Se afișează postările cu eticheta Egiptul antic. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Egiptul antic. Afișați toate postările

vineri, 5 iulie 2013

Intoarcerea la origini

Azi plecam la mare. Intai am vrut sa mergem in Franta, dar nu am gasit cazare convenabila, asa ca pana la urma am ales Italia. Plecam deseara, mergem pana pe la 3-4 dimineata, ne odihnim cateva ore la un motel, apoi continuam drumul pana in Austria, unde facem o escala pentru o cafea la o cunostinta din Fieberbrunn. Dupa aia, nu ne mai oprim pana pe plaja. 
Aici, la Hanovra, raman cainii - Cindy si Richi. Norocul nostru a fost cu Christine, care a venit sa stea aici cat suntem noi plecati. Altminteri, trebuia sa luam si bichonii, ceea ce ar fi insemnat un dezastru urias. De fapt, nici nu stiu daca am mai fi plecat in asemenea conditii.


joi, 13 iunie 2013

Gusturi si arome

Ieri seara m-am apucat sa fac ceva mancare pentru cateii familiei - Richi si Cindy. Acesti doi amarati mananca precum niste sparti, nu-i mai satura Dumnezeu, asa ca le cumpar mereu ba niste ficat, ba niscai pipote, ba cate un carnat. In plus, mai au si o tingire sau cum s-o fi chemand in care le punem graunte de la Royal Canin. Eu unul m-am mirat foarte tare cand am aflat ca bichonii, ca rasa, exista de mii de ani (zic unii ca avea si Cleopatra unul): cum adica de mii de ani? Adica Royal Canin exista de mii de ani? Sau poate in Egiptul antic functionau alti producatori de graunte, ceva de genul Ramses Drinks & Foods? Ca doar nu ma poate convinge cineva ca inainte de Royal Canin traiau cateii de rasa fara graunte. Cum sa fi rezistat, spre exemplu, rasa bichon mii si mii de ani hranindu-se cu altceva decat cu granulele cu formula stiintifica, elaborata de nutritionisti care au absolvit Harvard? 


luni, 6 februarie 2012

Anubis

Eram profesor de liceu la Sinaia, când am avut o experiență deosebit de interesantă și tulburătoare. Mă aflam într-o clasă, undeva la ultimul etaj al liceului și stăteam așezat la catedră. Elevii păreau concentrați asupra scrisului. Le dădusem extemporal și mă prefăceam că îi supraveghez. Sentimentul zădărniciei mă cuprinsese din nou: nimic din toate lucrurile alea nu avea vreun rost. Cei care pricepeau matematica puteau fi numărați pe degete. Așa că toate extemporalele și toate metodele pe care le aplicam erau, clar, pierdere de vreme. Niciodată, îmi spuneam, orice aș face, matematica nu o să fie înțeleasă de masele largi. Așa că stăteam acolo, la catedră și îmi roteam ochii prin clasă, fără a vedea nimic. Îmbinam, cum aveam să zic la un moment dat, inutilul cu neplăcutul. Brusc, am avut sentimentul că de undeva din mine, nu pot să explic de unde, cineva s-a urcat către partea dinăuntru a figurii mele și se uită prin ochii mei către clasă. Exact cum m-aș sui eu până la un geam mic, aflat sub streașină, aș scoate capul și m-aș uita pe-afară. Avea capul negru și gura alungită într-un bot ca de ogar. După un timp, s-a retras, lăsându-mă cu un fel de nostalgie - parcă îmi părea rău că plecase. Multă vreme m-am gândit la întâmplarea aia. Mi-am spus că poate e semn că o iau din loc, că trebuie să văd ce părere are un doctor sau un popă. Dar nu m-am dus nicăieri, mi-am văzut de treabă și asta a fost tot. Mi-a rămas doar întrebarea: cine să fi fost vizitatorul? Până la urmă am căpătat convingerea că nu putea fi vorba decât de Anubis - zeul vieții de apoi în Egiptul antic.



După mine!