luni, 15 iulie 2013

Un popor needucat

De ce oare este posibil în România ca un infractor lipsit de scrupule să ajungă până la cele mai înalte demnităţi ale statului? Şi de ce lucrul ăsta e imposibil într-o ţară ca Germania? Convingerea mea este că explicaţia stă în lipsa educaţiei. A cui educaţie? A infractorilor? Nu, a poporului român în general. Lucrurile stau în felul următor. Cei care au făcut şcoală sub Ceauşescu n-au auzit acolo nimic despre valorile fundamentale ale traiului într-un stat de drept. Ei au prins cu totul alt gen de valori - cele ale traiului într-un stat putred de corupţie, clientelism, minciună. Au învăţat încă de mici că poţi lua note mai bune decât ţi se cuvin dacă părinţii tăi aranjează cu profesorul; au învăţat principii de genul „noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc”; au luat de bun faptul că dacă vrei să ajungi ceva în viaţă trebuie să te înscrii în UTC şi apoi în PCR; şi-au umplut minţile cu pseudo-ştiinţa numită „materialism dialectic”. Au ajuns la maturitate educându-şi copiii pe aceleaşi criterii. Pe vremea lor (care este şi a mea, desigur), nu se pomenea să existe vreun curs, vreo prelegere, vreun loc unde să te poţi duce şi să înveţi câte ceva despre drepturile omului, despre egalitatea şanselor, despre discriminare, echitate, constituţionalism etc.
A venit Revoluţia şi, în loc să trecem la dărâmarea completă a edificiului nebuniei ceauşiste, noi l-am preferat pe Ion Iliescu lui Ion Raţiu. România a continuat să fie un stat comunist, dar nu atât de dur precum cel dinainte. A început aşa-numita „tranziţie” care a durat până în 2006, când ţara noastră a aderat la Uniunea Europeană. Abia acela a fost momentul în care românii au putut răsufla uşuraţi - schimbarea devenea ireversibilă.
În toţi acei ani, problema educaţiei a fost privită cu aparent dezinteres de putere. Spun aparent, pentru că în realitate, oamenii lui Iliescu au înţeles rapid că un popor needucat poate fi manevrat cu uşurinţă şi determinat să voteze aşa cum trebuie. Poporul needucat a aplaudat intervenţiile criminale ale minerilor din Bucureşti, poporul needucat a răcnit că noi nu ne vindem ţara, poporul needucat a votat în 2012 pentru intrarea în parlament a unei armate de pungaşi, escroci şi fanfaroni. Din punctul de vedere al celor care ne conduc, este util ca poporul să rămână în continuare needucat.
Aşa că şcoala, cum spuneam, a stat pe loc. S-au produs schimbări de suprafaţă, formale. A început să se vorbească de curiculă, s-a acceptat învăţământul privat (care, însă, nu este accesibil marii majorităţi a românilor care au venituri mici şi foarte mici). S-a pălăvrăgit pe toate tonurile despre necesitatea reformei în învăţământ, nefăcându-se, în acest timp, aproape nimic. Astăzi suntem în acelaşi punct: învăţământul scoate pe bandă absolvenţi care nu ştiu să facă nimic dar au capetele pline de formule matematice şi conjugări ale verbelor. Aceşti tineri au învăţat câte-n lună şi-n stele, dar tot nu au habar ce este statul de drept. Nimeni nu i-a învăţat, în şcoală, respectul pentru justiţie, aşa că ei cred ceea ce le spun seară de seară mercenarii lui Voiculescu, ori Crin Antonescu, ori Victor Ponta. Aşa se face că atunci când un infractor precum Relu Fenechiu este condamnat, românii needucaţi nu înţeleg despre ce este vorba şi se duc repejor să audă ce zice pe tema asta Radu Tudor. Respectivul mercenar le zice că e vorba de justiţia lui Băsescu şi că Fenechiu e nevinovat, dar a fost condamnat pentru că justiţia a fost supusă la presiuni din partea lui Laura Kovesi etc etc. De ani şi ani de zile, românii needucaţi aud placa asta şi au ajuns să nu mai poată ieşi din clişeul „Băsescu e de vină”. Pur şi simplu, nici măcar nu-şi imaginează că lucrurile ar putea sta şi altfel.
Dacă în cei 25 de ani care s-au scurs de la înlăturarea lui Ceauşescu în şcolile noastre s-ar fi făcut educaţie şi nu doar pompare de cunoştinţe, cei care acum au 30 de ani ar fi privit altfel lucrurile şi le-ar fi înţeles în cheie corectă. Pentru asta ar fi fost nevoie ca valorile fundamentale să înceapă să le fie prezentate copiilor încă din clasele mici. Manualele lor ar fi putut să conţină, de exemplu, poveşti despre ce înseamnă justiţia strâmbă, inechitatea, discriminarea. S-ar fi putut inventa jocuri cu teme importante, din care copiii să fi înţeles ce înseamnă o constituţie, ce înseamnă o lege, cum vine treaba cu respectul faţă de Constituţie şi legi.
Dar cum să facă oamenii lui Iliescu aşa ceva? Oare dacă ar fi făcut-o, nu ar fi dat acum românii educaţi de pământ cu toate secăturile de genul Varanului, care ne otrăvesc vieţile şi pun în pericol viitorul copiilor noştri?


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!