Se afișează postările cu eticheta O.Henry. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta O.Henry. Afișați toate postările

miercuri, 18 septembrie 2013

Din povestile lui O. Henry (22)

Pragmatism superior 
    Căutarea înţelepciunii a ajuns o problemă de mare im­portanţă. Anticii sunt discreditaţi. Plato e plat; Aristotel se clatină; Marc Aureliu se bălăbăne; Esop şi-a vîndut drepturile de autor în Indiana; Solomon e prea solemn; iar din Epictet nu iese nicio picătură.
     S-a demonstrat că furnica, insecta care ani de-a rîndul a servit drept model de inteligenţă şi hărnicie în ma­nualele şcolare, este de fapt redusă mintal, senilă şi risi­pitoare — de timp şi de efort. În zilele noastre oamenii huiduie cucuvaia. Convenţiile au abandonat cultura şi au adoptat magia. Bărbile colilii aduc dovezi zdrobitoare în sprijinul patentului pentru regenerarea părului, vîndut de o mulţime de negustori. În almanahurile publicate de diverse cotidiene se strecoară erori tipografice. Profesorii universitari au devenit...


duminică, 25 august 2013

Din povestile lui O. Henry (21)

Aceluia ce aşteaptă
Pustnicul din Hudson se grăbea spre peştera sa cu o agitaţie neobişnuită.
Peştera era pe vîrful unei creste mici a munţilor Catskill care se aventurase pînă la marginea fluviului, şi pen­tru că nu avusese bilet a trebuit să se oprească acolo. Munţii cei mici erau împăduriţi şi plini de veveriţe feroce şi ciocănitori care ameninţau toţi trecătorii văratici. Ca o panglică albă, prost cusută, între poala verde a dealurilor şi dantela înspumată a marginii fluviului, se întindea un drum de pietriş. O cărare îngustă şerpuia de la drumul comod, pe înălţimea stîncoasă, spre peştera pustnicului. La o milă în susul fluviului se găsea hanul Viewpoint, unde orăşenii veneau în timpul verii; îşi părăseau apar­tamentele răcoroase, ventilate electric, ca să fie trans­portaţi prin soarele dogoritor, în şalupe zbîrnîitoare ali­mentate cu benzină, de aceşti Mordrezi(*) cu picioarele în formă de fuse, oferindu-le cea mai slabă pavăză.


vineri, 26 iulie 2013

Din povestile lui O. Henry (20)

Aproape bună de tipar
Mi-a stîrnit interesul cînd cobora de pe bac la Desbiosses Street. Avea aerul că e familiarizat cu emisferele şi luminile şi că intra în New York ca stăpîn al unor do­menii, venit să le reviziteze după o absenţă de cîţiva ani. Dar mă gîndeam că, în ciuda aerului său, nu pusese pînă atunci piciorul pe pietrele alunecoase ale Oraşului cu Prea Mulţi Califi.


duminică, 12 mai 2013

Din povestile lui O. Henry (19)

Comoara îngropată
   Sunt multe feluri de proşti. Ei, dar n-aţi vrea să staţi li­niştiţi pînă li se va face celor în cauză o invitaţie specială să se ridice în picioare? 
    Eu unul am fost prost în toate felurile, cu excepţia unuia singur. Mi-am cheltuit moştenirea, am simulat căs­nicia, am jucat pocker, tenis de cîmp, am participat la pariuri ilegale — am terminat repede banii prin diverse metode. Un singur rol de măscărici n-am jucat, însă: cel de Căutător de Comori Îngropate. Puţini sunt cuprinşi de furia asta grozavă. Dintre toţi adepţii închipuiţi ai urme­lor Regelui Midas, niciunul n-a găsit o promisiune mai ademenitoare în căutarea sa.


luni, 6 mai 2013

Din povestile lui O. Henry (18)

Halebardierul de la „Micuţul Castel de pe Rin"
    Mă mai duc uneori în Bierhalle şi la restaurantul nu­mit Vechiul München. Nu demult, era un loc de adunare al boemilor interesanţi; acum, însă, numai pictorii, mu­zicienii şi oamenii de litere îl mai frecventează. Dar Pilsener-ul e la fel de bun şi eu mă amuz discutînd cu Chelnerul numărul Optsprezece.
   Timp de mulţi ani, clienţii localului Vechiul München l-au privit drept o copie fidelă celui din vechiul oraş ger­man. Sala mare cu grinzile afumate, cu şirurile de halbe de import, portretul lui Goethe şi versurile pictate pe pe­reţi — traduceri în germană din poeziile originale ale poeţilor de la Cincinnati — par să creeze atmosfera adec­vată, atunci cînd e privită prin fundul cănilor de bere.


