Din povestile lui Stanislaw Lem - Ciberiada(8)

Expediţia a patra sau cum a pus Trurl în funcţiune feminotronul, vrând să-l izbăvească pe prinţul Pantarcticus de chinurile dragostei, şi cum a fost apoi nevoit să folosească pruncaruncătorul

Într-o bună zi, dis-de-dimineaţă, pe când Trurl dormea, cufundat într-un somn adânc, cineva bătu la uşa lui cu atâta putere de parcă ar fi vrut s-o scoată din ţâţâni. Când Trurl, cu ochii abia mijiţi, trase zăvorul, văzu în faţa lui, pe fondul cerului uşor albind, o navă uriaşă, asemănătoare unei căpăţâni de zahăr de o mărime neobişnuită sau a unei piramide zburătoare.

Din interiorul acestui colos, care aterizase chiar în faţa ferestrei sale, ieşeau pe o punte largă, în şiruri lungi, nişte namile încărcate cu saci, iar nişte roboţi vopsiţi complet în negru, împodobiţi cu burnusuri şi turbane, descărcau bagajele în faţa casei atât de repede, încât în câteva clipe, Trurl, care nu pricepea ce se întâmplă, fu înconjurat de o mulţime de baloturi umflate, ca de un meterez în formă de semicerc, prin care abia fu lăsată o trecere îngustă. Pe aici se îndrepta spre el un electrocavaler de o statură nemaivăzută, cu ochii ca de stele, cu mici antene radar, răsucite bătăios în sus, şi cu o mantie încărcată de pietre scumpe. Distinsul oaspete îşi trecu mantia peste umeri, ridică puţin pălăria blindată şi cu un glas puternic, deşi moale precum catifeaua, întrebă:

— Am oare cinstea să stau de vorbă cu prea-luminatul domn Trurl, vestitul constructor?

— Mda, sigur, eu... eu sunt... Poftiţi, intraţi, vă rog... Scuzaţi-mi dezordinea... N-am ştiut că... adică... dormeam... bâigui Trurl, teribil de încurcat, trăgându-şi la repezeală pe el un halat scurt. Îşi dăduse seama că e numai în cămaşă de noapte şi încă în una dintre acelea care nu mai cunoscuseră demult săpunul.

Elegantul electrocavaler se pare că nu observase totuşi ţinuta sumară a lui Trurl. Scoţându-şi încă odată pălăria, care începu să vibreze, sunând deasupra capului său de fier, intră graţios înăuntru. Trurl se scuză pentru o clipă şi, mai aranjându-se un pic, se întoarse, coborând câte două trepte odată. În vremea asta afară se luminase de-a binelea, soarele se oglindea puternic în armurile negre ale roboţilor, care, fredonând cu alean vechiul cântec al robilor: "Pe unde-ai umblat"..., înconjurară pe patru rânduri locuinţa şi nava-piramidă. Trurl văzu toate prin fereastră, stând în faţa musafirului. Acesta, privindu-l cu scânteieri de briliant în ochi, îi spuse:

— Planeta de pe care am venit, ilustre constructor, se află acum în plin Ev Mediu, aşa că o rog pe Domnia Voastră să mă ierte că L-am deranjat atât de mult, aterizând inoportun; dar Vă rog să înţelegeţi că în nici un chip n-am putut prevedea că în acel punctum al planetei Domniei Voastre, unde se află acest cinstit lăcaş, noaptea încă îşi mai întinde stăpânirea, împiedicând accesul razelor soarelui.

