Virnanţul
Denumire ştiinţifică: Ruta graveolens.
Denumire populară: rută.
Prezentare. Virnanţul este
o erbacee cu
dezvoltare medie, aparţinând
familiei rutaceelor. În mod obişnuit, planta are o înălţime de 50 cm,
dar poate ajunge şi până la un metru. Tulpina este lemnificată şi are numeroase
ramificaţii. Florile, de culoare galben-verzuie, sunt grupate în vârful
ramurilor. Fructul este o capsulă. Virnanţul se întâlneşte mai rar în flora
spontană, fiind cultivat, prin grădini, ca plantă ornamentală.
Virnanţul este
cunoscut şi ca plantă aromatică. Mirosul său – specific, persistent – nu este
prea plăcut. Pentru uz medicinal se culeg frunzele, ramurile cu flori, dar
poate fi utilizată şi planta în întregul ei. Se prepară infuzie, pulbere,
decoct, extract.
Substanţe active
importante: o
substanţă specifică –
rutină, cumarină, ulei esenţial, săruri minerale, alcaloizi.
Una dintre cele mai active substanţe este uleiul de virnanţ. Virnanţul este o
plantă otrăvitoare. Chiar şi la o simplă atingere a plantei, pielea omului se
poate irita.
Întrebuinţări. Virnanţul are
proprietăţi sudorifice, antispasmodice, vermifuge, antialgice, antiinflamatoare,
sedative, avortive. Reglează ciclurile menstruale, combate isteria, melancolia,
epilepsia, palpitaţiile, vertijul, bufeurile, ponderează variaţiile de ritm cardiac.
Preparatele de virnanţ sunt recomandate şi în reumatisme. Au, de asemenea, efecte
pozitive şi în tratamentele împotriva viermilor intestinali, a sângerărilor şi
rănilor gingivale, a înţepăturilor de insecte sau a muşcăturilor de animale
veninoase. Deoarece are o
serie întreagă de
contraindicaţii, fiind o
plantă periculoasă, virnanţul va
fi utilizat numai sub îndrumarea specialistului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu