sâmbătă, 30 noiembrie 2013

Imparatia oglinzilor strambe (1)

În care Olga se ceartă cu bunica şi aude vocea oglinzii fermecate
     Aş vrea, cu voia dumneavoastră, să vă spun povestea unei fetiţe pe care o cheamă Olga şi care, pe neaşteptate, s-a uitat la ea însăşi cu ochii altuia, ca şi cum s-ar fi uitat la o persoană străină. S-a văzut, adică, aşa cum nu te poţi vedea niciodată, cum poţi vedea doar o fetiţă din faţa ta, să zicem o soră ori o prietenă. Aşadar, fetiţa Olga s-a privit multă vreme, şi lucrul acesta a ajutat-o să scape de acele neajunsuri pe care altă dată ea nu le băga în seamă.



Soluții pentru păstrarea aureolei(2)

Să zicem că într-o zi te întâlneşti cu semizeul şi mergeţi împreună la o cafea. Ca de obicei, în timpul discuţiilor, semizeul îţi povesteşte ce-a mai făcut câte unul din oamenii inferiori cu care s-a întâlnit el şi pe care i-a descoperit neîntârziat a fi proşti, boi, lipsiţi de caracter etc. Sigur că nu dai atenţie acestor epitete, în fond şi tu le foloseşti adesea şi dacă te gândeşti bine, oamenii care nu vorbesc decât cum scrie în manualele de conversaţie sunt rarissimi. Aşa că porţi cu semizeul o discuţie normală, plăcută, odihnitoare.


vineri, 29 noiembrie 2013

Interdictii

Sa zicem ca doctorul mi-a spus ca daca mai mananc un ou o sa mor. Sa mai zicem ca doctorii mi-au interzis ceaiul, rosiile, untura de gasca si vinetele, vinul, mirosul de patrunjel, piperul si arnica. Asa, perfect. Numai ca ei n-au tinut seama ca vine Craciunul. Doctorii n-au habar ca pentru o noapte adevarata de Craciun sunt gata sa trec peste orice restrictie. Oh, doctore, doctore! Asta e toata stiinta ta? Atat stii tu, sa ma impiedici sa miros busuiocul sa gust lamaia, sa-mi ceri sa renunt la linsul cartilagiilor?
Dar pana la urma, daca tu mi-ai interzis iar eu nu am tinut cont de interdictia ta, ai tu vreo vina?


Din povestirile ciudate ale lui Victor Kernbach(3)

Nemaipomenita homeopatie
Ideea mi-a venit cînd mă aşteptam mai puţin. M-aş fi mirat cum de izbutisem, dacă aş fi avut timp să mă mir. Atunci şi cu atît mai puţin mai tîrziu... Dar sunt nevoit să intercalez o explicaţie. Vai, şi cît de silnice mi se par aceste digresiuni, pe care nu le-am practicat niciodată. Obişnuit să-mi măsor spaţiul ştirilor cu linia şi cuvîntul, ba chiar să aleg dintre cuvinte pe cele mai scurte şi totodată mai clare (altfel aş fi fost obligat să-mi caut altă meserie), mă învăţasem să dispreţuiesc orice lămurire suplimentară şi îmi făcusem faimă tocmai din meşteşugul de a găsi faptele de mare importanţă în realitatea de care mă ocupam şi cîtuşi de puţin în frazele scrise de mine. 


Faceti-va bine (306)

Talpa mâţei
Denumire ştiinţifică: Antennaria dioica.
Denumiri populare: sunătoare de munte, floarea patului, parpian, siminic.
Prezentare. Talpa mâţei este o erbacee cu dimensiuni reduse, ajungând până la maximum 30 cm înălţime. 



