Renașterea stalinismului din spiritul triștilor dodoni de dincoace de Prut (1)

Am intrat în posesia unei broșuri apărute în 1946, care se ocupă de terfelirea liberalilor și țărăniștilor acelor vremuri, cu Brătianu și Maniu în frunte. Broșura are 40 de pagini și nu conține nicio informație privind autorul textelor și imprimeria. Titlul ei - „Maniu și Brătianu dușmanii păcii, dușmanii prieteniei dintre popoare”.

Desigur că o astfel de broșură nu merită decât o aruncare la ghenă. Totuși există un motiv serios pentru a nu face acest gest ba, mai mult, pentru a o arăta lumii. Nu trebuie să citești prea mult și, dacă ești de bună-credință, observi asemănarea dintre limbajul dodonilor de azi și cel al staliniștilor de ieri. Pentru aceia, Maniu și Brătianu nu vorbesc, ci „gângăvesc”, ei „își schimbă părul, ca lupul”, cei care nu iubesc bolșevismul sunt „slugi”, „trădători”, „dușmani”, „reacționari” etc. Căutați, dacă aveți răbdare, textele urcate pe Facebook sau pe bloguri de dodonii actuali împotriva, spre exemplu, lui Nicușor Dan sau a societății civile și veți fi frapați de agresivitatea lor și de maniera aproape identică de adresare. Îți vine să zici că acești triști dodoni au învățat pe de rost textele din broșura despre care scriu.

Dar mai bine decât să citiți comentariile mele, citiți ce scriau staliniștii sub anonimat în anul 1946:

Pentru a judeca dacă treburile unui stat sunt bine conduse, nu ajunge să se examineze numai soluţiile pe cari le dă un guvern problemelor interne. Tot atât de importante sunt şi relaţiile pe care statul respectiv le are cu celelalte ţări, tot atât de important este de văzut ce fel de prietenii ştie să lege cu ele, cum trăeşte cu vecinii săi. Cel mai important vecin al ţării noastre este Uniunea Republicelor Socialiste Sovietice, o ţară uriaşă care ocupă a şasea parte a pământului şi posedă tot felul de bogăţii natu­rale şi resurse nelimitate. E limpede că pentru viaţa poporului nostru, raporturile de bună vecinătate cu U. R. S. S., care nu­mără aproape 200 milioane de oameni, sunt de o importanţă covârşitoare.

Poporul român a recunoscut însemnătatea relaţiilor noas­tre cu vecinul din Răsărit în tot decursul istoriei comune a ambelor ţări. Tocmai această istorie ne învaţă că, începând dela întemeierea principatelor, raporturile dintre români și ruşi au continuat să fie dintre cele mai prieteneşti. Poporul român, ca şi marele popor rus vecin, a avut de înfruntat în decursul istoriei sale tot felul de năvălitori: tătari, turci, etc. cari i-au ameninţat existenţa. Împotriva acestor pericole din afară, poporul român a avut întotdeauna ajutorul ruşilor.

Transformarea Rusiei ţariste în Uniunea Republicilor So­cialiste Sovietice, a reprezentat pentru România un eveniment de cea mai mare însemnătate. Interesul nostru firesc de a trăi cu această ţară în cea mai bună vecinătate a primit un puternic sprijin prin crearea statului sovietic, căci primul act al înfiinţării Uniunii Sovietice a fost acela de a elibera de sub asuprirea ţaristă o sumedenie de popoare subjugate. Poporul nostru nu putea decât să se bucure că are în vecinătatea sa o ţară în care libertatea popoarelor mici este o chestiune de principiu.

In ultimul război mondial, când toate statele Europei subjugate de Hitler şi-au pierdut libertatea, U. R, S. S. a luptat în fruntea forţelor cari au sfărâmat maşina de război germană. Câte ţări din continentul nostru, cari au gemut ani de zile sub cisma nazistă, nu-şi datorează astăzi eliberarea, recâştigarea independenţei naţionale, glorioasei Armate Roşii!

Intr-un discurs, ţinut la 6 Februarie 1946, d-l Molotov, ministrul Afacerilor Străine al Uniunii Sovietice, a schiţat po­ziţia U. R. S. S. prin următoarele cuvinte: „In Uniunea So­vietică nu există grupuri de aventurieri războinici ca în sânul claselor stăpânitoare din unele state, unde imperialiştii nesă­ţioşi au şi început să încurajeze periculoasa pălăvrăgeală în jurul unui al treilea război mondial. Partizanii adevăraţi ai păcii şi securităţii popoarelor vor găsi şi în viitor în persoana Uniunii Sovietice un aliat credincios şi un reazăm sigur“.

Guvernul sovietic doreşte să aibă la graniţele lui numai state libere, democrate şi independente, aceasta fiind garanţia cea mai bună împotriva unor eventuale intenţii războinice din partea vreunor puteri imperialiste. Deaceea, guvernul sovietic voeşte nu mimai să păstreze raporturi de prietenie cu ţara noastră, ci ne şi ajută atât din punct de vedere politic cât şi economic pentru a deveni o ţară bogată, puternică şi liberă.

Ţinând seamă de această situaţie, trebue să ne punem în­trebarea: Am avut noi dela primul război mondial şi până la 6 Martie 1945, până la venirea guvernului Petru Groza, o con­ducere de stat, care să înţeleagă că miezul politicii noastre externe trebue să fie înfăptuirea unor raporturi de adevărată prietenie cu U. R. S. S.? Care a fost din acest punct de vedere linia politicii externe a partidelor cari au ţinut în mâinile lor cârma ţării mai mult de un sfert de veac?

Astăzi, d-nii Maniu şi Brătianu, văzând că pierd jocul, caută conform obişnuinţei lor de vechi politicianişti, să-şi schimbe părul, ca lupul.

Ei gângăvesc că, de când sunt, au dus „o politică de bună vecinătate” cu popoarele sovietice; aceasta a fost „linia lor tradiţională”; că din totdeauna „o politică de ostilitate, de duşmănie faţă de un mare popor vecin n’ar fi putut avea şi n’a avut’ niciodată adeziunea lor” (citate din oficiosul brătienist).

Este aceasta adevărat?

Au dus guvernele maniaţilor şi ale brătieniştilor o poli­tică de sinceră prietenie cu vecinul nostru dela răsărit?

Dacă examinăm sub acest aspect politica externă, dusă de guvernele „istoricilor” după primul război mondial, vom des­coperi fapte cari sunt într'o strictă contrazicere cu cele afir­mate astăzi de către leaderii „istorici”.

P2