Se afișează postările cu eticheta Costica. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Costica. Afișați toate postările

joi, 23 aprilie 2015

O femeie de succes

Am zis ca nu mai scriu despre politicieni si m-am tinut de cuvant. N-am mai scris, dar nu mi se pare ca ma simt mai bine. Aflu in fiecare zi lucruri revoltatoare despre vechii si noii oameni ai partidelor si, exact ca si inainte, ma umplu uneori de scarba, alteori de revolta. Dar asta nu inseamna ca o sa ma apuc iarasi sa scriu despre ei.


luni, 27 ianuarie 2014

Bilanțul lui Năstase

Mă uit la valul de condamnări care s-a abătut asupra politicienilor, a mogulilor, a unor persoane publice care au ținut prima pagină a ziarelor de la revoluție încoace, și mi se conturează, insidios, o teorie cu iz conspiraționist. Să ne gândim puțin la Adrian Năstase, pe care propun să-l luăm ca model (pentru expunerea pe care vreau s-o fac, nu model în viață, Doamne ferește!). Acest om a trăit toată viața lui la un nivel în general inaccesibil oamenilor obișnuiți. Sub Ceaușescu, fiind ginere al unui mare demnitar comunist, a dus-o cu mult mai bine decât 99% dintre români. A avut tot ce și-a dorit, a călătorit unde a vrut, a depus bani în bănci elvețiene, a colecționat tablouri - asta în vreme ce noi, ăștia mai puțin egali - vorba lui Orwell - mâncam tacamuri și tremuram de frig in case.


joi, 19 iulie 2012

Contemplarea jarului

Dupa trei luni de zile, am revenit, datorita vizitei lui Gogol, la bunul obicei al gratarului. Cu surprindere am constatat ca se poate face gratar si la Hanovra si inca unul foarte bun. Ai de alergat, ce-i drept si preturile sunt duble, dar pana la urma gasesti chiar si niste mici de origine sarbeasca, numiti cevapcici. Sigur ca pana la urma ceea ce mananci nu se ridica la inaltimea hartanelor pregatite de Costica pe gratarul lui de doi lei, facut la Mefin. Gustul micilor romanesti este foarte greu de egalat si imposibil de intrecut. Dar decat nimic, mai bine cevapcici stropiti cu vinul rosu pe care Gogol l-a numit "de impartasanie". Iar daca faci carnea pe un gratar cu aspect de OZN produs in tara lui Volkswagen si o mananci intr-un peisaj superb, atunci diferentele fata de gratarele din Romania aproape ca se sterg. Ca sa nu mai vorbim de contemplarea jarului, care capata si aici aceleasi accente mistice. Uite niste poze:




joi, 15 martie 2012

Între fire și rațiune

Mă tot gândesc de la o vreme că ar trebui să îmi schimb stilul de viață. Am găsit și în ce ar putea constă schimbarea: renunțarea la alcooluri (fine sau nu), mersul zilnic pe jos, trecerea la un regim alimentar fără grăsimi, sare etc. Excelent, nu-i așa? 


sâmbătă, 31 decembrie 2011

Dansul

Vad prin comp niste poze incredibile. Se pare ca la un moment dat, fiind la Costica, ne-a apucat dansul. Mai mult ca sigur era muzica populara, dar asta nu mai conta. Eram trei: Adriana, Costica si cu mine. Toate pozele au iesit ca naiba, dar se poate deduce din ele cam ce se intampla pe-acolo.
 



duminică, 20 noiembrie 2011

Asa si nu altfel

Sunt la Racoasa, la Costica. Ar fi multe de cautat, de regasit, nu am rabdare sa scriu acum despre ele. In orice caz, Costica este acelasi. Nu cred ca va fi vreodata altul, nici nu vreau asta. S-a intamplat o chestie: el cauta un disc, dar a dat peste altul, care incepea cu o anumita piesa - "Intoarcerea taranului", cantata de Hrusca. Atunci cand a gasit piesa aia, a uitat ce cauta si a ramas prosternat in fata sursei de muzica. De ani si ani, respectiva piesa il face sa planga. N-am mai putut discuta cu el pana nu s-a terminat. Am o poza cu Costica, ascultand piesa cu pricina. Iat-o:

Una dintre strofe este geniala. Uite:
Si nu uita, din cand in cand
sa mai si mori, cum se cuvine.
In toti urmasii renascand,
cum toti stramosii sunt in tine.


