Gelsomino in tara mincinosilor(12)

Şchioapa citeşte ziarul ca pe-o carte şi ultima pagină o tulbură foarte

Bananito ieşi devreme, încotoşmănat cu pensule, pînze şi entuziasm, nerăbdător să arate tuturor priceperea sa. Gelsomino mai dormea încă, dar Şchioapa îl însoţi o bucată de drum, dîndu-i poveţe de folos:

—  Pictează flori şi vinde-le: sunt sigură că te vei întoarce acasă cu o grămadă de bani falşi, fără de care în această ciudată ţară nu e de trăit. Fă însă flori care  nu-s de sezon, fiindcă pe celelalte lumea le poate găsi la florărie. Şi încă ceva: nu zugrăvi şoricei, pentru că doamnele se înspăimîntă de dînşii. Asta ţi-o spun spre binele tău: mie, dimpotrivă, mi-ar conveni de minune.

      Despărţindu-se de Bananito, Şchioapa cumpără un ziar, gîndindu-se că lui Gelsomino i-ar face plăcere să afle ce spune presa despre concertul său. Ziarul se intitula Desâvîrşitul mincinos şi, fireşte, era re­dactat în întregime cu ştiri false ori cu fapte adevă­rate, povestite pe de-a-ndoaselea.

De pildă, întîlneai un articol intitulat: O mare victorie a alergătorului Persichetti. Iată însă care era textul ştirii: „Cunoscutul campion la alergarea în saci, Flavio Persichetti, a învins ieri în a zecea etapă a turu­lui regatului, desprinzîndu-se cu douăzeci de minute de Romolo Baroni, ajuns al doilea, şi cu treizeci de minute şi cincisprezece secunde de Pierro Clementini, ajuns al treilea. Grupul sosit la o oră după învingător a fost bătut în cursă de Pasqualino Balsimelli".

Şi ce pare ciudat aici? o să întrebe cititorul. Cursa în saci este şi ea o cursă ca oricare alta, ba chiar mult mai amuzantă la urmărit decît cursele de bicicletă sau de automobil. Desigur, aşa e, dar cititorii Desâvîrşitului mincinos ştiu că în cazul acesta cursa era o năs­cocire, deoarece Flavio Persichetti, Romolo Baroni, Piero Clementini şi „grupul" pomenit nu-şi strecuraseră niciodată picioarele într-un sac şi nu visaseră nicicînd să se desprindă ori să participe la vreo cursă. Lu­crurile se petreceau de obicei aşa: an de an ziarul or­ganiza o cursă în saci, în etape, cursă care nu era dis­putată însă deloc. Unii ambiţioşi, dornici să-şi vadă numele la ziar, plăteau şi ofereau zilnic o anumită sumă spre a fi scoşi cîştigătorii etapei. Cine dădea mai mult era proclamat învingător, iar isprăvile lui se descriau în ziare, folosindu-se cascade de vorbe mari, de unde re­ieşea că respectivul este „un erou", „un super-as" etc.

     Ordinea sosirii era întotdeauna ordinea donaţiilor. În zilele în care ofertele mai tînjeau, ziarul se răzbuna scriind că grupul a moţăit tot drumul, că aşii şi codaşii n-au făcut decît s-o ducă într-o petrecere, că era scandal şi că ar fi făcut mult mai bine campionii de teapa lui Persichetti sau a lui Baroni să alerge mai mult în etapa următoare, dacă ţineau neapărat la graţiile pu­blicului.

    Domnul Persichetti era un fabricant de dulciuri şi apariţia numelui său în ziare îi servea pentru a face reclamă prăjiturilor pe care le vindea. Fiindcă de bogăţie nu s-ar fi putut plînge, el sosea aproape întotdea­una primul şi net detaşat de ceilalţi; la potou era sărutat şi purtat în triumf, iar noaptea suporterii ve­neau să-i cînte serenade sub fereastra hotelului. Cel puţin aşa pretindea ziarul, fiindcă astfel de iu­bitori de sport, degeaba o mai şi spunem, habar n-aveau să bată măcar toba şi sforăiau ca duşi în paturile lor.

