Se afișează postările cu eticheta Marga. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Marga. Afișați toate postările

sâmbătă, 2 noiembrie 2013

Renașterea PNTCD

Cred că a sosit într-adevăr momentul ca PNȚCD să reintre pe scena politică și să preia sarcina înlăturării pentru mulți ani a stângii de la putere. Spun asta pentru că sunt coapte toate condițiile pentru renașterea acestui partid:
1. PNȚCD a ispășit pedeapsa pe care i-au dat-o românii pentru mizerabila guvernare din 1996-2000


luni, 1 iulie 2013

Profesorii-carnati

Scandalul izbucnit azi la liceul Bolintineanu din Bucuresti arata nivelul putreziciunii de care este cuprins sistemul romanesc de invatamant. Toata lumea stie ce s-a intamplat: subiectele de la BAC au fost vandute elevilor si asta s-a facut cu complicitatea a zeci si zeci de persoane. Adica o mafie. Procurorii au gasit bani prin sutienele profesoarelor, ce mai, o nebunie intreaga. Imi pot imagina gasca profesorilor spagari de la Bolintineanu, in frunte cu directoarea lor, impanati cu bani si cadouri precum carnatii cu usturoi. Astia sunt profesorii romani, asta e sistemul de invatamant. Daca as mai fi profesor, as pleca imediat din aceasta mlastina urat mirositoare.
Profesori romani


marți, 26 martie 2013

Capcaunul strikes again

Iarăşi şi iarăşi despre imaginea României
În ultima vreme, mă confrunt cu o insolubilă problemă de logică. O sumedenie de politicieni, gazetari, analişti, intelectuali anti-băsişti, ca să nu mai vorbesc despre armate întregi de forumişti nemiloşi, s-au ocupat – şi nu de azi, de ieri – cu diabolizarea, sau măcar discreditarea (morală, juridică, profesională) a cîtorva intelectuali autohtoni, printre care am onoarea să mă prenumăr. Sunt aşa-numiţii „intelectuali ai lui Băsescu”.


miercuri, 31 octombrie 2012

Visceralii

Daca ar fi sa aleg intre diversele soiuri de anti-basei, cu siguranta as opta pentru cei declarat viscerali, cei care zic: "nu ma intereseaza niciun fel de argument, nu vreau sa discut, dar il urasc pe Basescu si vreau sa moara in chinuri, impreuna cu Udrea - oricine ar veni in locul lui o sa consider ca e mai bun, chiar daca ala ar fi Hitler in persoana". Mie, sincer sa fiu, asta mi se pare o atitudine corecta. Pana la urma la ce sunt bune discutiile in contradictoriu, cata vreme tu ai deja o opinie formata si orice ti s-ar spune, de catre oricine, pe orice ton, cu oricata subtilitate, nu ti-o vei schimba? Pentru ce toata aceasta palavrageala inutila? Tata, eu nu-l vreau pe Basescu! Daca-i dau aia premiul Nobel pentru pace, eu tot nu-l vreau. Daca se dovedeste ca prin actiunile lui Romania a evitat o catastrofa, tot nu-l vreau. Daca descopera tratamentul cancerului si imi salveaza matusa, tot nu-l vreau. Eu impart lumea in doua: intr-o parte sunt unii pro-Basescu, in cealalta sunt unii anti-Basescu. Nu ma intereseaza argumentele niciuneia dintre tabere. Eu nu am argumente - si nici nu le caut - ca sa fiu anti-Basescu. Pentru mine Basescu e Satana in persoana si asta e tot.
Ei bine, omul care vine cu teoria asta, mi se pare demn de respect, pentru ca dincolo de toate pacatele lui, macar recunoaste: "da, asta-s eu".


marți, 9 octombrie 2012

In camera cealalta

Bocanitul tocurilor in camera cealalta, sunetul acesta cu totul si cu totul special... Prima data l-am inregistrat pe cand eram copil - stateam cuibarit sub plapuma si mama, dincolo, se pregatea sa plece la scoala. Inchideam ochii si ma strangeam cumva in mine, plin de o fericire pe care nu aveam s-o mai regasesc vreodata. Cand mama era gata de plecare, tocurile se auzeau mai tare, mai apasat cumva, intai pentru ca se apropiau de usa, dar mai ales pentru ca pasul ei capata o determinare aparte: "m-am invartit in fata oglinzii, am schimbat cinci bluze, acum gata, totul e in regula, asa ca... la drum!" Atunci venea culmea fericirii, pentru ca mama intra la mine in dormitor, se apropia incet - si tocurile parca ar fi fost dintr-odata imbracate in vata - ridica usor de tot plapuma, ca sa nu ma trezeasca, dar sa poata dezveli obrazul meu caldut, care o invita la o sarutare. Ma prefaceam ca dorm si mama se prefacea ca ma crede, dar jucam amandoi momentul asta, pentru ca ne placea, deopotriva, amandurora.


duminică, 7 octombrie 2012

Vătămarea

Mă întreb dacă există vreo metodă, vreo cale pe care să o urmezi pentru a găsi cheia vindecării - adică redobândirea sensului pierdut al vieţii.
Când eram copii, totul avea un sens: urma să creştem, să descoperim, să cunoaştem, să iubim, să facem. Maturitatea ni se părea că fiind starea perfectă. Ţin minte ca acum că aveam vreo 13-14 ani şi îmi spuneam că aş da orice să sar peste timp şi să am 30. Vârsta aia mi se părea optimă - bineînţeles pentru că aveam modele, tipi de 30 de ani care debordau de putere, de sănătate şi de bunăstare, umblau cu bani, cu fete frumoase, erau liberi ca pasărea cerului, dispuneau de timpul lor şi tot aşa. La vremea aia nu făceam raţionamente de genul "la 30 de ani eşti mult mai aproape de final decât eşti la 13". 


miercuri, 27 iulie 2011

O măslină, o atenție

Ca fost profesor de matematică, nu aveam cum să nu reflectez la ceea ce s-a întâmplat anul acesta la Bacalaureat. Mi se pare că rezultatele sunt o reflectare corectă a nivelului de cunoștințe atins de generația actuală. Iar faptul că tot felul de ratați au ieșit pe la televiziuni și au urlat de parcă năvăleau turcii, nu a făcut decât să confirme corectitudinea măsurii luate de ministrul învățământului. Mă refer la faptul că au fost instalate în săli camere de luat vederi și elevii n-au mai putut să copieze. 


După mine!