Se afișează postările cu eticheta Michelle. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Michelle. Afișați toate postările

miercuri, 31 iulie 2013

Prabusirea

Pana acum n-am mai facut un drum care sa ma prabuseasca in asemenea hal. Dar sa va spun cum s-au petrecut lucrurile.
Am hotarat sa plecam din Hanovra duminica seara, pe la ora 7. In situatii de genul asta, eu nu-mi fac iluzii ca o sa fie cineva gata de plecare la ora stabilita. Asa ca am plecat la 8:30. Am intrat pe autostrada si mi-am luat avant, pe o vreme nu chiar buna. Pe la 9 - Michelle primeste un telefon. Zice „da”, „OK”, „bine, ti-o dau” si ii paseaza telefonul Mariei. Deci era Lili. Zice fiica-mea ceva cu voce destul de stinsa, apoi imi da telefonul: „e mama, repede ca e urgent”. Iau telefonul si aud:


duminică, 28 iulie 2013

O noua calatorie

Azi e ziua plecarii. Mai precis, plecam la Timisoara: eu, Maria, Michelle si Cindy. Plecam seara, in ideea ca prindem ceva racoare si drumurile nu-s asa de aglomerate. Pe de alta parte, e posibil sa prindem furtuni - ieri, cat eram la Heide Park si apoi in timpul noptii, la Hanovra a fost dezastru - copaci doborati etc. Dumnezeu cu mila.


miercuri, 17 iulie 2013

Veneția (1)

Cand am ajuns in autogara, am dat de-un indicator pentru Piata San Marco, unde se duce toata lumea ca sa stea la cozi infernale pentru a vizita Bazilica si Palatul Dogilor. Ne-am luat dupa el, am trecut peste un pod si ne-a aparut in fata intrarea intr-un hotel numit Papadopoli. Eu, dupa cum mi-e obiceiul, m-am intrebat ce-o fi cu numele ala: sa fie vorba de un domn numit Papadopoli, cu accent pe i, sau sa fie niste frati Papadopol si acolo sa fie vorba de plural - adica un Papadopol, doi Papadopoli? Poate e vorba de niste frati legendari, m-am gandit, cum erau fratii Gracchi, despre care ne invata domnul Mezarescu la istorie pe cand eram copii, rostindu-le numele sub forma frații grahi, cu accent pe a, si carora eu le spuneam, desigur, Frații Grași. Nu stiu inca raspunsul. 


duminică, 14 iulie 2013

Sortul

Problema mea cu marea e ca ma plictiseste rau de tot. Dupa o zi de mare si plaja, nu mai am nimic de facut. Nu cunosc ceva mai plictisitor decat sa te trezesti si sa te duci pe plaja, sa intrerupi aceasta zacere doar pentru a manca, pentru ca apoi sa te duci din nou in acelasi loc, pe acelasi sezlong, sa iei aceeasi carte si sa zaci din nou, in aceeasi pozitie, pana seara. Multi oameni fac asta, sunt pline plajele lumii de ei. Eu unul inca nu sunt in stare de asa ceva. Din pacate, insa, nu sunt apt nici pentru cine stie ce jocuri de genul tenis cu piciorul - nu-mi mai arde. Daca as fi avut 20 de ani, lucrurile ar fi stat altfel - nu mai e nevoie sa descriu cum.


luni, 18 februarie 2013

Schimbarea bucşelor cu recomandare

În vremea în care aveam Dacia, toată ziua bună ziua trebuia să schimb piese la ea. Piesele se găseau pe la diverși indivizi cu relațiila magazinele de profil, care țineau marfa sub tejghea și o dădeaula suprapret, ori direct la fabrică, la Pitești. De multe ori, însă, foloseam piese făcute prin MEFIN Sinaia - bielete și alte minuni, care se produceau acolo, în atelierele statului, la cerere: vorbeai cu un maistru, îi spuneai ce vrei și în câteva zile aveai piesa. O nebunie, ce mai. Azi umblu cu mașini serioase, la care piesele nu se strică așa, cu una cu două. Totuși, pentru că nimic nu-i veșnic, nici măcar Volkswagen nu poate face mașini cu piese veșnice, lucru pe care l-am descoperit recent. Auzeam un zgomot enervant pe partea stângă și mă gândeam că s-a dus naibii vreun arc ori cine știe ce chestie groaznică. Așa că am profitat de săptămâna în care am mers la Timișoara și am rezolvat problema. Să vă povestesc cum.


duminică, 19 august 2012

O domnisoara blonda si grasa

Cum spuneam, miercuri am mers la Serengeti cu Maria, Michelle si Karin. Punctul de atractie principal a fost KUMBA - pendulul urias in care se suie oamenii ca sa fie balanganiti, ajungand pana la inaltimi de vreo zece metri. Se suie acolo oameni de toate varstele, fara niciun fel de problema. Eu n-am incercat, sincer nu ma atrage in vreun fel. Lui Karin i-a fost frica, dar pana la urma s-a dus.


