duminică, 14 iulie 2013

Propria realitate

Unul din obiceiurile mele care îi enervează pe ceilalţi (pe unii, desigur, dar n-o să dau nume) este că observ ceea ce nu e în regulă înainte de a observa ce e OK. Spre exemplu, dacă merg într-un vârf de munte unde ar trebui să găsesc o natură cam cum era în vremea lui Adam şi în loc de asta dau peste o groapă plină cu fier-beton lăsat acolo de cineva care a vrut să construiască un hotel şi n-a mai avut bani, eu observ acest lucru. Şi nu numai atât: simt un fel de revoltă, îmi vine să urlu şi să înjur, fac poze, le pun pe blog, le trimit la ziare etc. Alţii se întorc cu spatele la groapa respectivă şi privesc peisajul, după care merg acasă şi povestesc ce frumos e acolo, în vârful muntelui.
Din punctul meu de vedere, asta înseamnă să ignori realitatea, să-ţi construieşti, de fapt, propria realitate, în care să pui numai ce-ţi convine şi să trăieşti liniştit în mijlocul ei. Dar, desigur, dacă rezultatul ignorării este starea de fericire, atunci nu am nimic de comentat. În fond, putem spune precum Oscar Wilde că dacă nu vorbim despre un lucru, atunci el nici nu există. Aşa încât, pentru a fi fericiţi, n-avem decât să întoarcem spatele oricărui tip de suferinţă ori de mizerie, alegând de fiecare dată ceea ce e frumos şi sănătos - asta, desigur, până când suferinţa şi mizeria ne vor ajunge şi pe noi şi atunci rămâne de văzut dacă le mai putem ignora.
Interesant este însă că de multe ori oamenii care bagă sub preş tot ce nu e bun, drăguţ, frumos etc, au o mare aplecare către a descoperi în semenii lor părţile negative. Când vine vorba de prieteni, rude, cunoscuţi, imediat îi analizează şi le pun etichete: ăla e foarte prost, ăla e needucat, cutare e egoist şi aşa mai departe. Mereu m-am mirat: tu care îmi reproşezi mie că văd, ba chiar caut să descopăr ceea ce nu e în regulă, de ce faci asta la rându-ţi când vine vorba de ceilalţi? De ce le vezi părţile negative? De ce nu le ignori? De ce nu spui, când eşti în faţa unui infractor, că nu te interesează ce-a făcut el ci doar faptul că e frumos îmbrăcat, că are ochi frumoşi şi mersul de balerin? De ce a descoperi prezenţa răului, a urătului, a minciunii atunci când vizitezi o comunitate, un oraş, Jungla, Litoralul etc este blamabil, dar a o descoperi în oamenii cu care vii în contact este OK?
Răspunsul ţine de instinctul de fiară între fiare: când vezi un muzeu şi ignori faptul că ghidul e beat şi că pe statui e lipită gumă de mestecat, asta nu-ţi poate face niciun rău. Dacă însă ignori faptul că vecinul de bloc e foarte violent, rişti ca într-o zi să-ţi crape capul sau să te înjunghie. De data asta e vorba de pielea ta, şi atunci s-a terminat cu întorsul spatelui şi cu comportamentul de îngeraş care fâlfăie din aripioare.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!