Renașterea stalinismului din spiritul triștilor dodoni de dincoace de Prut (4)

Cum au pregătit conducătorii „istorici” războiul antisovietic

Maniu veni pentru prima dată la putere într’un timp când nenumărate milioane de oameni de pe globul nostru n-aveau asigurată pâinea lor de toate zilele. Ţările agrare se sufocau într’o criză de „supraproducţie”, deoarece n’aveau cui să-si vândă grâul. Ţăranul român ajunsese 1a disperare, deoarece nu obţinea pentru recolta lui decât un preţ de nimic. Fabricile începeau să-şi reducă producţia şi muncitorii să fie expuşi şomajului. În acest timp, naţional-ţărăniştii caută un ţap ispăşitor care să fie învinovăţit de toate dificultăţile economice în cari se sbătea guvernul. Şi el găsi diversiunea de care avea nevoie: U. R. S. S!  In faţa maselor muncitoare dela oraş şi dela ţară, vina dificultăţilor enorme, pe cari le provoca această criză, trebuia aruncată pe spatele statului vecin sovietic. Aşa găsea de cuviinţă guvernul Maniu să-şi acopere politica lui antipopulară.

Reuşita planului de cinci ani şi mecanizarea agriculturii a dus la apariţia Uniunii Sovietice pe piaţa mondială. Aceasta a provocat din partea tuturor moşierilor mari şi hrăpăreţi un val de indignare. Fără să ţină seamă de faptul că scăderea catastrofală a preţurilor pe piaţa mondială se datora proastei organizări economice, reacţionarii din lumea întreagă au aruncat toată răspunderea crizei din ţara lor asupra aşa zisului „dumping” sovietic, adică pretindeau că U. R. S. S. vrea să elimine pe toţi concurenţii, prin fixarea unor preţuri cu mult sub nivelul normal.

Cu ocazia „dumpingului” fruntaşii manişti au început o propagandă de aţâţare împotriva U. R. S. S. Intr’un interview, dat unui jurnalist francez, intitulat „Sovietele la pândă”, vice-preşedintele partidului manist declară că „există un stat inamic al ordinei, care profită de situaţie pentru a turbura piaţa, a deslăţui anarhia preţurilor, a aţâţa nemulţumirea maselor”. Jurnalistul francez întreabă: „Sovietele?” Răspunsul sună: „Fireşte! Nici nu se bănueşte dumpingul pe care-1 practică, pentru a desorienta pe cumpărător şi vânzător, pentru a favoriza desordinea”. Ziaristul francez îşi exprimă părerea că „această primejdie trebue să servească drept stimulent”. Răspunsul: „Pentru a uni forţele? Desigur. Am şi început”. Adică s’a şi început unirea forţelor reacţionare contra U. R. S. S.!

Se vede clar că istoricii caută în acest timp să iasă din încurcătură printr’o unire împotriva Sovietelor. Aceasta reese de ex. şi dintr’un alt interview pe care l-a dat ziarului vienez „Neues Wiener Journal” G. G. Mironescu, prim-ministru si servitor fidel al lui Maniu. Mironescu spune: „nu poate fi destul de des accentuat că numai o Europă consolidată poate opune rezistenţă inamicului înverşunat din Est. Rezistenţă de care este nevoie pentru a înlătura primejdia rusă de care sunt ameninţate ţările continentale, sistematic; trebue să se lucreze pas cu pas la restricţiunea puterii Sovietelor” (citat după „Dreptatea” din 14 Ianuarie 1931).

Limbajul lui Mironescu nu lasă niciun dubiu: el cere „înlăturarea primejdiei ruse”, el vrea „restricţiunea puterii Sovietelor”. Scopul politicii lui externe este: „rezistenţa unei Europe consolidate!”

Astăzi fiece om de pe stradă poate să verifice cât de neîntemeiate au fost acuzările aduse U. R. S. S. şi născocirea că guvernul sovietic „ameninţă sistematic ţările continentale”. Politica de totdeauna a U. R. S. S. a dovedit că guvernul sovietic nu numai că n’a economisit niciun efort pentru a trăi în cea mai deplină pace cu popoarele vecine, ba chiar a ajutat cu preţul a nenumărate jertfe acestor popoare să-şi recapete libertatea răpită de fascişti.

Atunci când citim declaraţiile unor „istorici” şi găsim în ele expresii la adresa Sovietelor, ca „adversarii cei mai hotărâţi”, „un stat inamic al ordinei”, „inamicul înverşunat din Est”, etc, ne întrebăm, cum au ei obrazul să pretindă astăzi că ei au dus vreodată o politică de prietenie cu ţara sovietică ?

„Dreptatea” din acest timp este plină de articole care aţâţă deschis la război contra U. R. S. S. Acest ziar „democrat” citează de ex. o prefaţă, scrisă de cunoscutul reacţionar francez Poincare la o carte antisovietică a unui emigrant rus, contele Kokotzow. „A sosit timpul”, scrie Poincare, „să se orânduiască între popoare o solidaritate activă şi clarvăzătoare şi să se organizeze împotriva barbariei agresive apărarea paşnică a civilizaţiei”.

Am văzut, după exact zece ani, cum au înţeles urmaşii lui Poincare, trădătorii Petain şi Laval, această „apărare paşnică a civilizaţiei”, cum au contribuit ei din toate puterile la sprijinirea lui Hitler în războiul lui împotriva civilizaţiei marelui stat sovietic.

Acest citat mai are în „Dreptatea” şi o continuare care sună astfel: „Şi Ungaria vrea un front comun!” Oficiosul manist redă de data aceasta un discurs al lui Gömbös, ministrul Apărării Naţionale din Ungaria, în care el se ocupă de „primejdia bolşevismului”. Gömbös a declarat că „toate statele europene întemeiate pe regimul burghez ar trebui să facă front comun împotriva bolşevismului şi să lupte în comun împotriva acestei tendinţe. Gömbös se plânge: „E tragic că nimic pozitiv nu se face în această direcţie”.

