Se afișează postările cu eticheta Ionel Teodoreanu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ionel Teodoreanu. Afișați toate postările

duminică, 15 septembrie 2013

In casa bunicilor (26-final)

Dialog
Fraţii s-au săturat să fie doi.
Mama s-a săturat să n-aibă trei.
E ultimul somn în casa bunicilor. Nepotul a scoborât geamandanul de pe dulap. Bunica i-a dat o petică, punându-l să-l şteargă de colb. Apoi l-a priveghiat cum îşi adună calabalâcul.
— Mă rog, şi de ce-ai să te-apuci tu când îi fi mare?
— Ştiu eu, bunică?


vineri, 13 septembrie 2013

In casa bunicilor (25)

Desagul călătorului

De când e la bunici, nepotul trăieşte pe altă lume. Se duce la şcoală, ca şi când era acasă. Are note proaste, tot ca atunci. Când se întoarce de la şcoală, trece pe-acasă să vadă ce mai fac fraţii lui. N-are voie să intre în casă: boală molipsitoare. Stă la fereastră, cu Blanşa lângă el, şi de acolo schimbă semne cu mama. Fraţii şi mama sunt subt sticlă. E ca la panopticum. Fraţii slabi, mama şi mai trasă decât ei, fereastra plină de flacoane, sticle, portocale, mandarine, alămii. Fraţii clipesc, scot limba şi fac schime. Apoi mama îi ia de gât, ca pe două păpuşe cu resort, şi-i închide în cutie. Rămâne mama la fereastră. Îi trimite o sărutare, îi face semn să plece că îngheaţă stând afară, şi buzele ei mute spun: „să nu..."


marți, 10 septembrie 2013

In casa bunicilor (24)

Lecția de istorie
Cu ceai, cu lapte şi cu rom — o linguriţă — a trecut şi ora ceaiului.
Bunica citeşte Vieţile Sfinţilor; bunicul, gazeta; nepotul, lec­ţia de istorie.
— Ce-mi faci acolo tolănit ca un bey?
— Învăţ, bunică.
— Zici tu, fariseule.
— Lasă-l să înveţe, Elencu.


duminică, 8 septembrie 2013

In casa bunicilor (23)

Hruba
Bunicii se coboară în sufragerie, fiindcă sufrageria e dedesubt. Prin faţa ferestruicilor ei trec numai picioarele celor de-afară, până la genunchi, fără de trup.
Din antretul de dindos până la coridorul sufrageriei, porneşte o scară cu balustradă de fier, care coteşte, răsucindu-se. Plafonul e boltit. Zidul gros. Treptele scârţâie a vechi.


vineri, 6 septembrie 2013

In casa bunicilor (22)

Musca
Bunicul a aţipit pe canapeaua din etac, cu motanul la picioare şi gazeta pe covor, la căpătâi. Bunica l-a acoperit cu şalul cenuşiu şi a vrut să alunge motanul c-o pălmuţă, hait, dar s-a răzgândit. Şi motanul îi ţine cald bunicului. Lasă-l, cucoană Elencule.
Bunicul e mai palid ca de obicei. Mai alb, nu mai palid. Când doarme ziua, parcă e de argint.


luni, 2 septembrie 2013

In casa bunicilor (21)

O filă veche
Are bunica în etac, chiar lângă patul ei, un scrin cu trei sal­tare. Deasupra scrinului e icoana Maicii Domnului, cu candela mereu aprinsă.
Nepotul n-a văzut-o niciodată pe bunica umblând la vreun saltar. În schimb, ea singură, cu mâna ei, îngrijeşte straiul de nuc al scrinului. Îl şterge de colb, îi lustruieşte încuietorile, şi o dată pe săptămână îi dă luciu proaspăt, frecându-l cu o petică plină de rumeguş de miez de nucă.
— Bunică, nu vrei să-ţi ajut?


joi, 29 august 2013

In casa bunicilor (20)

O vorbă de-a bunicii
— I-auzi!
Bunicul s-a oprit cu gazeta în mijlocul etacului.
Începe sa citească din nou, cu glas şi mai tare, articolul despre Vasile Alecsandri.
Bunica şi bunicul l-au cunoscut pe „Conu' Vasile". Vorbesc despre el numai cu preamărire.


duminică, 25 august 2013

In casa bunicilor (19)

