Se afișează postările cu eticheta Deep Purple. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Deep Purple. Afișați toate postările

miercuri, 5 februarie 2014

Concert

Cand eram adolescent, mi-as fi dat un deget sa pot merge la un concert Deep Purple. Dar n-a fost sa fie, nici pentru mine, nici pentru alte cateva sute de mii de tineri romani din anii aia. Sunt convins ca inclusiv pentru asta l-a luat dracu' pe Ceausescu.


duminică, 23 decembrie 2012

In a gadda da vida

Ştirea zilei de azi, 23.12.2012 este că a murit Lee Dorman.
Dacă mă întrebai ieri, pe vremea asta, cine este Lee Dorman, aş fi răspuns sec: "nu ştiu". Există oare o ruşine mai mare decât ca un iubitor şi fan al trupei Iron Butterfly să nu fi auzit niciodată de Lee Dorman?
Adevărul e că eu nu am fost niciodată fan Iron Butterfly. Am fost, dacă mi se permite să mă exprim aşa, fan al unei piese: IN A GADDA DA VIDA. Atât și nimic mai mult.
Am ascultat piesa asta pe vremea când idolii mei erau Jimi Hendrix și Deep Purple. Și pot spune că mi s-a întâmplat să îmi reneg idolii, căzând la picioarele altor chipuri cioplite. 


vineri, 8 iunie 2012

Invierea lui Fapardokly

Ați auzit vreodată de Fapardokly? Presupun că în 98% din cazuri răspunsul este NU. Pentru că omul care a înfiinţat trupa Fapardokly nu a fost nici Dylan şi nici Clapton. El a fost un oarecare domn cu numele real Fankhauser, care a ajuns pe val în anii 70 şi care a înfiinţat şi/sau a cântat cu tot felul de trupe de genul Merrell Fankhauser & H.M.S. Bounty, the Exiles sau The Impacts. Fapardokly nu e decât una dintre ele.
În acei ani, eu unul eram un avid colecţionar de informaţii despre muzicienii „străini”. Informaţiile astea le luam din revista Săptămâna, unde apăreau nişte clasamente, din felurite publicaţii de genul „Melody Maker” - în caz că ajungeau prin Sinaia - şi de la Europa Liberă. Aveam caiete şi caiețele în care lipeam conştiincios poze alb-negru decupate din reviste şi scriam titluri de piese pe care nu le ascultasem niciodată. Aşa se face că am ajuns să îi dedic o pagină şi lui Fapardokly.



vineri, 20 aprilie 2012

Civilizatia ambalajelor

In 1990, impreuna cu doi amici, am facut o iesire in Elvetia. Da, direct acolo ne-am dus. Aveam (si poate ca mai am) un unchi la Lausanne. Dan Baz e numele lui. Ne-a primit pe toti trei, ne-a culcat pe fiecare pe cate undeva, ce mai, un om de toata isprava. Cand m-a luat prima data in masina si m-a dus sa vad orasul, singurele locuri unde ne-am oprit au fost niste magazine de genul Dedeman, de unde puteai sa-ti cumperi tot felul de chestii pentru casa: dale, broaste, plinte, tevi, coturi, robineti, caramizi, chit, prize, becuri, cuie, pile etc etc. Pe mine ma lasau rece, eram turbat sa merg la magazinele alea despre care stiam eu - pline cu video-casetofoane, discuri cu Deep Purple, reviste muzicale si alte lucruri la care visasem intreaga adolescenta. "Macar acum, la 30 de ani sa vad si eu asa ceva" imi spuneam. Numai ca Dan Baz, un inginer foarte iscusit, nu era interesat decat de materialele lui de constructie.



luni, 16 ianuarie 2012

Haine de la morgă

Una din fostele colege de facultate ale mamei purta numele de Reichenberg. Presupun că aşa se scrie, iar dacă greşesc, aia e: pagubă-n ciuperci. Mioara Reichenberg se stabilise cu mulţi ani înainte în oraşul soţului ei, Haifa - unul dintre cele mai importante porturi israeliene. An de an, în vremurile alea nenorocite în care noi cu toţii ne alimentam raţional cu soia şi linte, Mioara venea în România şi petrecea cam o lună: două săptămâni la Bucureşti şi două la Sinaia. Nu ştiu la cine locuia în Bucureşti, cert e că în Sinaia stătea la noi - gratis, bineînţeles. Avea camera ei, mama o invita la toate mesele, se mai plimbau, mai mergeau şi în câte-o excursie cu autocarul pe Transfăgărăşan, ce mai, prietenie mare.


sâmbătă, 26 noiembrie 2011

Obsesia

Cred ca aveam vreo 15 ani...Obsesia mea fundamentala era rock-ul. As fi dat orice numai sa pot merge la Madison Square Garden si sa vad live o trupa de genul Deep Purple. Ascultam pierdut, in fiecare duminica, Metronomul lui Radu Teodoru de la Europa Libera, atat cat puteam prinde, pentru ca emisiunea era bruiata. Si, cand aveam in fata un bloc de desen, puneam pe foi viziunile mele naive despre cum ar arata un concert de rock:



După mine!