Trei milenii de umor (27)

—  Luaţi-vă manuscrisul, a zis redactorul unei rubrici de specialitate al unui ziar. Operaţi modificările conform punc­telor mele de vedere. Apoi veniţi mîine din nou.

—   Dacă mîine va fi un alt redactor, cu alte puncte de vedere? — a întrebat autorul.

—   Fiţi liniştit, a venit răspunsul. Mîine am să fiu tot eu, dar cu alte puncte de vedere.

Despre formalismul unor răspunsuri „competente" practicate de unele reviste, zise de „specialitate”. La redacţie soseşte o scrisoare: „Am încercat să creştem găini de rasa Sussex. Am păstrat şi-am aplicat toate prescripţiunile specialiştilor englezi. Cu toate acestea în fiecare zi găsim găini cu capul în nisip şi cu picioarele în sus. Ce au?”

După douăzeci de zile abonaţii au primit următorul răspuns laconic: „.Sunt moarte!“

Doi cronicari teatrali se întâlnesc, cam pe la ora prînzului, la „Capşa".

—   Sunt dezolat, oftează primul. De-abia am făcut o cronică senzaţională la piesa lui Slawomir Mrozek „Tango“, că fiul meu a aruncat manuscrisul în foc.

—   Ce vîrstă are fiul tău?

—   Doi ani şi jumătate.

—   Colosal! Şi citeşte deja...?

Un cunoscut gazetar sportiv, remarcat prin cronicile sale „bătăioase", prin părerile îndrăzneţe în alcătuirea unor repre­zentative naţionale de fotbal, se întâlneşte în holul sălii „Floreasca”, în pauza unui meci internaţional de handbal, cu un prieten pe care nu l-a mai văzut de pe vremea burlăciei.

—   Cum ţi-a reuşit căsnicia? întreabă prietenul, care-l ştia sub papuc.

—   Excepţional, răspunde gazetarul sportiv. Cînd nu suntem de aceeaşi părere în unele direcţii, cedăm. De exemplu, nevastă-mea nu poate agrea ceaiul cu lămîie. Eu aş bea însă ziua şi noaptea ceai. Ei, în schimb, îi place la nebunie cafeaua cu lapte, pe care eu o urăsc.

—   Nimic mai simplu, intervine prietenul. Tu bei ceai şi ea cafea...

—   O, asta răpeşte foarte mult timp!

—   Atunci cum vă descurcaţi?

—   Vezi? Înţelegerea! Bem zilnic cafea cu lapte!

O tînără absolventă, repartizată la un ziar din provincie, a remarcat că şeful ei este încă holtei. Îngrijorată l-a întrebat:

—  Tovarăşe (he, he, ce mai adresari, uitasem de ele...) redactor şef, de ce nu v-aţi căsătorit pînă acum?

—   Pentru că n-am descoperit-o încă pe aceea care să-mi răs­pundă la dragoste!

—   O!! Precis însă că nu le-aţi întrebat pe toate!

Un ziarist bucureştean, înfipt de felul său, s-a urcat în avionul de Baia-Mare şi a poposit în faţa casei lui Geza Vida. A sunat prelung. Uşa s-a deschis şi nelăsînd pe membrul familiei Vida să spună nimic, împingîndu-l la o parte, ziaristul s-a repezit în atelierul maestrului. Cu o mutră angelică, reprezentantul presei a spus:

—   Sper că prezenţa mea nu vă indispune!

—   Nu-ţi face griji, a răspuns Geza Vida. Sunt indispus de trei zile. Nu-mi reuşeşte expresia statuii...

Uneori se mai întîmplă şi aşa... O tînără şi drăguţă ziaristă pariziană a primit sarcina să realizeze într-o singură dimi­neaţă două interviuri. Primul „subiect" cu care a vorbit a fost Gregory Peck. Discuţia s-a prelungit peste normal. Cea de a două personalitate a fost nevoită să aştepte vreme înde­lungată sosirea ziaristei. De fapt, primul interviu s-a terminat prin căsătoria Veroniquei Passani, ea fiind jurnalista, cu Gregory Peck. După fericitul eveniment una din colege o în­treabă pe Veronica:

—  Dacă schimbai ordinea interviurilor şi Gregory ar fi fost al doilea, te-ai fi căsătorit cu primul?

—  Imposibil! a exclamat Veronica, rîzînd în hohote. Ordinea puteam s-o schimb, dar de căsătorie nici vorbă. Celălalt era doctorul Albert Schweitzer...! (al dracu' daca am inteles ce e de ras aici...)

La o şedinţă de redacţie, Walter Lippman a făcut o apreciere a situaţiei politice internaţionale. Contrariat de cele spuse, un coleg l-a întrebat:

—   Mr. Lippman, cum de este posibil să spuneţi cuvinte atît de optimiste şi în schimb să vă agitaţi toată ziua, avînd o faţă atît de îngrijorată?

—   Stimabile, n-aţi înţeles nimic, a răspuns renumitul publicist. Optimismul meu este acela care mă îngrijorează!

Un ziarist îi ia un interviu unui renumit medic, specialist în domeniul cancerului, întors de la un congres internaţional.

—    Ce noutăţi puteţi să-mi spuneţi? — întreabă omul presei.

—  Nu vreau să vă decepţionez, a răspuns omul ştiinţei. Con­gresele nu pot aduce mari noutăţi. Ele se desfăşoară din patru în patru ani de zile. Eu sau un alt coleg de-al meu, dacă facem vreo descoperire importantă între timp, nu putem lăsa oamenii să moară, numai de dragul de a face comunicări din patru în patru ani. Deci...

P26