Inadecvarea (1)

Cred ca oricine dintre oamenii care intra pe net isi pune intrebarea daca sa deschida sau nu un blog. Unii o fac, altii nu si motivele fiecaruia difera de motivele celuilalt. Dar daca l-au deschis, cei care au facut-o au doua tipuri de motivatii, dupa cum blogurile sunt producatoare sau ne-producatoare de bani. Adica unii oameni tin un blog si scopul lor este sa faca bani cu el, altii il tin pentru a obtine cu ajutorul lui satisfactii care nu se cuantifica in bani. Eu ma numar printre cei din urma. Nu vreau sa fac bani cu blogul meu, nu vreau sa fiu vedeta, nu vreau sa ma lupt cu alti bloggeri si toate astea se vad clar din lipsa reclamelor, a bannerelor, din faptul ca nu ma inscriu pe liste, nu particip la concursuri etc.


joi, 28 noiembrie 2013

Imparatia oglinzilor strambe

In 1956 aparea prima traducere a cartii rusului Vladimir Gubarev intitulata "Imparatia oglinzilor strambe". Pe vremea aia inca nu eram nascut, asa incat coperta cartii pe care o am in fata nu-mi spune nimic. Textul, insa, nu difera cu nimic de cel al editiei a doua, cea pe care o stiu eu si care a aparut, cred, spre sfarsitul anilor 60. 


miercuri, 27 noiembrie 2013

Renasterea sperantelor

Senzational! Acum jumatate de ora am primit mail de la David, cu o noua poveste editata pentru publicare. Nu orice poveste, ci favorita mea - "Gerda, stapana Alpilor". Brusc, moralul mi-a revenit. Mai sunt doar trei povesti, dupa care pot sa incep aranjarea in pagina, asa incat reapar sperantele ca pana la sfarsitul anului cartea va fi pe Amazon. Doamne ajuta!



Arghezi povestind copiilor (4)

   Greieraşul
    Odată cu stelele se iveşte glasul clopoţeilor nevă­zuţi, ca un sunet al lor. Explicarea că greierii sunt nişte gîngănii iuţi, care scot un şuier monosilabic din frecarea unor surcele anatomice proprii, ştiinţifică şi aparent exactă, nu satisface nici copiii, nici pe tătuţul pedagog. Obşnuiţi din instinct că nu sună decît materiile meta­lice sau cristaline sonore sau sufletul întraripat al cîntecului aruncat prin fluierul unui cioc sau prin trîmbiţa vocii, imaginea scobitorilor de dinţi frecate pînă la me­lodia punctată pare o stupiditate de zoolog.


marți, 26 noiembrie 2013

Soluții pentru păstrarea aureolei(1)

Există oameni care nu acceptă niciodată, în nicio împrejurare, sub nicio formă, că au făcut o eroare oricât de mică. În general, cu astfel de oameni nu poţi sta de vorba decât atunci când eşti dispus să aprobi tot ce spun ei, de la primul şi până la ultimul cuvânt. Discuţiile cu ei sunt absolut inutile, întrucât nu există nici cea mai măruntă şansă ca vreodată să ai un punct de vedere pe care ei să ţi-l accepte. Ori dacă nu ai niciodată, dar absolut niciodată dreptate, la ce bun să mai discuţi? Te duci frumos şi stai de vorbă cu alţii, dintre cei care, aşa cum faci şi tu, mai zic din când în când: "aici am zbârcit-o, frate". 


luni, 25 noiembrie 2013

Mici intamplari cu animale (175)

Familie de arici
Era o seară caldă de mai. Şedeam în cerdacul casei; în faţă se afla curtea mică, îngustă care despărţea grădina de zarza­vat de cea de pomi roditori. Nu se auzea decît glasul privighe­torilor care îşi făcuseră, vreo două, cuiburi în gardul viu ce împrejmuia aşezarea din margine de sat. Doar o pereche de ţărci, care nu se saturaseră încă de pălăvrăgeală, mai schimbau din vreme în vreme cîte o cîrîitură în vîrful unuia dintre plopii din apropiere.


Inalta aventura (7)



EVEREST 1953 —PRIMA BARIERĂ

                                                            Societatea Regală de Geografie,
                                                            Biroul Expediţiei pe muntele Everest.
                                                            l Kensington Gore Londra S. W, 7.
                                                            16 octombrie, 1952
           
            Dragă Hillary,
           
            Cred că ţi-a scris Eric Shipton despre schimbarea făcută în conducerea expediţiei Everest din 1953 şi probabil că ai aflat ştirea şi din ziare, îmi închipui că cele întîmplate te-au mirat şi te-au dezamăgit; păcat că lucrurile s-au petrecut aşa şi că Eric Shipton a avut atîta ghinion!
           Cred însă că eşti de aceeaşi părere cu mine că noi avem datoria să continuăm cu hotărîre organizarea cuceririi vîrfului.
           
