Educatie sanitara in comunism (7)

Bunul cel mai de preţ

Cînd tovarăşa învăţătoare a întrebat clasa: „Ce este sănătatea? Ce se înţelege prin sănătate? Cînd se poate spune despre om că este sănătos?” mai toţi copiii au rămas nedumeriţi. Cum adică „ce este sănăta­tea?” Răspunsul este cum nu se poate mai uşor: „un om este sănătos, cînd nu este bolnav”, aşa a răspuns Rodica; şi noi, toţi din clasa a III-a B, am aprobat-o.

    Învăţătoarea a zîmbit însă înţelegător.

„Nu, dragii mei — a intervenit dânsa —, acesta nu este un răspuns corect, ci reprezintă un mod simplist de a înţelege sănătatea. Voi, ca şcolari, sînteţi datori să cunoaşteţi definiţia ştiinţifică a sănătăţii, conţinutul său complex, aşa cum îl gîndesc şi îl înţeleg medicii, oa­menii de ştiinţă”.

Răzvan ridică mîna ...

—     Tovarăşa, eu am citit într-o broşură că „sănăta­tea este cel mai de preţ bun al omului”.

—     Acesta este un mare adevăr, dragi copii; oricîte bogăţii ar avea omul şi oricît de înţelept ar fi, oricît de apreciat în profesia sa, în activitatea obştească, sau ca gospodar, dacă-i lipseşte sănătatea, nu se poate bucura de nici una dintre celelalte.

—    Şi pentru noi, elevii, sănătatea este tot atît de valoroasă! se ridică si aprecie în modul său spontan Fănel.

—       De buna seamă, copii! Sănătatea este o calitate a vieţii. Cine n-o are, nu se poate bucura de viaţă.

In ceea ce vă priveşte, fără sănătate, nu numai că aţi avea de îndurat suferinţele pricinuite de boală, dar aţi fi lipsiţi de neasemuitele bucurii ale copilăriei, iar randamentul vostru la învăţătură, rezultatele şcolare n-ar mai putea fi cele dorite, dacă n-aţi fi chiar în si­tuaţia de a nu mai putea veni la şcoală.

 —   Da, dar sănătatea poate fi apărată; aşa cum am ascultat eu deunăzi la radio, interveni în discuţie Sanda.

 —     Desigur, dragii mei, colega voastră are dreptate. Sănătatea poate fi nu numai apărată, dar şi întărită, consolidată, astfel încât între cei sănătoşi să fii mai să­nătos.

Pentru aceasta însă trebuie să ştii cum să-ţi aperi şi să-ţi întăreşti sănătatea; ori, după cum am văzut mai adineauri, voi nu ştiţi nici măcar ce se înţelege prin să­nătate.

Clasa rîse uşor. Ileana ridică mîna şi-şi spuse pă­rerea:

—         Eu cred, că un om poate fi socotit sănătos, cînd are putere de muncă, de învăţătură.

—         Şi când e gras, roşu... o completă Petrişor.

—         În tot ceea ce spuneţi voi este şi un pic de ade­văr, dar...

Copii, omul sănătos are, fără doar şi poate, putere normală de muncă, greutate corespunzătoare vârstei sale şi înfăţişare plăcută. Dar nu putem defini sănă­tatea reducînd-o numai la aceste calităţi. Ba chiar ar fi greşit să credem că omul gras sau roşu este neapărat sănătos. Adesea, grăsimea sau roşul aprins din obraz sînt mai degrabă semne de boală. Grăsimea exagerată, obe­zitatea, greutatea ce depăşeşte limitele normalului ra­portat la înălţime duce de cele mai multe ori la creş­terea tensiunii arteriale, producând o boală a vaselor de sînge denumită hipertensiune. Cei ce suferă de această boală au pomeţii obrajilor puternic coloraţi în roşu. De aceea, înţelegeţi voi copii că a fi gras sau roşu nu este egal a fi sănătos. Desigur la vârsta voastră un obraz bucălat, îmbujorat, trandafiriu, exprimă sănătate, spre deosebire de cel palid, stafidit, care este mai totdeauna semnul unei suferinţe, al unei boli. Dar roşul aprins al obrajilor, cînd copilul are fierbinţeală, adică tempera­tură crescută său febră, cum este denumită ştiinţific, este mai totdeauna expresia bolii care a făcut să crească temperatura corpului.

Iată prin urmare, dragii mei — îşi continuă învă­ţătoarea şirul gândurilor — că sănătatea are un înţeles şi mai bogat, mai cuprinzător.

—      Totul e să te simţi bine — zise ca pentru sine Radu; atunci cînd te simţi bine te poţi socoti sănătos, mai completă el şi se ridică, nesigur de urmarea defi­niţiei pe care o formulase.

—    Hei, dragii mei, să ştiţi că Radu s-a apropiat mult de adevăr. Să te simţi bine, sănătos; să resimţi o anumită „bunăstare^”: bunăstare fizică — adică greu­tate şi înălţime potrivită vîrstei, să fii robust, călit, oţelit, puternic, cu forţă de muncă şi cu rezistenţă în faţa bolilor; bunăstare mintală — adică să ai o dezvol­tare intelectuală normală şi o comportare firească în re­laţiile cu oamenii, colegi, prieteni, cunoscuţi, necunos­cuţi; bunăstare socială — adică să fii bine apreciat în societate, stimat, respectat pentru calităţile profesio­nale şi activităţile obşteşti; bunăstare spirituală — adică să ai o orientare, o gândire corectă, ştiinţifică re­feritor la existenţă şi viaţă, la sănătate şi boală.

—   Pe scurt, „bunăstare fizică, mintală, socială şi spi­rituală" se repezi să precizeze Dana, cu două luminiţe în ochi scînteind parcă de bucuria înţelegerii complica­tei definiţii a sănătăţii.

—    Da! (recunoscu tovarăşa învăţătoare, mulţumită de răspunsul Danei, semn că dînsa reuşise să-i facă pe copii să priceapă) este întocmai cum ai sintetizat tu. Aceasta este o definiţie pe care nu trebuie s-o uităm niciodată şi mai ales să ne străduim s-o traducem în viaţă.

Cap7