În acest moment al cuvântării tuşi uşor, de parcă cineva ar fi cântat dulce din muzicuţă, şi spuse mai departe:

— M-a trimis la Domnia Voastră stăpânul şi regele meu, Maiestatea Sa Protrudin Astericus, suveran peste globurile unite Jonit şi Eprit, Duce moştenitor al Aneuriei, Împărat al Monoţiei, Biproxiei şi Trifilidei, Mare Prinţ de Barnomalva, Eborcyda, Klapundro şi Tragantoro, Conte de Euscalpia, Transfioria şi Fortransmina, Paladin de Astru-Albastru-Alabastru, Baron Porcîntroacă, Scosdincloacă şi Maispalăloleacă, precum şi domn atotstăpânitor al Meterei, Heterei, Eterei et Caeterei, pentru ca, în numele Său prea milostiv, să invit pe Luminăţia Voastră în ţara sa, ca pe un mântuitor al Coroanei mult dorit şi aşteptat, singurul în stare să ne izbăvească de marele necaz, iscat de nenorocita îndrăgostire a Alteţei Sale, moştenitorul tronului, Pantarcticus.

— Bine, dar eu nu... începu repede Trurl. Însă magnatul, făcând un gest scurt, ca semn că încă n-a terminat, continuă cu acelaşi glas de oţel:

— Ca răsplată pentru că aţi binevoit să Vă aplecaţi urechea la necazul nostru, că aţi acceptat să ne veniţi în ajutor în combaterea acestei nenorociri care a lovit greu statul nostru, Maiestatea Sa Protrudin făgăduieşte, asigură şi jură prin vorbele mele că va înconjura pe Constructivitatea Voastră cu asemenea binefaceri, că înălţimea Voastră nu se va putea sătura de ele până la sfârşitul zilelor Sale. Şi ca avans sau, cum se spune, ca arvună, vă numeşte din chiar această clipă – aici magnatul se ridică, scoase sabia şi continuă, lovindu-l pe Trurl cu tăişul la fiecare cuvânt, că acestuia începură să-i salte umerii – Prinţ Titular şi Independent al Murvidraupiei, Abominentiei, Infamoriei şi Mârşavoriei, Conte Ereditar de Trundo şi Morigundo, Electro-Octomăciucar al Brazelupei, Condolondei şi Pratalaxiei, precum şi Marchiz de Gund şi Lund, Guvernator Extraordinar al Fluxiei şi Pruxiei şi totodată General Capitular al Ordinului Mendiţilor şi Mare Preot al Principatelor Pyt, Myt şi Tamtadryt, împreună cu tot ceea ce se cuvine acestor demnităţi, adică dreptul de a fi salutat prin douăzeci şi una de lovituri de tun la sculatul de dimineaţă şi seara, la culcare, precum şi cu muzica fanfarei după masa de prânz, dreptul de a purta Crucea Grea Infinitezimală, cu perpetuarea pluralistică în abanos, pluriformă în ardezie şi plurală în aur. Ca dovadă a bunăvoinţei Sale, Regele şi Stăpânul meu îţi trimite aceste mici atenţii, cu care mi-am îngăduit să-ţi înconjur locuinţa.

Într-adevăr, sacii întunecau de-acum lumina zilei, care abia mai pătrundea în odaie. Magnatul îşi încheie cuvântarea, dar mâna, ridicată, ca un orator, n-o lăsă în jos. Se vede că uitase, căci tăcu, în vreme ce Trurl îşi pregăti răspunsul:

— Sunt deosebit de recunoscător Maiestăţii Sale Protrudin, dar chestiunile sentimentale, ştiţi, nu sunt specialitatea mea. De altfel... adăugă, sub privirea de briliant a magnatului – poate că mi-aţi putea spune despre ce e vorba...

Cavalerul dădu aprobativ din cap.

— Foarte simplu, Prea Luminate Constructor! Moştenitorul tronului s-a îndrăgostit de Amarandina Ceriberniana, unica fiică a regelui ţării vecine, Araubraria. O veche duşmănie desparte de multă vreme ţările noastre, iar când Împăratul Nostru Milostiv, după lungi şi neîntrerupte rugăminţi ale prinţului, s-a adresat regelui, cerându-i mâna Amarandinei, răspunsul a fost categoric negativ. De atunci a trecut un an şi şase zile, iar prinţul moştenitor se stinge văzând cu ochii şi nu exista nici o cale să-şi vina în fire. Nu ne-a mai rămas altă speranţă decât cea care străluceşte în persoana Luminăţiei Voastre.

