duminică, 30 aprilie 2017

Armaghedodonul

Dodonii care sălășluiesc, cel puțin sufletește, în rămășițele imperiului sovietic, au nevoie imperioasă, pentru a putea exista, de un bârlog personal. Bârlogul este un spațiu fără ferestre, în care dodonul se introduce și în care se simte în siguranță. El se poate așeza pe vine sau culcat în dreptul intrării și de acolo poate slobozi către exterior felurite imprecații, blesteme, acuzații, prevestiri, avertismente etc. Așa cum recunoști un câine după lătrat sau un motor după turație, pe dodonul bârlogar  îl recunoști după discurs.



sâmbătă, 29 aprilie 2017

Fetița ucisă în munți - e tatăl vinovat?

Dacă există, așa cum cred eu, un determinism care guvernează timpul și viața, în sensul că fiecare secundă o determină pe următoarea, atunci nașterea copilului tău este un eveniment care-ți aruncă pe umeri o responsabilitate imensă pentru tot ce urmează să li se întâmple urmașilor tăi. 


sâmbătă, 15 aprilie 2017

Apocalipsa lui Petru

Iată fragmente din Apocalipsa lui Petru, datând din sec II al mileniului trecut, în care sunt descrise pentru întâia oară chinurile iadului. De aici se va fi inspirat Hieronymus Bosch în picturile lui. Acest text este apocrif, adică nu e recunoscut de Biserică printre scrierile canonice. Totuși, el a fost scris, este autentic și merită interesul nostru, a celor care ne frământăm cu privire la ce-o să pățim dacă vom merge în Iad.


vineri, 14 aprilie 2017

Întoarcerea lui Ghiță

Cu numai două zile înainte de Paști, Sebastian Ghiță a fost prins la Belgrad. Fizionomie schimbată, acte false, toată recuzita pe care o știm de mici din filmele cu spioni. Sincer să fiu, mie de la bun început mi s-a părut ceva dubios în dispariția acestui individ sinistru. Prea ușor a fugit el chiar de sub nasul polițiștilor. Și sigur că asta te face să te gândești la o conspirație. Mai ales că ceea ce a urmat a fost de domeniul fantasticului. 


vineri, 7 aprilie 2017

Trump contra Bashar Chimicul

Lucrurile sunt destul de simple. Trump a decis atacarea Siriei. Bineînțeles că printre noi există destui care sunt împotrivă. De ce? Pentru că ei își pun speranțele în Putin. Mă refer la toate speranțele - ei vor să trăiască într-o Rusie globală. Așa că dă-i și combate și vituperează. Cum excelent observa Radu Ghelmez, când vine vorba de luat apărarea lui Putin, care, cum se știe, este un sprijinitor al regimului criminal Assad, acești indivizi caută să ascundă sau măcar să distorsioneze realitatea. Despre atrocitățile săvârșite de Bashar Chimicul, cum ar fi spre exemplu uciderea în chinuri a copiilor cu ajutorul gazului sarin, ei discută folosind una sau mai multe dintre următoarele strategii viciate din punct de vedere moral:



După mine!