La o
vînătoare cu goană din munţii de pe la Gheorgheni unuia dintre vînători i-a
ieşit în cale o ursoaică însoţită de doi ursaci, în anul al doilea. Vînătorul,
calm şi corect, n-a voit să tragă în ursă, cu toate că puii pe care îi conducea
erau deja mărişori. N-a voit, dar a trebuit: cum l-a zărit, ursoaica a dat
semne evidente că vrea să-l atace. Or, în asemenea cumpănă a vieţii tale
alegere n-ai. A căzut îndată bătrîna, ursacii au sărit in pădure şi au
dispărut.
De
altă goană nu mai era rost. Pînă să vină din sat căruţa care să ducă la vale
vînatul, oamenii, vînători şi gonaşi, s-au strîns în jurul focului pe care l-au
aţîţat la o oarecare depărtare de locul unde zăcea fiara moartă. Au scos
merindele şi ploştile, au pornit vorbele şi n-aveau de ce să vorbească în
şoaptă. Deodată aud mişcare şi foşnet dinspre ursoaica doborîtă. Sar la puşti:
nu va fi fost moartă ursoaica — s-au mai văzut minuni de acestea. Cei doi
vînători se apropie cu grijă, apoi rămîn împietriţi de mirare şi înmuiaţi de înduioşare.
Amîndoi ursacii se întorseseră şi acum încercau din răsputeri să-şi tragă în
desime mama moartă. Au şi urnit-o din loc, apropiind-o de tufărie. Au văzut
oamenii apropiaţi, au sărit în desime şi au dispărut. N-au mai îndrăznit să
revină, dar un timp i-au auzit oamenii umblînd prin apropiere. Ii puteau auzi:
cele văzute i-au făcut să-şi uite poveştile, îndemnîndu-se gîndurilor în
tăcere.
Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu