Ca tot am pomenit de Kafka, iata fragmentul pe care-l aveam in gand:
UMBLIND CU JALBA
— Şi ce am făcut noi, în schimb? Lucrul cel mai rău pe care-l puteam face, ceva pentru care merităm mai degrabă dispreţ decît ceea ce ni se arată în realitate: am trădat-o pe Amalia, ne-am rupt de porunca ei mută, nu mai puteam continua să trăim aşa, să trăim fără nici o speranţă, şi am început, fiecare în felul lui, să ne rugăm de castel sau să-l asaltăm cu insistenţe ca să ne ierte. Ştiam bine că nu sîntem în stare să reparăm greşeala, ştiam şi că singura relaţie dătătoare de speranţă pe care o aveam la castel, anume Sortini, funcţionarul binevoitor faţă de tata, a devenit inaccesibilă pentru noi tocmai în urma evenimentelor, şi cu toate acestea ne-am pus pe treabă. Tata a fost primul, cu el au început demersurile fără rost la primar, la secretari, la avocaţi, la conţopişti; de cele mai multe ori nu era primit, şi dacă reuşea să se facă primit prin vicleşug sau din întîmplare — ce mai jubilam şi băteam din palme aflînd vestea — îl refuzau cît se poate de repede şi nu-l mai primeau a doua oară. Era si prea uşor să-l respingă; e totdeauna uşor pentru castel. In fond ce voia? Ce i se întîmplase? Pentru ce greşeală voia să fie iertat? 