Se afișează postările cu eticheta Dragnea. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Dragnea. Afișați toate postările

duminică, 5 aprilie 2020

Ce este un liberal?


Văd pe FB postarea unui prieten virtual luată din timeline-ul cuiva care, probabil, îi este lui prieten virtual. O postare despre românii care au plecat să muncească în străinătate și au revenit în țară acum, cu pandemia. Reproduc aici textul, care mi se pare neprețuit pentru a înțelege gradul de confuzie în care se află bună parte dintre oameni, indiferent de opțiunea lor politică:


vineri, 7 iunie 2019

Lanțurile roșii (Editorial apărut în Ziar de Sinaia)


În aceste momente, România a cârmit din nou spre democrație. La alegerile europene, ai noștri au dat de pământ cu PSD și ALDE, iar Dragnea, acest furuncul pe fruntea politicii social-democrate, a fost condamnat și arestat. Așa cum mulți observatori și analiști au comentat, dacă Dragnea rămânea la putere, țara noastră s-ar fi îndreptat către o dictatură de tipul celei din Turcia unde, mai nou, Erdogan a început să aresteze și scriitorii care nu sunt „pe linie”. Dar justiția și-a făcut datoria și, mai mult, românii s-au orientat masiv către partidele europene. 


marți, 28 mai 2019

Răspunsul unui polițist pentru un politician

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu, zis „Mitralieră”, a scris, după alegeri, următoarele:
„A fost o ură generală împotriva preşedintelui Dragnea. PSD a greşit că a acceptat referendum împreună cu alegerile europarlamerntre. Sigur că PSD câştiga. Lumea a ieşit la vot împotriva lui Dragnea. PSD renaşte din cenuşă. Vom  face un Congres pentru că trebuie schimbate multe lucruri. Nu poate fi un singur om vinovat pentru ce s-a întâmplat în PSD. Medicii care au primit salarii de patru ori mai mari să le dea înapoi şi să plece din ţară. Pensionarii, la fel. Şi fermierii să dea subvenţia înapoi la USR. Dacă le place ce măsuri propune PNL şi USR să rămână cu ele“




miercuri, 3 aprilie 2019

De ce și cu cine voi vota


Nu am de gând să mă implic în vreo campanie electorală. Am fost și am rămas țărănist în adâncul sufletului, chiar dacă partidul meu s-a transformat, sub conducerea lui Pavelescu, într-un fel de anexă a PSD. Dar alegerile se apropie cu pași repezi și este, pentru cineva responsabil, o eroare să le ignore. Chiar dacă un român nu este membru de partid, chiar dacă nu candidează, el nu poate rămâne indiferent la faptul că traversăm o perioadă crucială pentru democrația din țara noastră. Noi suntem cei care au ales aderarea la UE și îmi place să cred că am făcut-o în cunoștință de cauză. Suntem cei care cred în valori precum competența, modernismul, justiția, competiția, liberalismul. Suntem împotriva întoarcerii, sub hlamida lui Putin, la valorile pe care le-am părăsit în mod tragic odată cu Revoluția din 1989. Așa încât nu poate să nu ne pese de faptul că țara a încăput pe mâinile unei clici de penali, care conduc prin intermediul unor aventurieri, a unor analfabeți, a unor condamnați în prima instanță. Și, ceea ce este cel mai important, nu putem rămâne indiferenți la pericolul imens ca această clică să rămână la conducerea României. 



luni, 11 februarie 2019

Gamerii și torționarul

A devenit viral pe internet, zilele astea, un filmuleț de câteva minute în care un anume Franț Țandără, fost torționar comunist, povestește, printre altele, cum ucidea intelectuali, cum îi bătea la testicule și multe alte orori. Omul arată ca un pensionar oarecare, este locvace, în timp ce povestește pune mereu mâna pe brațul reporterului, așa cum fac mulți dintre cei care doresc să fie cât mai convingători. Se simte la el o dorință de a fi acceptat și înțeles, cu trecutul lui cu tot. Vocea nu-i tremură nici măcar o secundă când pomenește de oamenii care veneau la el „calzi și plecau reci”. Parcă ar povesti despre tăierea găinilor, nu despre curmarea, adeseori în chinuri înfiorătoare, a unor vieți omenești.


duminică, 13 ianuarie 2019

Cât mai avem până în 1950?

