Se afișează postările cu eticheta Iad. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Iad. Afișați toate postările

sâmbătă, 25 noiembrie 2017

Teste cu draci

ÎNTREBĂRI TEST
1. Păcătoşii sunt aruncaţi în focul iadului:  
a. Când mor.
b. La sfârşitul lumii.
c. De către diavol. 

2. Răsplata pe care cei păcătoşi o vor primi în focul iadului este:  
a. Moartea.
b. Chinul veşnic.
c. Că vor fi veşnic torturaţi de diavol, care este reponsabil. 


luni, 18 septembrie 2017

Cleopa și putoarea iadului

Dacă s-ar aduna toate putorile de pe faţa pământului la un loc n-ar face nici un miligram faţă de putoarea care este acolo. Ca să vă daţi seama ce putoare este în iad, am să vă spun o istorioară.
Doi fraţi de la o mamă s-au dus la mânăstire să se facă călugări. Şi unul s-a dus în mânăstire şi a avut răbdare multă, smerenie multă, ascultare fără cârtire şi a rămas în mânăstire până la moartea lui. Iar altul şi-a pierdut răbdarea şi a spus că se duce în lume înapoi la tată şi mamă. Fratele cel care a rămas în mânăstire îl sfătuia:



vineri, 26 mai 2017

Scapă cine poate!

Zic ortodocșii că după moarte, sufletul are de trecut prin 20 de „vămi ale văzduhului”. La fiecare din ele, dracii îl învinuiesc de anumite păcate, iar îngerii caută să-l scape, fie dovedind că dracii mint de sting, fie anulând păcatele prin faptele bune săvărșite de omul din care a plecat sufletul respectiv. Dacă nu există faptele bune suficiente, se ajunge la o vamă unde îngerii nu mai au ce să facă și sufletul este luat de draci și dus în iad. 
Citind amănunte despre cele 20 de vămi, te ia groaza în maximum un minut. Pentru că nimeni nu pare a avea vreo șansă de a scăpa cu fața curată și a ajunge în rai. Citiți, așadar:


sâmbătă, 15 aprilie 2017

Apocalipsa lui Petru

Iată fragmente din Apocalipsa lui Petru, datând din sec II al mileniului trecut, în care sunt descrise pentru întâia oară chinurile iadului. De aici se va fi inspirat Hieronymus Bosch în picturile lui. Acest text este apocrif, adică nu e recunoscut de Biserică printre scrierile canonice. Totuși, el a fost scris, este autentic și merită interesul nostru, a celor care ne frământăm cu privire la ce-o să pățim dacă vom merge în Iad.


joi, 30 ianuarie 2014

UNDO

"Şi a zis Dumnezeu: "Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!
Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie."
Aşa este descrisă în Vechiul Testament crearea omului. Pur şi simplu, Dumnezeu a decis să-l facă, dar nu oricum, ci după chipul şi asemănarea Lui. Există o întreagă literatură pe tema distincţiei dintre "chip" şi "asemănare", dar nu acesta este subiectul articolului meu. Pe mine mă interesează una dintre componentele asemănării dintre om şi Dumnezeu: veşnicia. 


joi, 16 ianuarie 2014

Pacalirea lui Dumnezeu

Biserica Ortodoxa si celelalte biserici crestine spun ca sinuciderea este un pacat care nu se poate ierta, ceea ce mi se pare de mirare, cata vreme Dumnezeu ne iubeste infinit. Cum vine aia sa iubesti pe cineva si nu oricum, ci la infinit, dar sa nu-l ierti niciodata pentru ca a facut unul din lucrurile interzise? 
Explicatia pentru aceasta posibila dovada ca Dumnezeu de fapt nu ne iubeste chiar la infinit este urmatoarea: daca te-ai sinucis, nu mai ai cum sa regreti ceea ce-ai facut si sa te pocaiesti, asa incat flacarile iadului te vor linge de-a pururi. 


vineri, 6 decembrie 2013

Sinuciderea și gradul de ocupare al Iadului

Dacă încerci să-ți pupi cotul (nu contează că e stângul sau dreptul), o să constați că nu reușești nicicum. Singura variantă, în caz că vrei cu tot dinadinsul, ar fi să-ți tai brațul. Dar presupun că dacă ai face-o, după aia n-ai mai fi în stare de nimic din cauza durerii și a slăbiciunii. Și oricum ai fi un om nebun. Nebunii fac multe din cele pe care nu le pot face oamenii sănătoși mintal.