John Hunt


Intaia elegie duineză a lui Rilke

Cine, dacă-aş striga, m-ar auzi
dintre ale îngerilor cete? Chiar daca vreunul
m-ar alipi deodată de inimă: aş pieri
de străşnicia mai puternicei lui firi. Căci frumosul nu-i
decît pragul înspăimîntătorului si-l îndurăm anevoie
şi peste măsură, aşa cum e, ne înminunează fiindcă, nepăsător,
nu ne-nvredniceşte să ne dea pierzării. Orişicare înger e înspăimântător.


Deznădejdea

Îmi aduc aminte, dintr-odată, de vremurile în care eram în stare să fac eforturi incredibil de mari pentru rezultate incredibil de mici. Aveam 14-15 ani şi mă duceam kilometri întregi prin pădure până la câte un loc bine ascuns unde creşteau superbe flori sălbatice. Culegeam un braţ şi mă întorceam acasă fericit, mândru de mine şi de performanţa mea. Urcam muntele până la Poiana Narciselor şi veneam cu câte un buchet uriaş de flori care mă îmbătau cu parfumul lor. Mă duceam până sus, pe platforma de la Sfânta Ana (unde s-au întâlnit Astor şi Fendrik - personajele uneia dintre poveştile mele cu Maria) numai ca să privesc oraşul de la înălţime. Şi câte şi mai câte.


duminică, 24 noiembrie 2013

Micul print (21-final)

Iar de-atunci au trecut, iată, şase ani... Întâmplarea aceasta n-am mai povestit-o nimănui. Camarazii mei, când m-au văzut, au fost nespus de bucuroşi că mai trăiam. Eram îndurerat, dar lor le-am spus: „Sunt ostenit...”
          Acum mi-a mai trecut puţin. Adică... nu chiar de tot. Ştiu însă bine că s-a-ntors acasă, pe planeta lui, deoarece, în revărsatul zorilor, nu i-am mai găsit trupul. Nu era un trup atât de greu... Şi mi-e drag, noaptea, să ascult stelele. E ca şi cum aş asculta cinci sute de milioane de clopoţei...
         


Din povestirile ciudate ale lui Victor Kernbach(2)

În anul în care el nu îndrăznea să mărturisească măcar odată că nu-i place opera, unii o căutau cu tot dinadinsul ca pe o delectare supremă. Provincialii venind în capitală nu cutezau să-şi încheie călătoria pînă nu se duceau şi la operă. Opera ajunsese aproape tot atît de solicitată ca meciurile internaţionale de fotbal. Lui însă opera nu-i plăcea. Asculta foarte des muzică, dar nu izbutise să înţeleagă cum poate sta omul rapid al sfîrşitului acestui secol ascultînd emoţiile întinse ca guma de mestecat pe o durată cu totul neverosimilă, cînd în răstimpul unui singur „ah” cîntat pe scenă, hoţii puteau să prade casa eroinei, iubitul ei să plece în alt oraş, ea însăşi să nască un copil sau măcar să renunţe la ideea ce îi venise odată cu începutul notei. Iar în această seară el trebuia să se ducă la operă cu logodnica lui. Nu apucase să mănînce cu dînsa din acelaşi blid sacramentalul car de sare ca s-o cunoască deplin, aşa că nici nu ştia dacă ei îi place opera sau nu. Ştia numai că nu-i place lui. Totuşi logodnica şi-o iubea, deci nu era în stare să-i refuze acest spectacol de operă.


Zile de nastere

Totdeauna cand caut cate ceva in computer, ies la iveala niste chestii pe care ma mir ca le-am salvat. De data asta, am dat peste un gen de observatii asupra oamenilor in functie de zilele in care sunt nascuti. Eu in general nu dau doi bani pe astfel de lucruri, dar, citind despre cei nascuti intr-o zi de 20, am fost efectiv surprins sa vad ca lucrurile scrise acolo mi se potrivesc de minune (mai putin in vreo doua din partile esentiale, ce-i drept). Presupun ca din cauza asta am si salvat textul asta, cine stie acum cati ani. Uite despre ce e vorba:


