duminică, 4 mai 2014

Invrednicire (13)

Aritmetică
Cine eşti şi ce vrei? am strigat fără glas
Cum ai venit şi pe unde ai pătruns?
Cu tine vorbesc, mă auzi? Spune!
De când eşti aici, şi de ce până azi
nu te-am simţit şi nu m-am înspăimântat?

Eu sunt stăpânitorul acestei lumi, mi-a răspuns.
Cu tine am fost din chiar clipa când unu al tatălui
plus unu al mamei, au început să facă
unu al tău şi totodată trei al vostru.
Atunci am pătruns, profitând de confuzie,
căci pentru mine unu şi cu unu, în lumea aceasta,
întotdeauna au făcut şi o să facă doi.

Am fost cu tine fără ca tu să ştii
atunci când te-ai uitat prima dată la sânii femeii
întrebându-te de ce te furnică degetele să-i atingi.
Când ai minţit, întâi de teama pedepsei, apoi
pentru că ţi-a fost mai simplu aşa, 
neadormit cu tine am fost,
ezitările între palme strivindu-ţi-le.
In locul tău, biet naiv, am strigat Evrika
şi am cerut să ţi se dea un punct de sprijin
ca să ridici întreg pământul cu o singură mână.
Eu, nimeni altul, am fost acela care ţi-a şoptit
cu ce viteză călătoreşte lumina în vid şi cât de mulţi
atomi se găsesc într-un gram de carbon.
Eu, numai eu, ţi-am deschis urechile şi ochii
ca să asculţi muzica sferelor şi să priveşti
înflorirea mortală a supernovelor.
Oh, cât de mult ţi-au plăcut toate astea...
Cum ai fi putut aşadar să mă simţi? Cum?

Dar pleacă! i-am strigat îngrozit, cu glasul abisului,
pleacă, minciunile nu mai vreau să ţi le ascult.
Nu doar ce-ai vrut tu am făcut în chinuita mea viaţă.
Căci am iubit, şi asta nu e de la tine,
am suferit şi tu nu ştii ce este suferinţa,
am plâns şi lacrimile, ademenitorule,
dintr-un izvor de care ţie îţi e groază izvorăsc.
Hai, pleacă, nu mai suport să te văd!

E prea târziu, mult prea târziu, mi-a răspuns.
Venit-a vremea pentru socotit - şi nu eu mă ocup de asta,
dacă unu al tău şi unu al meu, împreună
fac zero sau infinit - altă variantă nu este.
Raul Baz, 04.05.2014


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!