Se afișează postările cu eticheta Eliza. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Eliza. Afișați toate postările

sâmbătă, 8 august 2015

Grăunțele pentru câini salvează vieți

A doua zi după ce am coborât din canion, m-am trezit de dimineață și m-am apucat să-mi strâng lucrurile risipite prin casa lui Gogol. Le-am pus pe toate lângă ușă, apoi am ieșit pe terasă, cu cafeaua. Și cum stăteam eu așa, savurând tot ce se putea savura, numai ce-l văd pe Ares, câinele curții, jucându-se cu ceva care inițial mi s-a părut a fi o bucată de cauciuc din cel pe care-l foloseam în copilărie pentru confecționat praștii. Îl arunca, îl prindea, îl scutura, ce mai, o joacă necurmată. M-am apropiat și, ce să vezi: era un pui de veveriță. Am scos repede niște grăunțe de câini și le-am pus lângă scări, Ares s-a repezit să le înfulece, iar eu am apucat puiul de coadă și l-am dus pe balustrada terasei.


sâmbătă, 1 august 2015

O coborâre din canion

Carevesăzică, acum exact o săptămână, am mers împreună cu mai multă lume la canionul Şapte Scări. Nu mai fusesem până atunci şi eram foarte curios să văd peisajele. Eram în total 6: Gogol, Dana, fratele Danei, soţia lui, fata lor - Eliza şi cu mine. O excursie banală, care însă avea să se transforme într-o aventură de neuitat.


joi, 19 aprilie 2012

O poezie a Elizei Pavel

Liniste
E liniște.
            Și poate că noi,
            În haosul nostru de vise,
            Mergem, strivindu-ne-n cioburi.
E liniște.
            Și poate că muritorii din noi,
            În haosul lor de cioburi,
            Vor merge, strivindu-ne-n vise.



După mine!