vineri, 27 noiembrie 2015

Omul-bolovan

Există o categorie de oameni care, deși aflați la o vârstă la care ar trebuit să fi dobândit înțelepciunea, continuă să trăiască așa cum o făceau în adolescență. Principiul lor fundamental poate fi formulat prin următoarele cuvinte: „ăsta-s eu și dacă vă convine e OK, iar dacă nu vă convine, puțin îmi pasă”. Oamenii ăștia consideră că lumea trebuie să-și modifice devenirea în funcție de persoanele lor, tot așa cum apele curgătoare se învârtejesc în jurul câte unui bolovan pe care nu-l pot duce la vale.
Un astfel de om refuză cu obstinație să învețe cum se pornește un computer, iar dacă, totuși, cineva reușește să-l convingă, nu mai face nici măcar un pas înainte - el nu o să poată să trimită un mail, să deschidă niște foldere etc etc. Este aerian, ca pe vremea când avea 19 ani și cucerea fetele cu detașarea lui față de cele lumești. Dacă îți promite ceva, o face întotdeauna cu o mare fermitate (niciun fel de problemă, dacă am zis 10 martie, e 10 martie, stai fără grijă etc), dar de fiecare dată cînd trebuie să-și respecte promisiunea intervine cîte ceva care dă totul peste cap - ba răcește, ba uită, ba altcineva nu-și ține promisiunea față de el și atunci nu mai poate nici el să și-o țină față de tine. Dacă-l rogi ceva, nu ezită nicio secundă să se angajeze, dar rezolvarea problemei tale nu mai vine în veci. Pierde rapid orice hârtie, indiferent cât este de importantă, uită termenele la care trebuie să-și plătească ratele și taxele. Nu ți-l poți imagina conducând o mașină, înlocuind un bec sau curățând niște cartofi. Nu are grijă de aspectul lui - se îmbracă totdeauna cu ce-i vine la îndemână, are pantofii scâlciați sau plini de noroi. Ia de bun orice i se promite și trăiește cu convingerea că pentru toate problemele care îl depășesc se vor găsi oameni pricepuți care să le dea de cap în locul lui. Dezvoltă proiecte pe care le expune cu multă însuflețire, dar ele eșuează în numai câteva zile de la lansare, desigur, din cauza unor oameni care au așteptat momentul ca să-și dea arama pe față.
Una peste alta, acești oameni există, îi poți întâlni în orice moment. Cel mai indicat e să rămâi cu ei la nivelul discuțiilor. De îndată ce treci la ceva concret, riști să o încurci.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!