Pe aceeaşi pagină, Şchioapa citi şi acest titlu:

„Tragedia care n-a avut loc în strada Cornelia — cinci persoane n-au murit, iar alte zece nu prezintă nici cea mai mică rană".

Ştirea lămurea: „Ieri, la kilometrul zece al căii Cornelia, două automobile care mergeau cu mare viteza şi în sens contrar nu s-au ciocnit nici cîtuşi de pu­ţin. Neizbutita ciocnire nu a dus la pierderea vieţii a cinci persoane (urmau numele). Alte zece persoane nu au fost rănite şi deci n-a fost nevoie să fie transportate la spital (urmau numele lor)".

Aceasta, din păcate, nu era o ştire falsă, ci o ştire înţeleasă pe dos; ea povestea întocmai contrariul a ceea ce se întîmplase. Chiar şi concertul lui Gelsomino era comentat într-un stil asemănător. De pildă, puteai citi în articol că „celebrul tenor a tăcut de la primul pină la ultimul minut al spectacolului". Ziarul publica şi o fotografie a dărîmăturilor teatrului, notînd sub ea: „După cum oricare cititor poate vedea cu urechile sale, nu s-a întîmplat absolut nimic".

Gelsomino şi Şchioapa se distrară un timp citind Desăvîrşitul mincinos. Ziarul avea şi o pagină literară, în care se tipărise următoarea poezie:

Spus-a din Pistoia vorbe-adînci

bucătarul către guşter parcă:

„Ştii ce bucurie-i să mănînci

o piatră kilometrică? Ia-ncearcă!

Şi să-ţi cureţi dinţii cu ciocanul,

de nisipul mare şi sticlos,

după-aceea —cît e de frumos!"

— Nu se ştie despre vreun răspuns al guşterului, comentă Şchioapa. Dar mi-l închipui: trebuie să-l fi auzit cum rîde de batjocoritor de la Apenini pînă la Anzi.

În ultima pagină, la urmă de tot, pe ultima coloană, era o scurtă ştire intitulată simplu: „Dezminţire". Gelsomino citi: „Se dezminte în faţa tuturora, mai mult decît categoric, că în această noapte, la orele trei, în strada Pozzo, poliţia le-ar fi arestat pe doamna mătuşă Pannocchia şi pe nepoata dumneaei, Romoletta. Fireşte, aceste două persoane n-au fost închise în ospiciu către orele cinci dimineaţa, cum pretinde careva. Semnat: Şeful poliţiei".

—   Şeful mincinoşilor! exclamă Şchioapa. Asta în­semnează că cele două sărmane făpturi sînt acum chiar în cuşca cu gratii destinată scrîntiţilor. Îmi spune mie inima că totuşi s-a întîmplat din vina mea.

—  Priveşte, o întrerupse însă în momentul acela Gelsomino, citeşte aici. Era o altă dezminţire, care-l viza de-a dreptul pe el şi care suna astfel: „Nu e cîtuşi de puţin adevărat că poliţia îl caută pe cunoscutul tenor Gelsomino. Nu ar exista niciun motiv, deoarece Gelsomino nu trebuie de loc să fie făcut răspunzător de pagubele pe care le-a pricinuit Teatrului Comunal. De aceea, oricine ştie unde se ascunde Gelsomino, nu trebuie să spună poliţiei, fiindcă va fi aspru pedepsit".

— Afacerea se încurcă al naibii, fu de părere Şchioapa. Bine ar fi ca tu să nu te mişti azi din casă. Voi ieşi eu singură, să aflu ştiri.

Gelsomino n-ar fi vrut să se resemneze şi să aştepte fără a face nimic, dar Şchioapa — trebui şi el să recunoască — avea dreptate. De aceea o lăsă să se ducă, iar el, într-un colţişor, se întinse în hamac, pregătindu se cu meticulozitate să-şi petreacă ziua în lenevie.

Cap11