miercuri, 16 octombrie 2013

Raiul și Iadul ca locuri de pedeapsă

Supravieţuirea sufletului după moarte, dacă este reală, mi se pare cea mai mare pedeapsă imaginabilă, mai mare decât chinurile iadului. Nu cred că Dumnezeu ar putea inventa ceva mai înspăimântător. Pentru că nimic nu poate fi mai oribil decât să ştii că orice-ai face nu mai poţi schimba ceea ce ţi se întâmplă. De aceea este Iadul îngrozitor - nu pentru chinurile pe care le suporţi acolo, ci pentru că asta se va petrece la infinit. La fel stau lucrurile, însă, şi cu Raiul. Nu poţi trăi la infinit într-un loc unde nu există nici măcar puţin rău - o spaimă, o ameninţare, o durere, o remuşcare, ceva cât de mic care să-ţi tulbure plutirea şi fâlfăitul aripilor. Din acest punct de vedere, Raiul şi Iadul sunt totuna - două locuri unde eşti condamnat să rămâi pentru totdeauna.


marți, 8 octombrie 2013

Un Dumnezeu rău

Un om are un copil. Îl creşte până la vârsta la care înţelege ce e viaţa, ce e societatea, ce-s legile, ce-i bine şi ce-i rău etc după care îi spune aşa: "Fiule, tu trebuie să faci următoarele lucruri - a, b şi c şi este foarte important să nu le faci pe celelalte - e, f şi g. Dacă faci ce-ţi spun eu, o să-ţi fie bine şi o să te răsplătesc cu toate bunătăţile posibile. Dacă însă nu faci cum zic eu, o să te pedepsesc cu cele mai grele şi înspăimântătoare pedepse, până la sfârşitul zilelor tale".
Asta pățești dacă ajungi în iad. La infinit.


luni, 22 iulie 2013

Descoperirea iadului

Zice Sartre că iadul sunt ceilalți, dar greșește. Iadul este personal, il porti cu tine de cand te nasti si il construiesti prin toate actiunile tale. Iadul este trecutul. De acolo vin toate. Relele pe care le-ai comis nu se mai despart de tine, sunt acolo, in trecut, nu pot fi sterse nicicum, fie ca ti le amintesti fie ca nu. Nimeni nu e inger, cu totii avem un trecut si, in cadrul lui, niste fapte rele pentru care nu exista posibilitatea de-comiterii, ci doar posibilitatea iertarii. Exista asadar o solutie pentru a scapa de iad: iertarea. Ea necesita credinta si pocainta. Daca este adevarat ca va fi o Judecata, lucrurile vor decurge astfel: „Raul Baz, ai comis urmatoarele pacate (urmeaza lista). Pedeapsa pentru ele este urmatoarea (o noua lista). Dar tu ai crezut in Mine si te-ai pocait. Asadar, esti achitat, poti sa te duci in Rai”.


joi, 7 februarie 2013

Bricheta divină

M-am tot gândit în ultima vreme la absurdul desăvârșit al teoriilor creștine despre naștere, viață, moarte, viață veșnică, judecată de apoi, rai și iad. Dacă le citești superficial, teoriile astea par a avea un sens, e o succesiune logică, toate se petrec conform cu ideea creatorului, dar dacă le analizezi mai în detaliu, ele încep să se clatine. De fapt ce se întâmplă, conform acestor teorii? Există, undeva în Împărăția lui Dumnezeu, suflete. Jos, pe pământ, doi oameni fac sex, un spermatozoid întâlnește un ovul și, în momentul ăla, un suflet este trimis să aprindă viața la nivel infinitezimal, acolo, în entitatea rezultată din uniunea spermatozoidului cu ovulul. A apărut un om (la fel apar și vulpile, ori maimuțele, nici nu s-ar fi putut altfel). Omul ăla se dezvoltă o vreme în „pântecele” maică-sii, apoi se naște. Crește, face ceea ce crede el că are de făcut, moare. Sufletul lui se întoarce acolo de unde a plecat, dar nu oricum, ci încărcat de păcate și fapte bune în diverse proporții.
Infernul - autor necunoscut, aprox 1515


duminică, 25 noiembrie 2012

Galera lui Dumnezeu

Povestea cu Dumnezeu şi facerea lumii e, pe scurt, următoarea: la un moment dat, numit „Început”, creatorul a făcut lumea (stele, galaxii, tot absolut), dintr-o materie primă numită "Nimic". În continuare, el a făcut omul, după propriu-i chip şi propria-i asemănare (aici e o distincţie, poate o să scriu şi despre ea). După aia, Dumnezeu a dat reguli de viaţă, promiţând că aceia care le vor respecta se vor duce, după moarte, în Rai, iar cei care nu le vor respecta, se vor duce în Iad. Noi, astăzi, ar trebui să acceptăm ca adevărate aceste lucruri, să ne fie frică de Iad şi să trăim după regulile lui Dumnezeu, ca să ajungem în Rai.




