Se afișează postările cu eticheta Bega. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Bega. Afișați toate postările

vineri, 10 februarie 2012

Iarna adevarata

Alaltaieri dimineata, se plangeau vecinii de bloc ca afara sunt -18 grade. Li se parea ceva fantastic, care trebuie povestit, discutat etc. Eu, care faceam de garda la Focsani, in vremea armatei, la -35 de grade, nu gaseam nimic spectaculos in toata povestea. Crescut la Sinaia si invatat cu gerurile, -18 mi se pare o joaca. 
Dar iata ca azi sunt -21. I-am zis Mariei: "e momentul sa vezi si tu ce inseamna un gerulet". In rest, toate sunt la fel: ciorile in copaci, Bega inghetata, Richi se precipita...



vineri, 3 februarie 2012

La zapada

Azi, dupa ani si ani, am iesit la curatat zapada din fata blocului. Nu am incotro si recunosc ca nu mi-a facut nicio placere. Trebuia sa iau cate o lopata de omat, sa trec strada cu ea, sa o lepad pe malul suvoiului inghetat de laturi pe nume Bega si apoi sa o iau de la inceput. Dar la fiecare lopata, intai trebuia sa stau si sa astept sa treaca diverse masini. Maria a participat si ea la operatiune, jucandu-se cu Bianca - o vecina de bloc. Dupa ce am asudat binisor si mi-au inghetat mainile (nu port manusi, conform idiotului obicei deprins in copilarie) m-am sprijinit ca ciobanii in lopata si am stat sa-mi trag sufletul. N-au trecut douazeci de secunde si a aparut un caine negru matasos, foarte vesel, care alerga fericit prin zapada. Nu am vazut de unde venea, dar m-am gandit ca o fi amicul lui Richi, care locuieste intr-o curte din apropiere si care a scapat in sfarsit din captivitate. L-am chemat, a venit, s-a gudurat putin si s-a tot dus. Apoi am vazut venind o femeie. S-a apropiat - sa fi fost pe la 60 de ani, era slaba si purta o caciula rosie, cu ciucure. Am observat ca se uita insistent la mine, m-am uitat si eu, dar figura ei nu imi spunea nimic. Cand a ajuns in dreptul meu, a zis "Doamne-ajuta" si s-a dus mai departe, in directia in care o apucase si cainele matasos. "Doamne ajuta", am zis in urma ei, am dus lopata in garaj si am intrat in casa.


miercuri, 1 februarie 2012

Din surprizele bichonului

Animalul Mariei, numit Richi, este fără doar și poate o făptură parșivă și pusă pe rele. Nu o să stau să povestesc despre toate fazele de care am parte când suntem împreună, o să mă limitez la ultima ispravă. Ieri dimineață l-am dus la plimbare, ca de obicei. M-a târât prin toate mormanele de frunze, pe lângă fel de fel de mașini cu cauciucuri atractive etc. S-a ușurat pe vreo 50 de copaci tineri și bătrâni, a făcut caca pe malul șuvoiului de infecții numit Bega, apoi a acceptat să se întoarcă acasă. Bun, am putut să plec liniștit să rezolv ce am de rezolvat. M-am întors pe la prânz și, când să mă așez la calculator...


marți, 10 ianuarie 2012

Fereastra

Chiar daca locuiesc langa strada, las mereu geamul deschis la dormitor. Nu trec chiar atat de multe masini incat, in loc sa aerisesc, sa obtin efectul contrar. Vara, iarna, chiar nu are importanta, geamul sta deschis. Obiceiul asta il am de la Sinaia, unde mi se intampla chiar sa dorm cu geamurile deschise, ca sa las sa intre mirosul padurii.
Aici, desigur, intra uneori mirosul infect al Begheiului. Mai intra injuraturi ale trecatorilor, tantari, frunze si cate altele. Eu insa, in fiecare seara cand ma duc sa inchid geamul, imi imaginez cum pe zid urca un paianjen negru, paros si fascinant, care intentioneaza sa intre in dormitor. Inchid geamul si il las afara - sunt salvat. Dar a doua zi deschid din nou: nu pot face altfel. Uneori sunt ingrijorat: daca o fi intrat si sta ascuns sub pat, asteptand sa sting lumina ca sa vina peste mine? Uneori il visez. Negrul lui este deosebit, cateodata bate in albastru, alteori in verde. Il las sa umble pe mine, frica dispare, sunt gata sa primesc muscatura fatala. Inteleg dintr-odata ca e o ea, o vaduva neagra...Oh, ce sudori reci ma trec, dar si ce senzatie indescriptibil de placuta...



luni, 9 ianuarie 2012

Atacul

Strada pe care locuiesc este pe malul stang al raului Bega (banatenii ar zice "al Begheiului"). Pe malul celalalt e o alta strada, care se prelinge pe langa curtea plina de daramaturi a fostei fabrici ceausiste ILSA. Ea leaga Piata Badea Cartan de cladirea Politiei Judetene. De la politie nu trebuie sa mai mergi mult si intri in zona cu Prefectura, cu Posta, adica esti deja aproape de centru. 



sâmbătă, 24 septembrie 2011

Prea mic pentru un razboi atat de mare

Sunt uimit sa descopar ca la 15 ani ma atrageau tablourile lui Dali, Kandinsky sau Miro. Dar este cert ca imi placeau, altfel nu as fi scris despre ele. Tot pe-atunci, citeam Doctor Faustus al lui Thomas Mann si nimeni nu ma impiedica sa fac asta. Eu, daca Maria ar avea 15 ani si as vedea-o cu Doctor Faustus in maini, i-as smulge cartea si as arunca-o direct in suvoiul de laturi numit Bega. Dar deh, mama cred ca era tare mandra ca are asa un baiat destept, care la 15 ani citeste chestii pe care nu le pricepe chiar oricine. Intrebarea e: oare le-am priceput? Oare nu mi-au facut mai mult rau decat bine? Asta poate fi un subiect de discutat indelung.
Dali - Girafa in flacari



miercuri, 14 septembrie 2011

Scafandri in Bega

Abia astept sa ajung in tren. O sa dorm acolo ca in sanul lui Avraam. Cel putin, mai bine decat azi noapte, cand exact in fata blocului s-a prabusit unu' cu masina in Bega. Nu era beat, zicea ca a evitat un caine. Ma rog, orice este posibil. Fapt e ca ore intregi am avut parte de girofarul masinii politiei, pus pe lumini, si de conversatii sub fereastra intre politisti si un grup de tineri. Nu cred ca erau toti in masina cu pricina, mai degraba era un grup de masini etc. Pentru ca nu puteam dormi, am facut poze:



miercuri, 7 septembrie 2011

Șapca și ghiveciul

Câteodată, mă apucă să cumpăr de la piaţă o tonă de legume, în ideea că o să fac un ghiveci uriaş, din care o să mănânc o săptămână. De cele mai multe ori, însă, cam 75% din legume putrezesc înainte de a le da eu vreo întrebuinţare.
De la piaţă până acasă sunt cam cinci minute de mers cu mâinile în buzunare şi vreo şapte de mers cu paporniţe în ambele mâini. Problema e că drumul asta este foarte plictisitor. Nu ştiu cum pot merge unii pe jos câte jumătate de oră, încărcaţi cu sfeclă, cartofi şi praz. Eu, unul, mă plictisesc de moarte în numai două minute. Şi atunci, trebuie să fac şi altceva decât să merg.


După mine!