Incremenirea in proiect

Vorbeam aici despre un posibil destin potrivnic finalizarii traducerii povestilor mele. Amicul David din USA, cel care s-a angajat sa-mi faca lucrarea pana la 15 octombrie, pare-se ca are anumite probleme. Nu vreau sa spun despre ce e vorba, intrucat e doar o banuiala.
Pe 23 octombrie mi-a scris asa: 
Raul, thanks ever so much for your patience. Family matters have been resolved and I'm back on track with your stories. I will have the revisions to you by this weekend. 


sâmbătă, 23 noiembrie 2013

Micul print (20)

            În preajma acelei fântâni, se aflau ruinele unui vechi zid de piatră. A doua zi spre seară, pe când mă înapoiam de la treburile mele, l-am zărit încă de departe pe micul meu prinţ, şezând acolo, sus, cu picoarele atârnând în gol.
            Şi l-am auzit vorbind:
            - Cum adică, nu-ţi aduci aminte? zicea el. Nu e chiar aici?
            Fără îndoială, i-a răspuns un glas de undeva, căci el din nou s-a-mpotrivit:
            - Ba da! Ba da! Ziua e aceasta, dar locul nu-i aici...        


Inalta aventura (6)

Asaltul elveţienilor
   Ne-am odihnit două zile lîngă un mic lac din apropierea gheţarului Ngojumba, dormind aproape întruna. Vremea era caldă şi liniştită. Ne procurasem ceva hrană proaspătă, formată din cartofi în cantităţi mari, unt şi iaurt de iac. Vechea noastră întrebare ne obseda într-una: „Ce au făcut oare elveţienii ?"  Eram în 5 iunie şi ar fi fost timpul să se întoarcă din munţi cu veşti de izbînda sau de înfrîngere. Nerăbdători, am hotărît să mergem pînă la ei.
 


Trei milenii de umor (33)

Prinţul Cosimo de Medici aprecia arta într-un fel personal faţă de ceilalţi nobili ai vremii. Sculpta şi era atît de încîntat de propriile sale opere încît n-a ezitat să-şi expună într-o piaţă florentină o statuie reprezentîndu-l pe Neptun. Apre­cierile curtenilor nu l-au mulţumit şi atunci i-a cerut părerea lui Michelangelo. Creatorul lui „Moise" i-a răspuns:
Eu mă rog lui Dumnezeu ca să vă ierte c-aţi pră­pădit o aşa de mare bucată de marmură folositoare la multe alte lucruri.



Faceti-va bine (305)

Talpa gâştei
Denumire ştiinţifică: Leonurus cardiaca.
Denumiri populare: cătuşniţă, talpa lupului, laba lupului, somnişor.
Prezentare.  Talpa  gâştei este o  erbacee  perenă,  puternică,  înaltă  de circa  un metru. Frunzele sunt lungi, crestate, peţiolate. Florile, dispuse la subsuoara frunzelor, au  culoare  roz  sau  roşie  violacee.  Talpa  gâştei  este  o  plantă  meliferă.  Creşte  în flora spontană de la câmpie şi deal, prin liziere, pe maidane înţelenite, pe marginea drumurilor, prin tufărişuri şi foste exploatări forestiere. 


vineri, 22 noiembrie 2013

Arghezi povestind copiilor (3)

Papuc 
    Motanul Papuc, poate cel dintîi din neamul lui de jaguari, degeneraţi pînă la prinderea şoarecilor domestici, suferă de strabism. Privirea lui saşie, orientată anapoda, îi dă un aspect ciudat şi o autoritate de gravură chineză. Pestriţ ca un şal şi ros ca un ghiozdan, în toate colţurile, la bot, la ceafă, la genunchi şi în vîrful urechilor, discret şi taciturn, el îşi petrece timpul, construit pe marginea mesei rotunde ca un animal decorativ, şi examinează viaţa apartamentului chiorîş.