De la 1 ianuarie, România a preluat președinția UE. După cum era de așteptat, acest eveniment a avut darul de a face presa internațională să privească mult mai atent în ograda României. Oricât ne-am ține noi mândri și cu nasul pe sus că suntem binecuvântați de Dumnezeu, mai deștepți și mai frumoși decât oricine pe lume, Europa nu ne prea bagă în seamă, nefiind noi decât un fel de Moldova mai mare, cu conducători agreați de Moscova, cu mentalități orientale de care nu ne mai dezbărăm, mâncați de corupție și incapabili să pornim pe drumul fără întoarcere al democrației reale. Așa că la ifosele noastre de europeni, adevărata Europă ne răspunde cel mult cu un zâmbet condescendent.


sâmbătă, 1 decembrie 2018

Cazul Cărtărescu


Pentru un scriitor român, publicarea cărților lui în alte țări înseamnă una dintre cele mai mari bucurii. O onoare pe care și-o dorește orice autor, mai ales când el provine dintr-o cultură mică. În același timp, te aștepți ca țara de baștină a scriitorului tradus și, eventual, premiat în țări cu cultură mare, să reacționeze la o astfel de întâmplare fericită, sărbătorindu-o, organizând evenimente conexe etc. Mă refer, desigur, la o țară care dorește în mod real să intre în rândul națiunilor civilizate. Nu numai victoriile Simonei Halep au importanță pentru prestigiul internațional al României. Extrem de importante sunt și premiile literare pe care le-au primit ai noștri. Dacă despre Herta Müller și Nobelul ei s-a mai vorbit cât de cât, în ceea ce-l privește pe Mircea Cărtărescu pare a funcționa un fel de conspirație a tăcerii. Pentru că el este, așa cum se poate vedea, un critic al celor care conduc România, un om care nu tace și care, exact pentru motivele astea, s-ar dori să fie redus la tăcere.


marți, 28 august 2018

Vremea dictatorilor


Ceea ce spun oamenii lucizi din această țară de mai bine de un an de zile, este pe cale să se întâmple și se va întâmpla în această toamnă, fără ca nimeni să mai poată face ceva. Liviu Dragnea va prelua, împreună cu banda lui, întreaga putere în România, care va deveni un stat iliberal, din familia Ungariei, Rusiei, Turciei și Poloniei. Unul câte unul, reprezentanții celuilalt tip de stat vor fi demiși din funcțiile pe care le dețin, sub acuzația că fac parte din „statul paralel”. În uralele diverselor slugi ale regimului, vor fi înlocuiți: procurorul general, șeful SRI, șefii de la nivel central și județean ai tuturor instituțiilor. În parlament, opoziția va fi redusă la tăcere prin metodele mârlănești ale unor Șerban Nicolae sau Nicolicea. 


marți, 3 iulie 2018

Liber la panseluțe, domnilor primari

Am ajuns într-un punct dincolo de care nu mai e nimic din valorile pe care credeam că ni le-am asumat ca țară. Pentru un mare număr de români, intrarea în UE a însemnat, la vremea respectivă, cu totul altceva decât asumarea unor principii noi. Ei au zis așa: „Intrăm în UE și în scurt timp ajungem să câștigăm și noi măcar 2000 de euro pe lună, începem să ne dăm cu mașini supărate, orașele vor arăta ca alea din Elveția. Nu, nu trebuie să mișcăm nimic pentru asta, doar să intrăm, în rest rămânem exact ce suntem, facem aceleași lucruri pe care le făceam în vremea lui Ceaușescu, mințim, furăm, facem potlogării și, eventual, dăm din gură pe la mitinguri”. Și au trecut anii, românii au rămas ceea ce erau, guvernele, constituite și ele din potlogari, i-au menținut în starea respectivă. Așa că țara nu a evoluat, nici măcar nu s-a apropiat cât de cât de stadiul Olandei sau Spaniei. Am fiert în suc propriu aproape 30 de ani și tot ce am putut produce mai bun în aceste trei decenii a fost guvernul Dăncilă.