joi, 10 noiembrie 2011

Extincția artelor

Ajung să cred că lumea se îndreaptă spre extincția artelor, care vor fi înlocuite cât de curând cu manifestări ale virtuozității. Ce vreau să zic, este că observ un interes tot mai scăzut pentru calitate, pentru interpretare, pentru măiestrie. Publicul este atras de cu totul altceva: de creatorul de artă, văzut ca un fel de competitor pentru intrarea în Cartea Recordurilor.
Sa luăm, de exemplu, dansul. Poate cineva să-mi spună repede câteva nume de balerini? Cred că din zece oameni dacă știe careva un nume. În schimb, fac pariu că din aceiași zece, 8 au auzit de Lord of the Dance și de șeful trupei, Michael Flatley. Ce fac tipii ăștia? Se sincronizează, aia fac. Vin cu 5o de oameni care bat cu tocurile în podele toți odată, la marele fix. Ah, mai fac ceva: dansează cu mâinile pe lângă corp. Bun, deci dansul clasic, baletul, nu mai interesează, este înlocuit, treptat, de forme moderne, în care accentul se pune pe sincronizare și  pe acrobație. 


duminică, 30 octombrie 2011

O vorbă tembelă

Ştie toată lumea celebrul îndemn: "când doi îţi spun că eşti beat, du-te şi te culcă". În opinia mea, e vorba despre una dintre cele mai tembele găselniţe din câte au existat vreodată pe linie de "înţelepciune". Să explic de ce. Dacă vorba asta s-ar aplica exclusiv pentru starea de ebrietate, ar fi destul de OK. Numai că ea se foloseşte în fel de fel de situaţii în care un tip are altă părere decât alţi doi sau mai mulţi. Cu alte cuvinte, ar trebui ca un om, de îndată ce crede că - vorba lui Costică - "ceva este cumva" şi vin doi indivizi să îi spună că nu e aşa, ar trebui să plece capul în pământ şi să zică: "OK, mă dau bătut, e cum ziceţi voi". Ia să ne imaginăm că un Galileo, declarat eretic de către Inchiziţie pentru că a pretins că Pământul se mişcă în jurul Soarelui şi nu invers, ar fi renunţat la ideea asta şi ar fi scris noi cărţi, în care să susţină ce dorea Biserica. Noroc că el nu a ţinut seama de îndemnul despre care zic eu aici şi s-a rezumat doar la a retracta de ochii Inchiziţiei teoria heliocentrică, dar a murmurat în barbă, în timp ce semna hârtia: "e pur şi muove!"
Eu, dacă văd doi tipi că vin să-mi spună "eşti beat", mă gândesc mai degrabă că e vorba de o măgărie pusă la cale de vreunul dintre în-amicii mei, sau, în cel mai bun caz, de o farsă.
PS Aproape opt milioane de români (42%) cred că Soarele se mişcă în jurul Pământului...


duminică, 9 octombrie 2011

Pequenitos

M-am saturat de haleala monotona din hotel, asa ca dupa ce voi ajunge in tara, voi face un drum fie la Gogol, fie la Costica, fie la ambii (adica doua drumuri) si voi prepara urmatoarea reteta:
MITITEI
1 kg carne de vaca de la ceafa, 200 g seu de vaca, piper, ienibahar, coriandru, cimbru, 3-4 catei de usturoi, sare,o lingurita cu varf bicarbonat.




vineri, 17 iunie 2011

Pierderea paradisului pierdut

Racoasa a fost, multa vreme, pentru Costica, paradisul pierdut. Pe unde a umblat, prin cate locuri a stat cu anii, intotdeauna a fost constient ca orice i s-ar intampla, oricat de rau ar cadea, ii va ramane, totusi, o salvare: satul lui. Totul era acolo: amintiri, rude, locuri, morminte, imagini. Tot, absolut tot. Si cat de bine e sa ai un asemenea loc - paradisul tau pierdut, care poate fi recuperat atunci cand nu mai ai nicio speranta...
Dar Costica a comis eroarea uriasa de a trece la fapte: s-a intors la Racoasa, asa ca a pierdut paradisul pierdut. Acum, daca-i e greu, nu mai are unde visa ca se va intoarce.