Monumentul

Cand eram copil, mi-am format convingerea ca animalele ii deosebesc pe cei buni de cei rai. Asa ca de fiecare data cand ma imprieteneam cu vreun caine ori pisica, ma gandeam ca respectivul animal a simtit in mine bunatatea si de aia imi accepta prietenia. Am trait in eroarea asta multa vreme. Imi amintesc un episod din vremea studentiei mele bucurestene, petrecut intr-una din zilele in care aveam obiceiul sa ratacesc fara tinta, doar pentru ca-mi placea sa descopar locuri noi. Aveam pasiunea asta, mi se parea ca oricand, dupa orice colt, ma pot intalni cu ceva minunat, nu stiu cu ce anume, nu mi-am formulat niciodata obiectul cautarii.


joi, 21 noiembrie 2013

Din povestirile ciudate ale lui Victor Kernbach(1)

Dacă totuşi noaptea...
– Măcar să presupunem! am spus eu, cu toate că mă plictisisem.
– De ce să presupunem? zise ea. N-are nici un rost să presupunem ce nu ştim. Şi uiţi că noaptea trebuie să dorm.
Doctorul bea cafea, lăudînd-o în tăcere. Se uita la cafea cu interes, după aceea se uita la noi. Totuşi mai tîrziu interveni:
– Poţi să presupui ce vrei. Presupunerile sunt un cîştig.
Încurajat, am zis repede:


Micul print (19)

- Oamenii, zise micul prinţ, se înfundă în trenurile lor rapide, dar nu mai ştiu nici ei ce caută. Aşa că se frământă şi se sucesc de colo-colo.
Şi adăugă:
- Nu merită atâta osteneală...
Fântâna pe care o descoperisem noi nu semăna deloc cu fântânile sahariene. Fântânile sahariene sunt nişte simple gropi săpate în nisip. A noastră era aidoma unei fântâni de ţară. Prin părţile acelea însă nu se afla niciun sat, iar mie mi se părea că visez.
- Ciudat, îi spusei micului prinţ, sunt toate gata pregătite: scripetele, ciutura şi funia...


miercuri, 20 noiembrie 2013

Mici intamplari cu animale (174)

Şcoală de înot
De îndată ce au ieşit din găoace şi s-a uscat puful de pe ei, puii de raţă intră cu mama lor în apă şi înoată minunat. Ai crede că lucrurile se petrec la fel şi cu puii de vidră, mamifer pentru care apa e în cea mai mare parte mediu de viaţă şi elementul care o hrăneşte. Se pare însă că vidra s-a desprins de neamul ei terestru — bursuc, jder, beică...— prea degrabă, deşi cu milioane de ani înainte, pentru ca puii să fi moştenit instinc­tiv modul de viaţă acvatic, cu toate că corpul şi labele lor li s-au adaptat la înot. Se întîmplă că vidre ţinute în captivitate, prinse de pui foarte mici, nu se îndeamnă să intre în apă, nu ştiu să prindă peşte, deşi îl mănîncă cu plăcere pe cel dat de mîna omului. La început vidra-mamă trebuie să-şi îndemne puii ca să intre în apă şi apoi să-i înveţe să vîneze peşte. Paznicul Achim, care avea în grijă o apă cu păstrăvi, mi-a povestit o scenă petrecută între o vidră şi doi pui mărişori, cam de trei luni.


marți, 19 noiembrie 2013

Cum contrazic bichonii darwinismul

Acum cateva zile, m-am trezit cu catelusa Cindy bolnava. Statea pur si simplu intr-un singur loc, fara sa se aseze, tinea capul in pamant si ofta - cel putin scotea niste sunete care mie mi se parea ca aduc cu oftatul. De mancat a mancat, dar ceva mai tarziu a vomitat niste lichide. Asa ca la patru cand am ajuns acasa, am luat-o pe sus si, impreuna cu Maria, am mers la Kleintierklinik. Am asteptat ce-am asteptat, pana a aparut o domnisoara subtire, care ne-a dus intr-un mic cabinet, ne-a cerut tot felul de informatii despre Cindy, apoi a plecat si a zis ca doamna doctor o sa vina imediat.



duminică, 17 noiembrie 2013

Inalta aventura(5)

Peste Nup La
      Dorisem dintotdeauna să încerc o ascensiune peste trecătoarea Nup La. În 1951, Riddiford şi ceilalţi din grupul nostru încercaseră să urce căderile ei mari de gheaţă, dar fuseseră siliţi să se întoarcă din drum. În afară de satisfacţia de a fi primii care au atacat această trecătoare formidabilă, George şi cu mine mai aveam un plan ascuns. Nup La este trecătoarea de la izvoarele rîului Dudh Kosi şi capătul gheţarului Ngojumba. De partea cealaltă a ei, drumul duce la Rongbukul-de-vest – uriaşul gheţar – şi la povîrnişurile nordice ale muntelui Everest. Ne gîndeam că în cazul cînd izbuteam s-o escaladăm, am fi putut face o incursiune rapidă în partea nordică a Everestului, prin locurile devenite celebre, datorită expediţiilor anterioare, şi poate să încercăm chiar cîteva ascensiuni. Numai faptul de a ne găsi în preajma versantului de nord al Everestului, care ne devenise atît de cunoscut din cărţi şi fotografii, era o perspectivă care ne umplea de entuziasm. Mai întîi însă trebuia să traversăm Nup La.