Spunând acestea, semeţul cavaler se înclină. Trurl tuşi uşor şi, văzând pe fereastră şirurile de luptători, rosti cu glas mai scăzut:

— Nu-mi închipui să pot face ceva... dar... dacă regele doreşte... atunci eu... se înţelege...

— Asta şi vrem! – exclamă cavalerul, şi bătu din palme, făcându-le să sune ca metalul.

Îndată, doisprezece cuirasieri negri ca noaptea, cu un blindaj care făcea zgomot asurzitor, năvăliră înăuntru şi, apucându-l pe Trurl, îl ridicară pe sus, ducându-l pe puntea navei. Se auziră douăzeci şi una de lovituri de tun, trapele fură ridicate şi nava îşi începu zborul maiestuos, cu steagul în vânt, spre abisul ceresc.

În timpul călătoriei, magnatul, care era Mare Subfierar al Coroanei, îi povesti lui Trurl o mulţime de amănunte despre înamorarea romantică şi totodată dramatică a prinţului. Cum ajunseră – după primirea solemnă ce i s-a făcut în capitală de-a lungul întregului traseu împodobit cu steaguri, în prezenţa unor mulţimi fără număr – constructorul se apucă de treabă. Ca loc de muncă îşi alese splendidul parc regal. Templul Meditării, care se afla acolo, îl transformă în trei săptămâni într-o construcţie ciudată de metal, cu cabluri şi ecrane luminoase. Făcuse din el, după cum îi explicase regelui, un feminotron, o instalaţie folosită atât cu rol de antrenajer, cât şi de erotor total cu retroacţiune. Cel ce intra în inima aparatului făcea cunoştinţă dintr-o dată cu toate farmecele, vrăjile, frumuseţile, şoaptele, sărutările şi mângâierile caracteristice întregului sex frumos din Cosmos. Feminotronul, în care transformase Templul Meditaţiei, avea o putere iniţială de patruzeci de megamori, iar productivitatea efectivă în spectrul voluptăţii penetrante atingea nouăzeci şi şase la sută, emisiunea pasională, măsurată ca întotdeauna în kiloteiubescuri, se ridica la şase pentru fiecare sărut teleghidat. Feminotronul mai era prevăzut cu absorbitori turnanţi de frenezie, cu amplificator cascadic de îmbrăţişări şi priviri pierdute, precum şi cu un automat al "primei vederi", căci Trurl era adeptul teoriei doctorului Afrodontus, descoperitorul câmpului îndrăgostirii instantanee.

Această excepţională construcţie mai avea şi alte multe instalaţii, cum ar fi flirtieră rapidă, reductor al insistenţelor exagerate, precum şi un accesoriu complet de mângâieri şi giugiuleli. Pe dinafară, într-o cutie de sticlă separată, se vedeau nişte cadrane uriaşe de ceasuri, pe care se putea urmări perfect mersul curei de dezîndrăgostire. După cum arătau statisticile, feminotronul dădea rezultate pozitive durabile în nouăzeci şi opt de cazuri de superfixaţie sentimentală dintr-o sută. Deci şansele de salvare a prinţului erau deosebit de mari.