joi, 16 august 2012

Liftul și pendulul

Ieri, am mers iar la Serengeti, ca să ne băloșească girafele, zebrele și lamele și ca să privim în ochi lei și tigri. Echipa a fost următoarea: Maria, Michelle, Karin și, cu voia Dvs, ultimul pe listă, Raul.
Karin e o colegă de școală a Mariei. Vine din Slovacia și e o fată foarte drăguță. Pe Michelle o știți. Poate chiar și pe mine.
După faza cu girafele, ne-am oprit ca de obicei la cerbi, măgari, ponei, oi, iezi etc. Uite cam ce era pe-acolo:


duminică, 12 august 2012

Contraste hanovreze

Ieri, am facut o tura prin Hanovra cu musafirii nostri - Miha, Nico, Michelle, Cami. Poate trebuia sa spun musafirele, dar, in fine, nu mai insist. E pentru prima data cand haladuiesc pe strazile Hanovrei sambata si am avut marea surpriza sa intalnesc personaje pe care nu ma asteptam sa le gasesc si aici. Cersetori, indivizi cu multe obiecte petrecute prin nari si urechi, femei buhaite de bautura, batrani zdrentarosi care vorbesc singuri. Practic, cam tot ce vezi prin Timisoara ori prin Bucuresti intr-o zi obisnuita. Imi pare foarte rau ca nu am avut cu mine camera foto, dar cu prima ocazie o sa ma duc din nou si o sa fac un pictorial.


vineri, 27 iulie 2012

Designer de modă

Maria s-a hotărât să se facă designer de modă. Are proiecte, unele împreună cu prietena ei Michelle. De câteva zile gândește, imaginează și desenează felurite modele de rochii. Nu-mi rămâne decât să urc aici câteva dintre creațiile minunatei copile. Uite:


miercuri, 25 iulie 2012

Muzica adevarata

Discutiile mele cu Maria despre muzica nu au ajuns inca la niciun rezultat. Ea asculta in continuare maimute de genul Inna, eu ascult in continuare Pink Floyd, jazz si clasica. Gusturile nu se discuta, evident. 
Ceea ce incerc in perioada asta este sa-i explic cum vine treaba cu melodia. Ii pun cate o piesulita de genul Corul Vanatorilor, pe care o poate fredona, apoi o rog sa fredoneze din piesele alea insuportabile pe care le canta diverse tipe cu voce si din care nu retii nimic. Sigur ca nu poate fredona asa ceva. Si atunci vin eu triumfator si-i spun: "Vezi? Aia nu e muzica adevarata".


sâmbătă, 7 iulie 2012

Schützenfest

Maine se incheie aici, la Hanover, o chestie numita Schützenfest. Duminica trecuta a avut loc un mars urias, o defilare, nu am idee cum se numeste, ceva cam ca la Carnavalul de la Rio. Dupa aia, s-a deschis marele balci sau cum s-o fi numind ceea ce vedeti in poza:
Bineinteles ca a trebuit sa ma duc acolo cu cele doua fete - Maria si Michelle. Si nu doar odata. Plus ca si Liliana s-a dus. Si nu odata. Chiar acum pleaca intr-acolo din nou. In fine.



joi, 5 iulie 2012

Flori si floricele

Alaltaieri, intr-un loc pe care l-am ochit de ceva vreme, aflat la zece minute cu masina de scoala Mariei. Acum, ca a venit si Michelle, am hotarat sa trec la fapte. Am oprit in curba si am tras pozele. Nu m-a claxonat decat un singur tip.



duminică, 1 iulie 2012

Inmultirea

Peste cateva ore, asteptam sosirea urmatoarei trupe din Romania: Lili, Mitza, Michelle, Cindy, Tina. So, de azi ne inmultim (de remarcat ca partea femeiasca se inmulteste de  sase ori, in vreme ce partea barbateasca ramane la vechile valori). Starea de agitatie - nerabdare - emotie care a cuprins-o pe Maria este greu de comparat cu ceva. Mai pe scurt, e fericita. Uite ce desen a facut, dupa ce am ispravit cu pregatirile:
SPRE GERMANIA



miercuri, 16 mai 2012

Ciutura de la Sâmbăta

La Sâmbăta de Sus, acolo unde a sălăşluit Teofil Pârâian. La întoarcerea din Breaza, m-am abătut pe-acolo împreună cu Maria şi Michelle. La un moment dat am ajuns lângă o fântână şi m-am gândit să scot nişte apă. Am coborât ciutura cu ajutorul lanţului, am auzit apa plescăind, am tras de lanţ şi când ciutura a ajuns sus, am văzut că era goală. Nu-i nimic, am mai încercat odată - acelaşi rezultat. A treia oară, Maria s-a gândit să mă filmeze - ciutura era tot goală.