Faceti-va bine (304)

Ştevia
Denumire ştiinţifică: Rumex patientia.
Denumiri populare: dragomir, măcriş de grădină.
Prezentare. Ştevia, o plantă ce aparţine de familia poligonaceelor, este o erbacee perenă foarte frecventă în flora spontană din România. Tulpina  este  dreaptă,  puternică,  înaltă  până  la  doi metri.  În  partea  superioară, tulpina  de  ştevie  este  ramificată,  purtând  pe  ea  frunze  mari,  cu  peţiolul  consistent. Florile sunt grupate, verzui, purtând pe ele un cerc roşu-palid sau roşu-vişiniu. Pentru nevoi  alimentare  se  culeg  frunzele  tinere,  primăvara,  atunci  când  se  dezvoltă  doar frunzele bazale. 


sâmbătă, 16 noiembrie 2013

Ardei umpluti

A trecut ceva vreme de cand n-am mai urcat nicio reteta, asa ca o sa recuperez cu o chestie absolut fantastica: ardei umpluti. Dar nu umpluti oricum, ci cu chestii speciale, in asa fel incat la sfarsit nici n-o sa-si dea seama lumea ca nu-i carne inauntru. In plus, nu se prajeste nimic, nici macar nu se caleste ceapa si nu se foloseste niciun fel de grasime. Optim, nu?



Micul print(18)

Ne aflam în cea de-a opta zi de când rămăsesem în pană în pustiu şi, în timp ce ascultam povestea cu neguţătorul, sorbisem şi cel din urmă strop al proviziei mele de apă.
- Vai! i-am spus micului prinţ, sunt foarte frumoase amintirile tale, dar eu încă nu mi-am reparat avionul, nu mai am nimic de băut şi aş fi la rându-mi fericit de-aş putea porni în linişte spre o fântână!
- Prietena mea, vulpea... zise el.
- Dragul meu băiat, nu mai e vorba de vulpe!
- Cum aşa?
- Pentru că avem să murim de sete...
Saint-Exupery cu micul print


vineri, 15 noiembrie 2013

Rocada Corleone-Gino: de ce acum?

Una dintre cele mai iritante, imbecile si sinistre intrebari care bantuie Romania needucata inca din vremea lui Ion Iliescu este urmatoarea: "de ce acum?" Aproape ca n-a existat dezvaluire cu privire la faptele de coruptie ale celor de la putere, in legatura cu care sa nu apara aceasta intrebare perversa. Tot felul de fosti securisti se infiintau si inca se infiinteaza in studiourile de televiziune de unde, cu ranjetul specific diversionistilor de profesie, croncaneau (si croncanesc): "de ce acum?" Iar romanii se inghesuie sa preia si sa raspandeasca mizeria, pana cand scopul diversionistilor este atins: nimeni nu mai da doi bani pe fapte, dar toata lumea este preocupata sa afle ce dusmani ai faptuitorilor fac dezvaluiri exact in acel moment. 


joi, 14 noiembrie 2013

O spaima

Neîndurători sunt îngerii,
Şi incoruptibil, judecătorul;                       
Puternic e soborul,
Şi nepărtinitor, tribunalul;
Cumplite sunt ameninţările,
Şi crude pedepsele;


Arghezi povestind copiilor (2)

Jucăriile
     Am făcut pentru tine o povestire mică, mică de tot, cît o batistă. M-am deşteptat din somn dinaintea feres­trei, acoperit pe de-a-ntregul de soare, şi ridicînd capul din perini, ca dintr-o groapă cu nimburi, m-am uitat în munţi şi am rîs. Mi s-a părut că mă scol de unde mă cul­casem azi noapte, dintr-o albie de rîu, care cîntă fur­nicată de soare şi de-a lungul căreia curge borangicul printre năframe şi giulgii de mătase. Se întocmise fără să ştiu, din nou, toată împrejurimea, şi stihiile dumnezeieşti ale miracolului din cer şi din pămînt, voiau să dea o pildă de zi fericită, pierdută, fără alţi martori decît viţeii, în eternităţi.