Patruzeci de înalţi demnitari ai regatului l-au tot tras şi împins pe prinţ prin parc până la Templul Meditării, timp de patru ore în şir, încet, dar stăruitor, unind hotărârea acţiunilor cu respectul faţă de persoana acestuia, căci prinţul nu voia în niciun chip să se lase dezîndrăgostit. Izbea cu capul şi lovea cu picioarele pe credincioşii curteni ca un apucat. Când, în sfârşit, cu ajutorul a numeroase perniţe de puf, prinţul a fost împins înăuntru şi trapele s-au lăsat în urma lui, Trurl, plin de nelinişte, puse în funcţiune automatul, care începu sec numărătoarea inversă: "douăzeci... nouăsprezece... zece..." până ce rosti cu acelaşi glas egal: "Zero! Start!". Sincroerotoarele, pornite cu toată puterea megamoroasă, înghiţiră victima sentimentelor atât de fatal direcţionate. Aproape o oră privi Trurl la acele ceasurilor, care vibrau sub cea mai înaltă tensiune erotică. Din păcate ele nu arătau schimbări esenţiale. Încrederea in efectele curei începu să i se zdruncine, dar acum nu mai putea face nimic. Trebuia să aştepte răbdător, cu mâinile încrucişate. Verifică numai dacă ultarsărutările cad sub unghiul potrivit, fără avânt exagerat, dacă flirtiera şi mângâietorii îmbrăţişaţi au mers regulat, având totodată grijă ca densitatea câmpului să fie aproape de cea admisibilă, pentru că se punea problema nu ca pacientul să se transîndrăgostească, schimbând obiectul sentimentelor de la Amarandina la maşină, ci să se dezîndrăgostească total. În sfârşit, într-o tăcere solemnă, trapa fu deschisă. După desfacerea marilor şuruburi cu care era închisă ermetic, odată cu o pală dintre cele mai dulci miresme, ieşi din interiorul semiîntunecos şi prinţul, acoperit de trandafiri striviţi, care-şi pierduseră petalele, îmbătaţi de tensiunea teribilă a pasiunilor. Credincioşii servitori dădură fuga, apucând mădularele fără putere ale prinţului şi auziră cum buzele palide ale acestuia rostesc, abia şoptit, un singur cuvânt: Amarandina.

Trurl înghiţi o înjurătură, înţelegând că s-a trudit degeaba. Sentimentul nebunesc al prinţului s-a dovedit, la proba critică, mai puternic decât toţi ultramorii şi megamângâietorii feminotronului luaţi la un loc. De altfel, dragostometrul, pus pe corpul aproape inert al prinţului, indică o sută şapte linii, geamul îi plesni pe loc şi mercurul se vărsă, tremurând neliniştit, de parcă şi lui i s-ar fi transmis clocotul sentimentelor. Prima încercare rămase deci fără rezultat.

Trurl se întoarse în apartamentele sale posomorât ca noaptea şi, dacă cineva l-ar fi observat ar fi auzit cum umbla de colo-colo în căutarea unei soluţii salvatoare. În vremea asta un soi de freamăt se auzi în parc; erau nişte meşteri care reparau zidul înconjurător şi care, din curiozitate, intraseră în feminotron şi-i dăduseră drumul. A fost nevoie să fie chemaţi pompierii, căci săreau ca arşi dinăuntru, unul după altul, fumegând de atâtea sentimente înflăcărate.

Văzând aceasta, Trurl puse în aplicare alt ansamblu, format dintr-un delirizator şi o trivialniţă. Dar şi încercarea asta, trebuie s-o spunem de la început, dădu greş. Prinţul nu numai că nu se dezîndrăgosti de Amarandina, ci, dimpotrivă, se simţi şi mai legat de ea. Trurl începu iar să se plimbe de la un capăt la altul al apartamentelor sale, citind până noaptea târziu tratate de specialitate. La urmă le azvârli cât colo, iar a doua zi îl rugă pe Marele Subfierar să-i înlesnească o audienţă la rege. Primit de Maiestatea sa, îi spuse:

— Maiestate! Milostive Stăpâne! Sistemele dezîndrăgostitoare pe care le-am încercat sunt cele mai puternice din câte există. Fiul tău însă nu poate fi dezîndrăgostit de viu. Acesta e adevărul pe care mă simt dator să-l dezvălui Maiestăţii Voastre.

Regele tăcu, încremenind la auzul acestei veşti, iar Trurl reluă:.