Acestea au fost lozincile pe care le-au lansat „istoricii”: „o solidaritate activă” sau „front comun împotriva bolşevismului”.               

Dar tot ceea ce s’a spus şi s’a scris în acest timp contra U. R. S. S. a fost pus în umbră de un interview pe care l-a dat chiar tăcutul domn Maniu, ziarului vienez „Neue Freie Prese”, în ziua de 23 Decembrie 1930.

Din acest interview reese clar cine a dat „normativele” pentru toate atacurile lansate de conducătorii manişti împotriva statului sovietic. Nimeni altcineva decât Iuliu Maniu.

In acest interview, Maniu vorbeşte de „o oarecare nelinişte care a cuprins unele straturi ale populaţiei noastre”, referindu-se la masele muncitoare din oraşe şi din sate, care tocmai în acest timp, din cauza politicii de jefuire a maselor dusă de către guvernul Maniu prin care ei erau condamnaţi la o viaţă de mizerie, începuseră să ceară socoteală d-lui Maniu. „Acest ultim fenomen”, continuă Maniu, „este un simptom provocat de ameninţarea permanentă a regimului bolşevic, instaurat în Rusia şi a sistemului său de producţie cu totul diferit”.

In această situaţie gravă, statele atinse de criza economică de pe atunci, „vor trebui neapărat să se ocupe şi de chestiunea bolşevică”.

Să vedem cum înţelege această chestiune bolşevică „isto-ricul” Maniu, care se preface astăzi că este un prieten al U. R. S. S. Maniu spune: ,.Ocupându-se de ea, ele (adică statele), vor trebui să nu scape din vedere, că ar fi o greşală gravă — şi cred că am toate motivele temeinice pentru a putea afirma aceasta — dacă ar crede că bolşevismul se va prăbuşi dela sine în Rusia, ca un castel de cărţi de joc”.

Adică regimul sovietic — după părerea d-lui Maniu — trebue să se prăbuşească. Dar cum? Dela sine? Aceasta nu se va întâmpla, trebue să constate, cu un profund regret, Maniu. Atunci? Dl. Maniu ştie foarte bine că România singură nu poate să se ia la ceartă cu marele şi puternicul vecin. Dar, ce ar fi dacă s’ar forma un bloc antisovietic în frunte cu puterile mari? Lor li se adresează Maniu în acest interview, cerându-le să intervină împotriva U.R.S.S. „pentru a salva civilizaţia”. Maniu declară: „Care va fi atitudinea pe care lumea civilizată o va lua faţă de Soviete, este deci o întrebare a cărei rezolvare nu ne incumbă de fapt nouă. Soarta civilizaţiei umane şi răspunderea ei istorică stau în mâinile Marii Britanii, ale Franţei, ale Germaniei, ale Italiei şi ale Statelor Unite”. Aceste cuvinte ni-1 arată pe d. Maniu fără mască. Iezuitul politicianist reacţionar nu face decât să repete clişeele răsuflate ale „primejdiei bolşevice”, ale „apărării civilizaţiei” şi alte vorbe mari, cu cari se motivează aţâţarea la război împotriva U.R.S.S. E de remarcat că printre ţările „civilizate”, destinate, după părerea lui Maniu, să salveze continentul european de „primejdia bolşevică”, se află şi Italia fascistă a lui Mussolini. Marele democrat Maniu nu cheamă lumea întreagă împotriva pericolului fascist — „departe de el acest gând!”

Pentru Maniu, care este un conducător al reacţiunii româneşti, această „salvare a civilizaţiei”, este numai un pretext transparent pentru a aţâţa marile puteri la un război anti-sovietic. Pentru ce scopuri? Foarte simplu! Pentru scopuri imperialiste. „Este adevărat că la Nord şi la Est de Nistru avem foarte mulţi fraţi români aşezaţi acolo de veacuri, la cari avem dreptul să aspirăm pentru întregirea naţională”, spune Maniu într’un memoriu către Antonescu din 18 Iulie 1941.

În planurile pe cari le făcea cu privire la un astfel de război, Maniu vrea să rezerve şi României un loc de „cinste”. De aeeea propune el în mod deschis puterilor mari serviciile lui de mercenar, amintind de intervenţia română împotriva poporului ungur. Să nu uite, marile puteri, că el, Maniu, se pricepe în d’alde astea! El are „o spadă ascuţită, gata oricând şi capabilă să servească vechiul nostru continent”. In acest fel caracterizează Maniu poziţia României față de marele stat vecin sovietic. „Salvarea civilizaţiei”, „spada ascuţită” nu sunt acestea lozincile cu care a pornit zece ani mai târziu „conducătorul” Antonescu la războiul nefast împotriva U.R.S.S? Nu reese de aici limpede firul roşu, care leagă evenimentele din 1941, de propaganda antisovietică a lui Maniu din 1930? Degeaba afirmă astăzi presa brătienistă că „numai în ziua în care fascismul şi nazismul au trimfat în Europa şi în care dictatura carlistă a pornit pe panta acestei politici, axa politicii româneşti a fost radical schimbată pentru a ajunge la crima lui Antonescu, care s’a asociat la războiul hitlerist împotriva U.R.S.S. Ei, domnii noştri „istorici”, ar vrea în felul acesta să inducă în eroare poporul român falsificând istoria cu neruşinare. Ei vor să ascundă adevărul că timp de 25 ani ei au avut faţă de marele nostru vecin din Răsărit o atitudine provocatoare, sfidătoare.

P1 P5