Anti-basism fara Basescu

Ieri, 21 decembrie, a plecat Basescu de la Cotroceni. Momente emotionante, ceremonie impecabila. In locul lui a venit Iohannis. Incepe un ciclu nou. Toate ar trebui sa mearga altfel. Odata cu instalarea noului presedinte, atitudinea partidelor, a presei, a celor interesati de politica, ar trebui sa se schimbe. 

Adio, Klaus Iohannis

Pe multi i-am auzit spunand, de-a lungul anilor: "votul meu nu conteaza, cu sau fara el tot aia e". Si, matematic vorbind, au dreptate. Un singur vot ar conta efectiv doar in situatia in care intre doi candidati ar fi, in absenta acelui vot, o egalitate perfecta. De exemplu, daca dupa numaratoare s-ar constata ca ambii candidati au primit 5.123.455 de voturi. Ori asa ceva nu se intalneste in realitate, atunci cand la vot participa milioane de oameni.

Jocul cu milioanele

Asta vara, cand devenea tot mai limpede ca referendumul pentru demiterea lui Basescu era un esec al triadei malefice Voiculescu-Antonescu-Ponta, liderii USL au incercat sa ne convinga, prin orice mijloace, ca de fapt le-a iesit pasienta. Ba ca 7,5 millioane au votat pentru demitere si Basescu nu mai e legitim, ba ca cinci oameni - judecatorii de la CCR - nu pot sa intoarca vointa milioanelor de anti-basei. Pana la urma, realizand ca aceste elucubratii nu pot fi acceptate nici in Botswana, s-au gandit ei ca solutia sta in recalcularea numarului romanilor cu drept de vot. 

Butonul din subsol

Am asistat ieri la un moment atât de penibil, încât efectiv cred că nu mă voi mai întâlni cu așa ceva a doua oară în această viață, chiar dacă ar fi ca ea să dureze încă 98 de ani. E vorba despre un dialog între ministrul PSD al educației, Ecaterina Andronescu și președintele ARD, Mihai Răzvan Ungureanu.
Intâi de toate, trebuie să recunosc că ministra Andronescu îmi displăcea, până ieri, cel mai puțin dintre toți greii PSD. O femeie cochetă, arătând încă bine și părând a avea o oarecare doză de bun-simț. În plus, profesoară de chimie, iar eu am avut întotdeauna o slăbiciune pentru profesoarele de chimie, chiar dacă din cauza uneia dintre ele am ajuns să urăsc această materie.
Discuția s-a purtat în jurul acuzațiilor de plagiat care i-au fost aduse doamnei ministru. Dumneaei nu era în studio, însă a intervenit telefonic. După o vreme, s-a ajuns la veșnicul vacarm din emisiunile de acest tip, unde spiritele se inflamează, fiecare începe să ridice tonul, fiecare vorbește cu fiecare, că până la urmă un om normal închide televizorul. Și aici a început acel moment penibil - zic moment, dar a fost vorba de vreo zece minute îngrozitoare.

Libera exprimare

Daca eu, Raul Baz, un om oarecare, m-as apuca sa spun despre secretarul general al guvernului, Dan Mihalache, ca este un rebut uman si ca-n mintea lui este "intuneric ca-n cur" - dupa o expresie a marelui scriitor Louis Ferdinand Celine, asta ar insemna ca mi-am exercitat dreptul fundamental la libera exprimare, asumandu-mi totodata riscul de a fi actionat in judecata de persoana respectiva. Dan Mihalache insa, din pozitia lui de secretar general al guvernului nu are voie sa spuna despre mine astfel de lucruri, ceea ce, trebuie sa recunoastem, este o ingradire a dreptului acestui cetatean la libera exprimare. Politicienii, insa, consimt ca anumite drepturi sa le fie ingradite, diminuate, pe durata mandatelor pe care le obtin. 

Ranjetul mefistofelic

Apare din cand in cand la televizor un individ pe nume Mihalache. Acest individ a fost pesedist, apoi a devenit penelist, urcand pana la pozitia de consilier al lui Crin Antonescu. Acum este secretar general adjunct al guvernului USL. Cum spuneam, el vine la televiziuni si sustine, cu un ranjet mefistofelic pe figura, ca albul este negru si viceversa. Iata cum.