Trei milenii de umor (32)

La Cazinoul din Frankfurt pe Main, unde Schopenhauer se afla în prezenţa unor cunoscuţi, un tînăr înfumurat şi nu prea deştept a afirmat următoarele:
- Să ştiţi că-i aşa cum vă zic: dacă Dumnezeu îi dă cuiva un post, îi dă şi inteligenţa necesară!
Replica filozofului nu s-a lăsat mult aşteptată:
-  Domnul meu, rugaţi-l pe îngăduitorul dv. Dumnezeu cît se poate de fierbinte să vă facă rost de un post, dar cît mai repede posibil!




Faceti-va bine (303)

Şofranul
Denumire ştiinţifică: Crocus sativus.  
Prezentare. şofranul face parte din familia iridaceelor şi provine din Asia. Este  o  erbacee perenă  de  mici  dimensiuni.  Tulpina  şofranului  este  consistentă,  uşor lemnificată şi se ramifică în partea superioară. Frunzele sunt lungi, liniare, iar florile, violet-deschis, prezintă nişte striaţii, nişte linii roşietice. şofranul este o plantă de cultură. Valoare medicinală au florile, mai exact spus stilele şi stigmatele florilor de şofran (stilele şi stigmatele sunt părţi ale pistilului), din care se extrage o substanţă galbenă ce conţine uleiuri eterice cu miros specific. Din florile şofranului se prepară infuzie, pulbere şi tinctură. 


Micul print(17)

- Bună ziua, zise micul prinţ.
- Bună ziua, zise acarul.
- Ce faci aici? zise micul prinţ.
- Triez călătorii în pachete de câte o mie, zise acarul. Dau drumul trenurilor, care-i poartă când la dreapta, când la stânga.
Şi un rapid străluminat, bubuind ca tunetul, cutremură cabina acelor.


miercuri, 13 noiembrie 2013

Mici intamplari cu animale (173)

Corecţie maternă
Se pare că şi unele animale ar cunoaşte vorba veche „joarda-i ruptă din rai", cînd au grija creşterii puilor. Cînd puii nu-s cuminţi şi ascultători, nu le strică o mică păruială. Am văzut odată o ursoaică cum îşi „pălmuia" puiul, care nu se grăbea destul să se îndepărteze de omul cu primejdie. Dar întîmplarea aceea am descris-o în altă parte. Acum îmi aduc aminte de un incident din familia cucoanei vulpe.


Un soft mic si destept

De o buna bucata de vreme ma lupt sa scot o varianta cat mai buna pentru cartea mea de povesti si pentru alte cateva carti care asteapta sa intre la vanzare pe Amazon sau pe rafturile unui magazin virtual. Pentru cine n-a facut asa ceva, poate parea o joaca de copii. Dar cand te apuci efectiv de treaba, te izbesti de o sumedenie de probleme.
 


Inceputul sfarsitului

Cum spuneam, ieri dimineata a fost inceputul sfarsitului. Dar s-o iau cu inceputul.
Acum vreo doua luni, am primit un mail de la prietenul Gogol, care-mi scria asa: 
"Cam de 10 zile mi-am schimbat putin modul de viata. La ultimul control medical mi s-a recomandat sa mai slabesc, sa evit pastele fainoase, dulciurile, hartanele, alcoolul si sa iau  niste pastile (pentru tensiune, colesterol, etc.) Asa ca m-am conformat, tin un oarecare regim, mananc mai putin si in fiecare seara alerg sau merg in pas vioi 6-10 km".


duminică, 10 noiembrie 2013

Inalta aventura(4)

Pregătiri pe Cho Oyu
       Ştirea aceasta fu o lovitură serioasă şi neaşteptată dată planurilor şi speranţelor noastre, dar Comitetul mixt pentru Himalaya al Societăţii geografice regale şi al Clubului alpin au dovedit un curaj demn de toată admiraţia. Comitetul hotărî să meargă înainte, indiferent de încercarea elveţienilor. Cum guvernul nepalez acordase pentru 1953 autorizaţia sa pentru o expediţie britanică pe Everest, Comitetul pentru Himalaya se decise să nu precupeţească niciun efort pentru a face pregătirile necesare şi într-un timp foarte scurt se hotărî să trimită chiar din 1952 o expediţie de aclimatizare în munţii Himalaya.
     