duminică, 27 mai 2012

Teroarea olfactivă

Cel mai scârbos lucru pe care îl poi păţi la hotel e să te sui în lift după ce din el a coborât o masă informă de arabi franţuziţi, care abia s-au trezit din somn şi se duc să înfulece. Cască, se întind, tuşesc, horcăie; femeile lor durdulii lucesc de sudoarea dimineţii, fiecare mişcare eliberează mici damfuri care au rămas prizoniere peste noapte în cutele înflorate ale pantalonilor de care nu se despart nici când fac duș. Copiii se scarpină şi strigă pulverizând saliva ca un roi de ţânţari plini de ultrasunete. Aştepţi să iasă, apoi te urci şi tu, solitar, ca să mergi la ultimul etaj. Şi te gândeşti că inhalezi aerul ăla infect - oh, ce oroare, îţi vine să vomiți, dar te gândeşti iute la ceva frumos, marea care răsuflă în nuanţe de verde, vârfuri de munţi olimpieni, câmpuri de maci înfloriţi... în plus, îţi ţii respiraţia, sperând să nu cedezi până la destinaţie, când uşile metalice se vor da deoparte precum porţile raiului. Dar bineînţeles că plămânii tăi ajung la capătul puterilor cu exact cinci secunde înainte de oprirea liftului, aşa că dai drumul şuvoiului de aer şi inspiri odată adânc, până în călcâie, introducând în tine toate particulele şi fluidele lăsate acolo de grămada arabilor franţuziţi. Apoi ieşi în coridor, congestionat, mai mult prăbuşindu-te şi te miri că oamenii care aşteaptă acolo se uită la tine îngroziţi, de parcă l-ar fi văzut pe însuşi necuratul, sosit cu liftul direct din adâncurile iadului.


joi, 22 martie 2012

Fericirea și chinul

Una din caracteristicile fundamentale ale minții omenești este că ea nu poate cunoaște continuitatea. Tot așa și sufletul. Fericirea este discontinuă, nefericirea la fel. Nu există om care să se bucure de o fericire continuă. Nici chiar călugării ăia mari, care s-au retras din lume, nici ei nu pot să fie fericiți fără întrerupere. De unde pot să știu eu asta? Chiar de la ei, pentru că unii au ținut un fel de jurnale și ele au fost publicate. De exemplu, Siluan Athonitul, cel care a avut dialog cu Dumnezeu și Dumnezeu i-a spus celebra vorbă: „Ține mintea ta în iad și nu deznădăjdui”. Siluan povestește ce fericire incredibilă a putut cunoaște în urma anilor de rugăciune a inimii. Dar tot el povestește ce chin cumplit i-a fost dat să cunoască atunci când Dumnezeu l-a părăsit. El spune că Dumnezeu așa face: întâi te lasă să cunoști fericirea absolută, apoi te părăsește, ca să realizezi ce înseamnă lipsa Lui. Chinul și fericirea alternează pe parcursul vieții omului. Așadar nu există un mod de a trăi fericit. Fericirea continuă este un vis care se împlinește în rai. Dacă ajungi în rai, ai fericirea continuă. Dacă ajungi în iad, ai parte de chinul etern, fără întreruperi. Asta e, în fond, promisiunea lui Cristos: continuitatea.


miercuri, 23 noiembrie 2011

Armata si bunul Dumnezeu

Ceea ce ne cere Biserica este dezarmant de simplu. Anume: sa credem ca exista viata dupa moarte, ca sufletele pleaca din corpuri si se duc la Judecata, dupa care cei buni merg pentru eternitate in Rai, cei rai merg pentru eternitate in Iad si gata. Asadar, viata noastra pamanteana e asa, un fel de punere la incercare, cumva ca anii de armata pe care-i faceau pana nu demult in Romania, obligatoriu, baietii pe la 18 - 20 de ani. Daca te porti bine, iesi de-acolo cu grad si, in caz ca ulterior izbucneste, Doamne fereste, un razboi, ajungi sa comanzi trupele si ai sansa unica de a deveni erou al tarii tale. Daca te porti rau, ramai soldat prost si dupa aia, la razboi, devii simpla carne de tun.
O diferenta notabila ar fi ca armata poti s-o fentezi, nu insa si viata.


După mine!