vineri, 16 iunie 2017

Șansa PSD se numește Grindeanu

Dacă Sorin Grindeanu nu este de unul singur, dacă există o grupare în PSD care mai crede în principiile demult uitate ale partidului, în corectitudine, atunci există o șansă reală de reformare a formațiunii. Nu este posibil ca într-un partid-mamut precum PSD să existe doar infractori, lichele, indivizi amorali, șulfe, trădători și politruci cu metehne totalitare. Cu siguranță și în PSD există oameni de bună calitate, din cei care cred în valorile stângii autentice și care își fac cruce văzând la ce malversațiuni se dedă banda lui Dragnea pentru a-și asigura dominația absolută în partid. Ei bine, dacă acești oameni consideră că sunt reprezentați mai bine de Grindeanu decât de Firea, Olguța sau Codrin Ștefănescu, atunci putem spera că PSD ar putea să se transforme în ceea ce ar fi trebuit să fie de la început: un partid social democrat.


miercuri, 1 februarie 2017

Lovitura de grație la adresa democrației: ordonanța Dragnea-Grindeanu-Iordache

Lovitura dată de guvernul Grindeanu la ceas de noapte, aproape pe șest, ar trebui să îi facă pe români să priceapă că PSD nu este un partid european, ci unul mafiot, în accepțiunea oferită de dicționar: „grup de persoane legate între ele prin preocupări comune și care își apără reciproc interesele (meschine)”.


luni, 23 ianuarie 2017

Ordonanțele lui Dragnea

Mitingul de duminică al bucureștenilor care nu doresc grațiere, amnistie etc a fost, pentru mine, un bun prilej de a-mi aduce aminte de personajele sinistre de genul Hrebenciuc, specialiști ai manipulărilor grosolane, indivizi lipsiți de rușine, gata să facă din alb negru printr-o singură întorsătură abilă de frază. Am văzut din nou la televizor bărbați și femei din PSD, susținând fără să clipească idei care mai degrabă și-ar găsi locul în manualele de psihiatrie. Mitingul a fost catalogat rapid ca o încercare de lovitură de stat, organizatorii au fost identificați printre liderii USR, președintele Johannis a devenit trădător de țară și multe altele.


sâmbătă, 7 ianuarie 2017

Stâlcirea numelor

O să scriu azi despre poreclele pe care românii le dau politicienilor, precum și despre stâlcirea, sau pocirea numelor - obicei larg răspândit printre noi. Și o să plec de la o întâmplare care s-a petrecut chiar ieri. Este vorba despre faptul că am descoperit, în postarea cuiva care scrie pe Facebook și are o anumită orientare politică, un text pe care nu-l reproduc, dar care conține două referiri la Nicușor Dan, liderul USR. Autorul ne aduce la cunoștință că Dan este un „retard” și un „dihor rânjit pe câmp”. Am postat pe contul meu de Facebook următoarele:
Noi calificative acordate lui Nicușor Dan, doctor în matematică la Paris: „retard” și „dihor rânjit în câmp”.


joi, 22 decembrie 2016

Sevil Shhaideh - bucuria feministelor

Zilele astea se fac auzite tot felul de voci care se declară pro-Sevil Shhaideh, persoana propusă de Liviu Dragnea pentru funcția de premier al României. Aceste voci se declară mulțumite, ba chiar fericite pentru alegerea respectivă și chiar își explică starea de spirit, aducând și argumente. Doar că acele argumente sunt pur și simplu năucitoare prin, hai să zicem, naivitatea lor. Pentru că ele nu fac niciun fel de referire la calitățile necesare cuiva pentru a fi un bun prim-ministru, ci au în vedere cu totul alte criterii. O să dau câteva exemple și apoi o să încerc să comentez.