sâmbătă, 9 noiembrie 2013

Gelsomino in tara mincinosilor(21 - sfarsit)

Pentru ca pe nimeni să nu nedreptăţească, Gelsomino face o împărţeală frăţească.   
    Povestea se va sfîrşi de-a binelea cînd veţi judeca puţinele însemnări pe care vi le redau şi adaug aici şi pe care, în graba mea de a încheia cel de-al douăzecilea capitol, le uitasem în buzunar. Sunt cele din urmă pagini ale însemnărilor luate de mine, în ziua cînd Gelsomino îmi povesti tărăşeniile lui din ţara mincinoşilor. Citesc în aceste pagini că de Giacomone nu se mai ştie nimic, absolut nimic, aşa că nu v-aş putea spune dacă s-a preschimbat într-o făptură mai cumsecade ori dacă din nou şi-a trimis picioarele lui de pirat să cutre­iere pe drumuri rele.
   


Micul print(17)

Chiar atunci sosi şi vulpea:
- Bună ziua, zise vulpea.
- Bună ziua, răspunse cuviincios micul prinţ întorcându-se, dar nu văzu pe nimeni.
- Sunt aici, zise glasul, sub măr...
- Cine eşti tu? zise micul prinţ. Eşti tare frumoasă...
- Sunt o vulpe, zise vulpea.


Arghezi povestind copiilor (1)

Fata de demult
O fată cenuşie cu jarul ochilor în plete negricioase, ca bălăriile sărate ale mării, a fost osîndită odinioară să i se reteze capul cu securea, pentru o greşeală. Pe vremea din poveste, stăpînii puteau să scurteze viaţa cui pof­teau, cu nejudecată, pentru că nicio judecată nu era mai dreaptă decît a lor. La necaz si la chef, numai muzica şi sîngele, amestecate, puteau să-i potolească şi nicio is­pravă, nici bună, nici rea, atît se asemănau isprăvile bune cu isprăvile rele ale stăpînilor, nu se putea trece, după rînduială, fără tăiere şi înjunghieri.
Fata cenuşie a cerut stăpînului să o cruţe, făgăduind să-i spuie seara poveşti, să-i legene cruzimea cu basme frumoase, dacă se va îmbuna să o ierte pînă la isprăvitul poveştilor ei; şi numai după aceea să o trimită gîdelui împărătesc.


Faceti-va bine (302)

Susanul
Denumire ştiinţifică: Sesamum indicum.
Prezentare. Susanul este o erbacee anuală care-şi are originea în regiunile tropicale. Creşte şi în zona mediteraneană. Face parte din familia pedaliaceelor. Tulpina de susan poate ajunge la 1,5 metri înălţime, fiind păroasă. Frunzele, care acoperă planta de sus şi până jos, sunt dantelate. Susanul are flori galbene. Pentru alimentaţie şi pentru terapii se recoltează seminţele. Acestea se folosesc în diverse preparate alimentare, fiind foarte hrănitoare. Din seminţele de susan se obţine un ulei foarte bun, cu virtuţi medicinale. Pentru terapii se folosesc şi frunzele de susan, din care se prepară un decoct.


vineri, 8 noiembrie 2013

Gelsomino in tara mincinosilor(20)

C-un cîntec pe care Gelsomino-l îndrugă, pînă şi regele Giacomone e pus pe fugă
Cartea sorţii, după cum ştiţi, nu există. Nu se află nicio carte în care să se găsească scris ce lucruri se vor întîmpla cîndva. Ca să scrii o asemenea carte trebui să fii cel puţin... cel puţin directorul Desăvîrşitulului mincinos. Prin urmare ea nu există şi nu exista nici pe vremea lui Giacomone. Ceea ce este aproape un păcat. Căci dacă ar fi existat şi dacă bietul suveran cu perucă ar fi putut să tragă învăţăminte dintr-însa, atunci el ar fi citit la data acelei zile:
Azi, Giacomone nu va pronunţa un discurs. 


După mine!