— Desigur, aş putea să-l înşel, sintetizând-o pe Amarandina după parametrii ce-mi sunt accesibili, dar mai devreme sau mai târziu prinţul ar descoperi şiretenia şi ar afla de soarta adevăratei prinţese. Aşa că nu ne rămâne decât o singură cale: prinţul trebuie s-o ia de nevastă pe fiica regelui!

— Nici gând, străine! Tocmai asta e, că regele vecin n-o să o dea niciodată fiului meu!

— Dar dacă ar fi înfrânt? Dacă ar trebui să ducă tratative, cerând, ca învins, îndurare?

— Ei, atunci, da, fără îndoială, dar cum poţi crede că aş fi în stare să împing două mari state într-un război sângeros, şi încă unul cu un sfârşit nesigur, ca să obţin pentru fiul meu mâna fiicei regelui vecin? Nu, asta nu se poate, în ruptul capului.

— Nici nu aşteptam altă hotărâre din partea Maiestăţii Voastre – zise liniştit Trurl. Sunt fel de fel de războaie, iar cel pe care l-am născocit este unul cu totul nesângeros. Nu-l vom ataca pe regele vecin cu armele. Nu numai că nu vom lua viaţa nici unuia dintre cetăţenii ţării lui, ci dimpotrivă!

— Cum adică? Ce tot spui? – întrebă regele mirat.

Pe măsură ce Trurl îşi destăinuia în şoaptă secretul său la urechea monarhului, chipul, până atunci mohorât al acestuia se lumina treptat, iar la urmă exclamă:

— Bine, fă cum gândeşti, dragul meu străin, şi să te ajute Cel de Sus!

Încă de a doua zi fierăriile şi atelierele Curţii Regale trecură, după planurile lui Trurl, la fabricarea unui mare număr de aruncătoare, teribil de puternice, dar cu o destinaţie total necunoscută. Fură instalate pe planetă, mascate de reţele de apărare, aşa că nimeni nu bănuia nimic. În acelaşi timp, Trurl stătea zi şi noapte în laboratorul regal de cibergenetică, supraveghind nişte cazane tainice, în care clocoteau fierturi ciudate, iar clacă vreun spion ar fi încercat să-l urmărească, n-ar fi putut afla nimic, în afară de faptul că, din când în când, în laboratoarele închise cu şapte lacăte, se auzea câte un scâncet, iar doctoranţii şi asistenţii alergau în toate părţile cu braţele pline de scutece.

Bombardarea începu o săptămână mai târziu pe la miezul nopţii. Puse la punct şi lustruite de bătrânii canonieri, ţevile se ridicară toate ca una singură, ţinând steaua albă a statului vecin şi porniră focul, nu aducător de moarte, ci de viaţă. Trurl bombarda cu prunci, pruncaruncătoarele sale umplură împărăţia cu miriade de plozi urlători, care, crescând repede, se agăţau de trecători, şi erau atât de mulţi, că de atâtea ţipete de "mamă", "papa", "pipi" şi "e-e" văzduhul se cutremura de-ţi plesneau timpanele. Şi acest potop de copilaşi dură atâta, încât economia imperiului nu-l mai putu suporta şi spectrul catastrofei le apăru tuturor evident. Din cer cădeau mereu, veseli şi grăsuţi, prichindei mărunţi, că se făcu noapte în plină zi de atâta vânzoleală de scutece. Atunci împăratul se văzu nevoit să ceară îndurare regelui Protrudin, care făgădui să înceteze bombardamentul, cu condiţia ca fiul său să o poată lua de nevastă pe Amarandina. Împăratul se declară de acord în mare grabă. Pruncaruncătoarele fură îndată oprite, feminotronul, pentru mai mare siguranţă, fu demontat de Trurl însuşi, care, ca prim nuntaş, în veşminte de diamant, cu bastonul de mareşal în mână, dirijă toasturile la nunta celor doi tineri. Apoi încărcă racheta cu diplomele, decoraţiile şi documentele de proprietate dăruite atât de rege, cât şi de împărat şi se întoarse acasă, încărcat de glorie...

P7