Se afișează postările cu eticheta Jack London. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Jack London. Afișați toate postările

marți, 4 iunie 2013

Din povestile lui Jack London (7)

Drumul sorilor
Sitka Charley îşi fuma pipa şi se uita, gânditor, la o gravură din „Gazeta Poliţiei” de pe perete. De o jumătate de oră o privea neîncetat, şi tot de o jumătate de oră îl supravegheam atent. Ceva îl stârnea. Orice ar fi fost, merita să fie aflat. Indianul acela trăise o viaţă lungă şi plină de evenimente, făcuse o mulţime de isprăvi, plecase dintre ai săi şi se considera un alb, mai ales ca mod de gândire. Cum spunea el, venise la căldură, se aşezase la focul nostru şi devenise unul dintre ai noştri. Nu învăţase să scrie şi să citească, dar avea un vocabular remarcabil. Ceea ce te impresiona cel mai mult era însă modul în care vedea lucrurile şi în care acţiona, ca un alb.


vineri, 24 mai 2013

Din povestile lui Jack London (6)

Neprevăzutul
E uşor de înţeles ceea ce e previzibil. Tendinţa vieţii individuale este, mai curând, statică decât dinamică. Devine propulsare datorită civilizaţiei unde nu se vede decât ceea ce este evident sau neprevăzutul se întâlneşte foarte rar. Totuşi, când se întâmplă ceva neaşteptat, cu consecinţe grave, cei slabi pier. Nu pot reacţiona împotriva neprevăzutului, sunt incapabili să se adapteze rapid la reguli şi legi noi, ciudate. De aceea, pier. Pe de altă parte, există oameni care supravieţuiesc, indivizi antrenaţi care trec dincolo de ceea ce era previzibil şi îşi adaptează vieţile conform noilor, ciudatelor reguli cărora trebuie să li se supună.




miercuri, 8 mai 2013

Din povestile lui Jack London (5)

Fiul Lupului
Bărbatul apreciază rareori femeia la adevărata ei valoare atâta vreme cât nu este lipsit de tovărăşia ei. Nu înţelege subtilităţile tipic feminine şi nici nu-şi bate capul prea mult cu aşa ceva. Insă în ziua în care tovarăşa de viaţă îi lipseşte, în existenţa lui se face un gol care începe să crească fără încetare.
Bărbatul vrea ceva şi nici el nu ştie ce anume. În zadar încearcă prietenii să îl vindece prin fel de fel de leacuri miraculoase. Boala se înrăutăţeşte cu trecerea timpului. Evenimentele vieţii îşi pierd toţ interesul pentru el. În cele din urmă, într-o bună dimineaţă, bărbatul înţelege brusc starea lui de spirit.


joi, 18 aprilie 2013

Din povestile lui Jack London (4)


Lupul din Alaska
Femeia rămăsese în urmă, să îşi pună încălţămintea de cauciuc, din pricina ierbii plină de rouă. Când ieşi din casă, îl găsi pe soţul ei admirând un mugur de migdal care se deschidea. Căută din priviri peste ierburile înalte şi printre pomii din livadă.
— Unde e lupul? întrebă ea.
— Acum o clipă era aici.


marți, 26 martie 2013

Din povestile lui Jack London (3)

Povestea lui Keesh
Cu multă vreme în urmă, Keesh trăia pe malul Oceanului Îngheţat. Era şeful satului său. A trăit mulţi ani, în prosperitate. A murit lăudat, lăsând numele lui pe buzele oamenilor. De atunci a trecut multă vreme. Doar bătrânii îşi mai amintesc de el. Numele şi povestea lui au trecut din generaţie în generaţie şi vor fi păstrate pentru viitor. În timpul nopţii polare, când furtunile nordice suflă peste gheţuri, când văzduhul e plin de fulgi şi nciun om nu se aventurează prea departe, e momentul cel mai potrivit ca să povesteşti cum s-a ridicat Keesh din cel mai sărăcăcios iglu din sat, la rangul cel mai înalt dintre ai săi.


joi, 7 februarie 2013

Din povestile lui Jack London (2)


Comportamentul omului alb
Vreau să îmi încălzesc mâncarea la focul vostru şi să dorm sub acest acoperiş, i-am zis bătrânului Ebbits când am intrat în cabana lui.
M-a privit cu un uşor dispreţ, în vreme ce Zilla s-a uitat de-a dreptul urât la mine şi a mormăit supărată. Zilla era soţia lui, iar în ţinutul udat de Yukon nu găseai vreo bătrână squaw mai neîndurătoare şi cu limba mai rea ca ea. Nu m-aş fi oprit acolo dacă n-ar fi fost atât de obosiţi câinii mei sau dacă ar mai fi locuit altcineva în acel sat. Dar cabana aceea era singura în care găseai oameni, aşa că am fost obligat să caut adăpost la ei.


sâmbătă, 12 ianuarie 2013

Din povestile lui Jack London (1)

In 1876, la 12 ianuarie, se nastea Jack London. Cred ca nu e om sa nu fi citit in copilarie "Colt Alb" si "Chemarea strabunilor". Dar Jack London a scris mult mai mult. Poate ca intr-o zi o sa incep sa urc "Martin Eden", roman care mi-a marcat destul de puternic adolescenta. Acum insa, uite o poveste de-a batranului Jack:

ADĂPOST PENTRU O ZI
John Messner se agăţa cu o mână de bara oscilantă, ca să ţină sania pe direcţia cea bună. Cu cealaltă, şi ea protejată de mănuşă, îşi freca obrajii şi nasul fără încetare. Uneori, când amorţeala se înteţea, se freca, s-ar putea spune, cu furie. Fruntea îi era acoperită de cozorocul căciulii sale de blană, ale cărei margini lăsate îi adăposteau urechile. Ceea ce mai rămânea din chipul lui era protejat de o barbă deasă, castaniu-aurie, aflată sub o crustă subţire de gheaţă.


miercuri, 9 noiembrie 2011

O povestioara a lui Jack London

Cea dintai betie
Când m-am îmbătat pentru prima oară, aveam cinci ani. Într-o dimineaţă caldă de vară, pe când tatăl meu lucra la câmp, am fost trimis la ferma care se găsea la o depărtare de vreo jumătate de milă, să-i aduc un vas mare cu bere.
- Ai grijă să nu-l verşi, mi se atrase atenţia, înainte de a pleca.
La 9 ani. Prima betie fusese demult consumata



După mine!