marți, 23 iulie 2013

In casa bunicilor (12)

Măriuca
Bunicul îi spune Măriuca: aşa o cheamă. Bunica îi spune Mariţa: aşa vrea bunica.
— Măriuco, — o cheamă nepotul.
— Te iei bine cu bunicu-tău, — intervine bunica, aruncându-i o căutătură peste ochelari.
—  Nu, bunică, dar aşa o cheamă pe ea, şi-i şi mai frumos.
— Iaca, drace, de unde-o sărit priceputul! Şi de ce-i mai fru­mos, mă rog, dumitale?
          — „Măriuca” e de la ţară, bunică; „Mariţa” e de la mahala.
— Şi cucoana Mariţa Chiunoaia de unde-i, nepoate? Şi cu­coana Mariţa Ciuntu de unde-i, nepoate? Şi cucoana Mariţa Şendrea de unde-i, nepoate? Şi cucoana Mariţa Hălăceanu de unde-i, nepoate? Şi cucoana Mariţa Chirniscaia de unde-i, nepoate? Şi cucoana Mariţa Scobai de unde-i, nepoate? Şi cucoana Mariţa Bozian de unde-i, nepoate? Şi cucoana Mariţa Sacheti de unde-i, nepoate? Şi cucoana Mariţa Măcădău de unde-i, nepoate? Şi cucoana Mariţa Turculeţ de unde-i, nepoate? Şi cucoana Mariţa Softa de unde-i, nepoate? Şi cucoana Mariţa Gheţău de unde-i, nepoate?
Plouă cu Mariţe, şi toate cucoane.
— Bunică, îndrăzneşte nepotul, nu-i păcat s-o pui pe Mariţa între atâtea cucoane mari?
Bunicul zâmbeşte de profil, citindu-şi gazeta. Ce-ai făcut, bunicule?
— Îţi merge gura ca o moară hodorogită, — spune bunica, recăpătându-şi suflarea. Aşteaptă dintâi să-ţi crească musteaţa, şi după aceia om vedea noi. Şi ia mă rog să-ţi cauţi de treabă şi să nu te mai amesteci în treburi femeieşti... Mariţo, — trâmbiţează scurt glasul bunicii.
Măriuca vine, zdupa-zdupa. Când merge parc-ar avea un sac în spate.
— Cum îţi spune ţie, fato? o cercetează bunica.
— Hî-î, râde „proasta", lăsându-şi galeş bărbia în guşă.
E roşie ca o lună răsărită în păpuşoaie, şi are tulpan tivit cu mărgele albastre.
Îşi încovrigă degetele de flăcău, unul într-altul, ş-o ia de la început.
— Nie, di la mămuca, îmi zîci Măriuca...
— Şi de la boieri cum îţi zice? scurtează bunica.
— Mariţa, sărut mâna matale ş-a boierului.
— Şi cum ţi-i mai bine? o iscodeşte bunica.
— Ei, nie ni-i bine ş-aşă, ş-aşă. Da' ni-i mai drag di Măriuca, — s-alintă cu faţa numai creţuri şi lumini, ca gâdilată de-o musteaţă.
Bunicul zâmbeşte de profil. Nepotul se uită la bunic.
— Şi tu ce-ai încremenit? Du-te, fată-hăi ia treabă, că nu te-am poftit la cumătrie.
Zdupa-zdupa, zdupa-zdupa.
— Stric orzul pe gâşte! cum spunea biata cucoana Mariţa Ciulei, — oftează bunica cu demnitate, intrând singură în salonul Marițelor.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!