Micul print (3)

Mi-a trebuit un timp îndelungat până când să pot pricepe dincotro venea. Micul prinţ, care îmi punea o mulţime de întrebări, părea că niciodată nu le aude pe-ale mele. Nu m-am lămurit deplin decât încetul cu încetul, şi asta datorită unor cuvinte pe care le rostea întâmplător. Aşa, de pildă, când a dat cu ochii de avionul meu (avionul nu vi-l desenez, e un desen mult prea greu pentru mine), m-a întrebat:

          - Ce bazaconie mai e şi asta?

          - Nici o bazaconie. Asta zboară. E un avion. Avionul meu.

          Şi i-am adus la cunoştinţă, cu mândrie, că eu zbor. Atunci el a exclamat:

         

          - Cum? Ai căzut din cer?

          - Da, i-am întors-o eu cu modestie.

          - O! asta-i bună...

          Şi micul prinţ izbucni într-un drăgălaş hohot de râs, care pe mine m-a supărat destul de mult. Mie nu-mi place să râdă nimeni de nenorocirile mele. Apoi, adăugă:

          - Atunci şi tu vii tot din cer! De pe ce planetă eşti?

          Întrezărind pe loc o licărire în taina care îl învăluia, l-am întrebat numaidecât:

          - Va să zică, tu vii de pe altă planetă?

          El însă nu mi-a dat nici un răspuns. A clătinat încet din cap, uitându-se la avionul meu:

          - Ce-i drept, cu ăsta nici nu poţi să vii prea de departe...

          Şi multă vreme s-a pierdut în visare.

          Apoi şi-a scos oaia din buzunar şi s-a cufundat în contemplarea comorii sale.

         Vă închipuiţi cât de mult m-a putut nedumeri crâmpeiul lui de mărturisire în legătură cu „celelalte planete”. De aceea m-am străduit să aflu mai multe.

          - Dincotro vii tu, prichindelule? Unde e „acasă la tine”? Unde vrei tu să-mi duci oaia?

          Mi-a răspuns, după o tăcere îngândurată:

          - E bine că mi-ai dat şi-o ladă; aşa, va avea şi ea o casă peste noapte.

        - Sigur că da. Şi dacă eşti cuminte, am să-ţi dau şi-o funie, ca s-o priponeşti în timpul zilei. Şi-un ţăruş.

          Propunerea asta, după cât mi s-a părut, îl miră pe micul prinţ:

          - S-o priponesc? Ce idee năstruşnică!

          - Păi, dacă n-o priponeşti, se duce cine ştie unde şi se pierde...

          Şi din nou prietenul meu izbucni într-un hohot de râs:

          - Şi unde-ai vrea să se ducă?

          - Oriunde. Unde-o vedea cu ochii...?

          Micul prinţ rosti atunci cu multă seriozitate:

      - Nu-i nimic. La mine-acasă e atât de strâmt. Şi, cuprins de-o uşoară melancolie, adăugă:

          - Unde-oi vedea cu ochii nu poţi ajunge prea departe...

Cap4  Cap1