sâmbătă, 20 februarie 2016

Ce a înțeles Iohannis din acțiunea ANAF

Klaus Iohannis, președintele României, omul care a câștigat alegerile în 2014 pe un uriaș val de ură contra lui Victor Ponta,  și-a dat arama pe față într-un mod la care cred că puțini s-ar fi așteptat. Fără să clipească, el a declarat, la unison cu Tăriceanu, Dragnea și ceilalți exponenți ai gândirii pesedisto-vadimiste, că ANAF nu a procedat cum trebuie descinzând la sediile Antenelor și dându-le termen să plece. Totul bazat pe o hotărâre definitivă și irevocabilă, căreia Gâdea și compania refuză de doi ani să-i dea curs. 


luni, 17 noiembrie 2014

Nerusinarea pesedista

Un bun exemplu de ce inseamna manipularea nerusinata si sfidarea agresiva este dat de comportamentul PSD dupa dezastrul din strainatate, unde romanii au fost impiedicati sa mearga la vot.
Sa punem cap la cap cateva adevaruri pe care nu cred ca le poate contesta nimeni


miercuri, 19 februarie 2014

Trei pasi pentru inlaturarea PSD

Nu stiu cat de multi au observat oportunitatea uriasa care s-a ivit pentru indepartarea de la putere a guvernului Ponta, a lui Ponta insusi si a partidului sau, numit USD, impreuna cu satelitii acestuia, PC si UNPR. Incredibil, dar jocurile puterii au condus pe nesimtite la aparitia sansei nesperate ca Romania sa scape definitiv de banda varanilor, de hrebenciuci, deputati auto, moguli, banditi, si restul lighioanelor pe care uriasa manipulare antenista i-a adus la putere. 


marți, 18 februarie 2014

Un praf vechi pentru 7,4 milioane de români

La 29 iulie 2012, în cadrul referendumului pentru demiterea preşedintelui Băsescu, 87% dintre cetăţenii cu drept de vot care s-au prezentat la urne (circa 7,4 milioane de români), au votat DA. În viziunea lor, Băsescu ar fi trebuit să plece de la Cotroceni. Nu vreau să discut realitatea acestor cifre. Se ştie foarte bine că a avut loc o dublă fraudă - una morală, comisă de trustul de presă Intact al lui Dan Voiculescu şi una, să-i zicem, tehnică - organizată de partidele din USL prin oamenii lor din teritoriu, coordonaţi de Liviu Dragnea. În absenţa acestor fraude, este destul de îndoielnic că procentul anti-Băsescu ar fi fost atât de mare.


vineri, 15 noiembrie 2013

Rocada Corleone-Gino: de ce acum?

Una dintre cele mai iritante, imbecile si sinistre intrebari care bantuie Romania needucata inca din vremea lui Ion Iliescu este urmatoarea: "de ce acum?" Aproape ca n-a existat dezvaluire cu privire la faptele de coruptie ale celor de la putere, in legatura cu care sa nu apara aceasta intrebare perversa. Tot felul de fosti securisti se infiintau si inca se infiinteaza in studiourile de televiziune de unde, cu ranjetul specific diversionistilor de profesie, croncaneau (si croncanesc): "de ce acum?" Iar romanii se inghesuie sa preia si sa raspandeasca mizeria, pana cand scopul diversionistilor este atins: nimeni nu mai da doi bani pe fapte, dar toata lumea este preocupata sa afle ce dusmani ai faptuitorilor fac dezvaluiri exact in acel moment. 


vineri, 4 octombrie 2013

Blestemul uselistilor

Faptele sunt urmatoarele: in 2012, sub conducerea lui Dan Voiculescu, PSD si PNL au incercat o lovitura de stat, vizand debarcarea lui Basescu si preluarea controlului absolut asupra tuturor institutiilor statului. Scopul final: rezolvarea favorabila a dosarelor de coruptie ale lui Voiculescu, Dragnea etc. Lovitura de stat nu a reusit datorita interventiei UE si SUA si, in ultima instanta, datorita Curtii Constitutionale. Astazi, avem prilejul sa vedem ce s-ar fi intamplat in mod constant in Romania daca puciul lui Voiculescu ar fi reusit. 


După mine!