Spițeria bunicii
Vine Măriuca cu broboada strâmbă ş-un sughiţ în piept.
— Coniţă, ţaţa trage să moară.
„Ţaţa"-i bucătăreasa; nevasta lui Buţirchi.
Bunicul se ridică în picioare, gata să se clatine şi să cadă din nou în fotoliu.
Bunica nici nu se clinteşte.


sâmbătă, 24 august 2013

In casa bunicilor (18)

Pasiența bunicului
Bunicul face o pasienţă pe canapea, cu motanul la spate.
Bunica-i prin casă. Aici. Dincolo. Vine. Pleacă. Face. Drege.
Nici un copil bolnav în pat cu jucăriile nu-i mai cuminte decât bunicul cu pasienţa şi motanul. Nu se grăbeşte. A pornit la drum lung, ca ţăranii cu carul cu boi. Îşi potriveşte cărţile una câte una, le aşază frumos, cu grijă şi evlavie, stă, se uită, se socoate, pune o carte peste alta, iar poposeşte, se uită la ninsoare — pasienţa albă a ferestrelor —, se uită peste umăr să vadă ce face motanul — doarme — şi iar rămâne cu pasienţa. Uneori parcă se supără, abia, o supărare care nu-i un nour, ci un abur care trece peste faţa lui. Alteori dă din cap, ca şi cum ar spune: „Te-am prins, hoţomane, aici mi te-ascundeai!" Aşa vorbesc şi copiii când sînt singuri cu păpuşile lor.


vineri, 23 august 2013

In casa bunicilor (17)

Nănoaia
A venit Nănoaia — cea cu gutuile — în vizită la bunici. Nănoaia e mai bătrână decât bătrâneţea. De aceea, sania Nă­noaiei intră în ogradă, ca dricul, şi trage la scară.
— Nănoaia, — zice bunica către bunicul.
— Lasă că-ţi mai ţine de urât, Elencule, — zice bunicul, şi se duce la birou, închizând uşa după el.
— Da' tu unde-mi pleci, potaie?
— Mă duc să-mi fac lecţiile, bunică.


miercuri, 14 august 2013

In casa bunicilor (16)

Duminica
— Trai, nineacă, zice bunica de cu sâmbătă seara. Mâni, ai să te umfli de lene.
Dar îl deşteaptă ca şi luni, marţi, miercuri, joi, vineri şi sâmbătă.
— Hait, scoală. Du-te la Hală cu bunicu-tău.
Duminică dis-de-dimineaţă bunicul târguieşte la Hală. Numai viscolul l-ar putea opri, adică bunica. Dar afară ninge liniştit. Bunica asistă la pregătirile de ducă.
— Închide şoşonii lui bunicu-tău.
Bunicul are blană de nurcă.
— Ajută lui bunică-tău să-şi puie blana.
Bunicul are fular de mătasă ecoseză, căciuliţă de lutru şi gu­ler la fel.


luni, 12 august 2013

In casa bunicilor (15)

Popa Pădure
— În Iordan botezându-te tu, Doamne...
S-a întunecat antretul, de mătăhălos ce-i popa Pădure venit la bunici cu zi-ntâi.
Popa Pădure ar putea fi popă şi la urşi: la cei negri. Zbârnâie ca furtuna glasul lui de bas, în stare să cutremure şi o mitropolie.
Dascălul e un fel de ţâr holbat lângă mâna popii. Şi el are nasul roş.


sâmbătă, 3 august 2013

In casa bunicilor (14)

Ceașca roșie
La patru și un sfert după-amiază, bunica şi nepotul, faţă în faţă la măsuţa rotundă, beau câte-un pahar de ceai.
— Rom vrei?
— Dacă vrei mata, bunică.
— Iaca nu vreu.
— Bine. Cum vrei mata, bunică.
— Da-ţi place ceaiul cu rom?
— De plăcut îmi place.
— Dă să ţi-l aghezmuiesc, moară de vânt. Nu-i de nasul tău, da' face bine la stomah.


duminică, 28 iulie 2013

In casa bunicilor (13)


Motanul bunicului
Dimineaţa, bunica-i dă în farfurioara lui — mă rog — lapte cu miez de pâine.
Adică bunica numai îi pregăteşte farfurioara.
 Mai pune, Elencule, — zice bunicul.
 I-ajunge.
    Pune-i de la mine, Elencule. E bătrân, săracu'!
    Şi mata eşti tinerel, cucoane Alecule?
Dacă n-o vede bunicul, bunica mai toarnă ş-un gâlgâit de apă în laptele motanului.