joi, 19 aprilie 2012

Intalnire pe drumul Cotei

Ei, acum ca m-am linistit putin, pot sa ma astern pe povestit ce s-a intamplat marti, in a treia zi de stat la Breaza cu Maria si Michelle. 
Fiind o vreme superba, ne-am gandit ca n-ar fi rau sa mergem pe munte cu telacabina. Asa ca ne-am dus la Sinaia. Inainte de telecabina, am facut o halta prin niste magazine, ca altfel nu mai scapam de gura Mariei. Au cumparat fetele niste lucruri si apoi ne-am dus la Cota 1400. 



joi, 12 aprilie 2012

Aventuri prin satele din jurul Brezei

Duminică a plouat la Breaza. Așa că n-am putut ieși din casă. Ne-am mai învârtit prin curte, pe sub streșini, fetele s-au împrietenit cu Max, Lola și Molly, au explorat casa etc. Luni de dimineață, iarăși nori și stropi de ploaie. Aveam de gând să urcăm până la crucea din Breaza, dar am renunțat din cauza posibilelor noroaie. Și atunci ne-a venit ideea: ia să executăm noi o tură prin satele din jur! Zis și făcut! Prima destinație - Ocina. Trebuie să recunosc că m-a bucurat să aud de Ocina, pentru că acolo are Dana o cunoștință bună care deține o țuică excepțională. Așa că prima oprire a fost la acea persoană, o doamnă simpatică, foarte activă, care ne-a invitat în casă și ne-a și pus în față o stacană plină cu minunata licoare. Încăperea avea un miros pe care îl cunosc de mic copil, caracteristic caselor cu mult lemn. Îl asociez nu doar cu lemnul ci și cu fețele de masă făcute de mână, cu covoarele înflorate și cu sobele de teracotă. N-aș mai fi plecat de acolo vreo două săptămâni... Uite o poză:



miercuri, 11 aprilie 2012

Misterul pălăriei

Maria și Michelle pretind că azi dimineață (sau ieri, nu știu încă dacă termin postarea înainte de miezul nopții), au văzut în camera lor un individ care purta o pălărie ciudată. Ambele susțin că s-au trezit din somn, l-au văzut mișunând prin dormitor, după care s-au culcat la loc. De aici însă, totul devine destul de straniu. Maria zice că individul era slăbănog, Michelle că era gras; Maria pretinde că era îmbrăcat în tricou, iar Michelle zice că era în cămașă verde. Culmea e că amândouă s-au gândit că eu eram, de fapt, musafirul matinal. Ori eu nu pot fi în același timp gras și slab, după cum nu pot purta simultan tricou și cămașă, ambele la suprafață, ca să zic așa.
Maria cu pălăria pe care pretinde că am purtat-o eu
Michelle, probând și ea pălăria














luni, 9 aprilie 2012

Medicamente și ochelari

Sâmbătă am plecat cu Maria şi prietena ei, Michelle, către Breaza. Pe drum, am întrebat-o pe Maria dacă şi-a luat punga cu medicamente naturiste (pentru gât, nas, răceală etc - vreo cinci flacoane). S-a întristat brusc: o uitase. Aşa că am început: "ţi-am spus, înainte de a pleca, să termini cu săritul prin casă şi să te gândeşti dacă ai luat tot ce trebuie, mereu faci la fel, dar lasă că vine ea şi ziua când o să ai de tras ponoase pentru că îţi uiţi lucrurile" etc, etc.
Ajunşi la Breaza, am constatat că am uitat la Timişoara cel mai important bagaj: cel în care se aflau ochelarii mei, camera foto, diverse încărcătoare şi aparatul de ras. Nu mai e nimic de comentat. Doar că din cauza asta nici n-am putut scrie pe blog, ieri, când a fost o vreme super-ploioasă. Acum am luat ochelarii lui Gogol şi iată că reuşesc să umblu pe-aici.


joi, 1 martie 2012

Despartirea

Maine plecam. Seara dormim in Praga, poimaine suntem in Hanovra.
Azi, la scoala, despartire emotionanta. Uite ce frumos lucrusor i-a dat Michelle Mariei:



Iepurila

Ieri am prins al doilea carnaval la scoala Mariei. In germana ii zice fasching. Toata lumea se costumeaza, pe unii nici nu-i mai recunosti. Data trecuta m-am imbracat normal si i-am explicat Mariei ca daca toata lumea e deghizata, inseamna ca aia devine normalitatea si atunci eu apar ca fiind altfel - prin urmare, numai eu sunt costumat de carnaval. De data asta, n-am avut incotro si mi-am pus o chestie care m-a transformat imediat intr-un personaj foarte pleostit. Uite:



După mine!