joi, 16 iunie 2011

Nostalgiile lui Costica

Cam odata pe saptamana, la Sinaia, faceam gratare la Costica. Incepeam mereu cu o gustare atat de imbelsugata, incat mai-mai ca ne venea sa renuntam la carnurile fripte. Beam cate doua - trei paharele de tuica, mancam slanina, ceapa, rosii, salam, branza, masline, etc. Apoi frigeam 10-20 de mici, cotlete, pulpe de pui si carnati. Adriana facea un tuci imens cu cartofi prajiti si ne puneam pe ospat. Ma simteam precum Gargantua, insa nu am cum sa fiu ipocrit: imi placea ipostaza. Mai ales ca beam si un vin bun de tot, pe care il procuram de prin partile Urlatilor. 
Gargantua



joi, 26 mai 2011

Costica - o biografie

Cum spuneam, inainte de a merge la Librex, m-am oprit la Costica, amicul meu, care locuieste la Racoasa, in satul Verdea. O sa povestesc multe despre el, cand o sa-mi pice bine. E un om simplu, care a plecat din satul lui pentru a face bani la oras. A lucrat pe santierele lui Ceausescu, in majoritate pe litoral, in vremea in care se construiau hotelurile. A cunoscut acolo multa lume, inclusiv doamne si domnisoare din Olanda, RFG si alte tari. In acei ani, vesticii se imbulzeau in statiunile de la Marea Neagra si oricine putea sa lege prietenii mai mult sau mai putin interesate cu ei. Domnisoarele neinsotite misunau pretutindeni si aproape ca trageau de tine prin discoteci. Erau anii 70, anii deschiderii lui Ceausescu spre Occident, pe care cu totii i-am regretat mai tarziu. 
Costica, Adriana, vinul si bazinul cu crapi



sâmbătă, 21 mai 2011

Campurile foamei

Stiti ce e in poza asta? Un camp de rapita. Frumos cum nu se poate. Van Gogh l-ar fi pictat plangand. M-am oprit sa fac poza asta undeva intre Iasi si Bacau. Am vazut zeci de astfel de campuri galbene. Inclusiv de la schitul Sf. Ilie se vedeau, in departare, dealuri de culoarea asta. Din rapita se face o miere foarte buna - am mancat la Racoasa, la Costica - mare specialist in albine si stupar. Dar se face si un ulei excelent, cu diverse virtuti terapeutice.
Chiar daca galbenul nu este culoarea mortii, din cauza rapitei o sa murim de foame cat de curand sau, poate si mai grav, o sa mancam granule, precum cosmonautii si o sa ajungem sa nu mai putrezim dupa ingropare. Deja campurile de rapita s-au inmultit exponential, in detrimentul culturilor de grau si porumb. Din rapita se face un combustibil care inlocuieste benzina si cred ca asta explica totul.


marți, 10 mai 2011

De la Arsenie Boca la Arsenie de la Hadâmbu

În acest moment stau așezat pe scaunul meu de la măsuța mea din standul meu de la Târgul Internațional de Carte Librex, aflat în Sala Polivalentă din Iași. Am sentimentul liniștitor că poliția nu poate intra în acest mic locaș al meu fără mandat de percheziție. Nu că m-ar căuta, nici vorbă, dar e o senzație plăcută să ai un spațiu doar al tău și să nu poată intra nimeni peste tine. Am făcut câteva poze și o să le urc mai târziu sau mâine. Târgul e mititel în comparație cu Gaudeamus, dar văd că sunt prezente destule edituri. Am venit cu 100 de cărți și sper să regret că n-am luat mai multe.


duminică, 8 mai 2011

La Costica

La ora 8 voi pleca spre Moldova. Pe seara sper sa fiu la amicul meu Costica, traitor in satul Verdea din comuna Racoasa. Comuna asta este undeva intre Panciu si Adjud, inconjurata de dealuri. Costica s-a nascut acolo, apoi valurile vietii l-au purtat prin toata lumea si l-au azvarlit la Sinaia, unde s-a casatorit cu Adriana. Adriana e verisoara cu Luminita, fosta mea colega, cea care m-a dat pe mainile lui Petre Mongolu. Acum vreo zece ani, au vandut casa de la Sinaia si s-au dus la Verdea. Costica a muncit ca un rob si a ridicat o casa. Nu au copii, cu toate ca si-ar fi dorit (mai mult Costica), insa acum se pare ca e prea tarziu.
Intrarea la Costica






După mine!