marți, 23 iulie 2013

In casa bunicilor (12)

Măriuca
Bunicul îi spune Măriuca: aşa o cheamă. Bunica îi spune Mariţa: aşa vrea bunica.
— Măriuco, — o cheamă nepotul.
— Te iei bine cu bunicu-tău, — intervine bunica, aruncându-i o căutătură peste ochelari.
—  Nu, bunică, dar aşa o cheamă pe ea, şi-i şi mai frumos.
— Iaca, drace, de unde-o sărit priceputul! Şi de ce-i mai fru­mos, mă rog, dumitale?


duminică, 14 iulie 2013

In casa bunicilor (11)

Cornetul cu răşină
Afumă şi bunica. În fiecare odaie e un cornet de coajă cu răşină. Când afumă ea, bunica înhaţă cornetul, pune un cărbune, suflă c-un fel de mânie în nepricopsitul de cărbune, şi suflă, şi suflă, şi merge, şi merge, când în dreapta, când în stânga, aburind, fumegând, înceţoşând, ca şi cum ar fi Zmeoaică într-o poveste, ca şi cum ar căuta, ca şi cum nu ar găsi, ca şi cum cu fum ar fi venit şi într-un nour se va duce, lucind departe, sângeriu, ca şi cărbunele aruncat din nou în sobă.


miercuri, 10 iulie 2013

In casa bunicilor (10)

CE A SPUS BUNICA
— Ia poftim încoace!
Bunica a venit ca un nour de grindină.
Bunicul umblă în birou, la casa de fier.
Gura bunicii s-a ascuţit de tăcere: ochii fulgeră, nasul împunge. Bate crivăţul dinspre bunica. Acolo-i nordul nepotului.
Dintâi l-a zmucit de umăr ca pe o haimana; apoi l-a apucat de ureche ca pe un nepot.
— Mă rog, ce-i asta?
„Asta" e trăsnetul, „Asta" e trâmbiţa judecăţii de apoi. „Asta-i”...


luni, 24 iunie 2013

In casa bunicilor (9)

Bunicii au nepot cu firman de la motan
   Nepotul e ascultător ca o nepoată. Gura nu i se aude. Chiar şi motanul bunicului s-a alintat de piciorul lui, de la musteaţă până-n vârful cozii, sfârâind ca un titirez. 
   — Ai văzut, Elencule? arătă bunicul zâmbind. 
   — Am văzut, zise bunica. Se scarpină trântorii unul de altul. 
   Dimineaţa, nepotul se deşteaptă mai sprinten. Nu mai întârzie la şcoală. De la şcoală, trece pe-acasă după veşti, şi vine de-a dreptul la bunici. 
   — Să nu-mi umbli lelea pe uliţi, haimana, — i-a spus bunica. Ai bani de tramvai?


sâmbătă, 15 iunie 2013

In casa bunicilor (8)

Ce e cu nepotul?
Nepotul s-a dezbrăcat fără să facă harababură, a stins lumina, şi nu s-a culcat. Parcă-i era somn!
Atunci de ce nu se culcă? Plănuieşte ceva? Aşteaptă pe ci­neva?
Nu-nu. E foarte cuminte. A deschis uşiţa de alamă cu trei ochi a sobei, a tras fotoliul chiar la gura sobei, s-a aşezat în fotoliu cu picioarele pe taburet, şi nu face nimic. Stă în fotoliul bunicilor.


duminică, 12 mai 2013

In casa bunicilor (7)


Şi l-a pus bunica la treabă
Parcă a intrat fată în casă la bunica. Numai pestelca îi lipseşte, că încolo-i ca o „proastă de la ţară”.
— Pune-un lemn în sobă.
Deprins cu mâinile bunicii, lemnul se uită cu mirare la mâinile nepotului. Soba râde cu gura până la urechi, şi lemnul zâmbeşte cu jarul, înainte de-a izbucni în flăcări.
— Închide bine gura sobei, — se stropşeşte bunica.
L-a dus în odaia de lângă etac. E ultima odaie a casei din şirul celorlalte. Acolo a copilărit şi tata. Într-o parte, păretele cu vis­colul; în cealaltă, uşa etacului bunicilor; şi la mijloc, nepotul în capcană.
Chiar lângă sobă, în jurul unei măsuţe rotunde, două fotolii cu pernuţe pe spetează şi taburete la picioare joacă tabinet.


După mine!