sâmbătă, 20 aprilie 2013

Din povestile lui O. Henry (17)

Marionetele
Poliţistul stătea în colţul dintre Strada 24 şi o alee extrem de întunecoasă, unde trenul suspendat traversează strada. Era ora două noaptea; împrejurimile — beznă rece şi o burniţă neplăcută care avea să dureze pînă în zori.
Un bărbat într-un pardesiu lung, cu pălăria trasă pe ochi, ducînd ceva în mînă, ieşi repede, dar fără zgomot, din aleea întunecoasă. Poliţistul îl acostă politicos, dar cu aerul încrezător pe care ţi-l dă autoritatea evidentă. Ora, reputaţia proastă a aleii, graba trecătorului, povara pe care o transporta — toate acestea se încadrau la „împre­jurări suspecte", care cereau elucidare din partea poliţis­tului.


miercuri, 13 martie 2013

Din povestile lui O. Henry (16)

Conştiinţă în artă
  N-am putut niciodată să-l oblig pe Andy Tucker, partenerul meu, să se ţină de etica escrocheriei pure, mi se plîngea într-o zi Jeff Peters.
Andy avea prea multă imaginaţie ca să fie cinstit. Plă­nuia mereu să facă rost de sume atît de mari de bani şi în chip atît de fraudulos, încît nu ar fi putut fi trecute cu vederea nici folosind chiar portiţele oferite de legile indulgente din sistemul căilor ferate.
Eu, personal, n-am crezut niciodată că pot lua banii omului dacă nu-i dau ceva în schimb — ceva în genul bijuteriilor de aur laminat, seminţe de grădină, loţiune de lumbago, certificate de bursă, lac pentru sobe sau o scatoalcă după cerfă, care să-i arate omului pe ce a dat banii. Bănuiesc că aveam prin familie strămoşi din Noua Anglie şi le moştenisem ceva din teama grozavă, nestapînită, faţă de poliţie.


vineri, 22 februarie 2013

Din povestile lui O. Henry (15)

Caracatiţa de pe insulă
     Trustul e punctul slab, spuse Jeff Peters.
     Sună ca una din remarcile puţin inteligibile în genul „De ce s-a făcut poliţist?”
    Nu e adevărat. Nu există nicio legătură între un trust şi un poliţist. Remarca mea e o „hiperhologramă", o axă, un fel de „jecmăneşte-i'‘ in parvo(*). Vreau să spun că trustul seamănă cu un ou şi nu prea. Dacă vrei să spargi oul, trebuie s-o faci de dinafară. La trust, singura metodă ca să-l distrugi este din interior. Stai pe el pînă îl cloceşti. Pai, uită-te la cîrdul de colegii şi biblioteci care abia au scos capul şi piuie în toată ţara. Da, domnule, orice trust are în sine sămînţa distrugerii, asemeni cocoşului care cîntă lîngă întrunirea unei tabere de metodişti de culoare din Georgia, sau republicanului care se anunţă candidat la postul de guvernator din Texas.


marți, 5 februarie 2013

Din povestile lui O. Henry (14)

Jeff Peters în chip de magnet personal
Jeff Peters fusese antrenat în atîtea proiecte de a face bani cîte reţete există pentru gătitul orezului în Charles­ton, Carolina de Sud.
Cel mai mult îmi place să-l ascult cum povesteşte des­pre zilele de început cînd vindea frecţii şi sirop de tuse la colţul străzii, abia trăind de pe o zi pe alta, împuşcînd francul.
Am ajuns o dată în Fisher Hill din Arkansaw, în­cepu el, în costum din piele de cerb, mocasini, păr lung şi un diamant de treizeci de carate pe care le-am luat de la un actor din Texarkana. Nu ştiu la ce îi trebuia cuţitul de buzunar cu care am făcut schimbul.


vineri, 18 ianuarie 2013

Din povestile lui O. Henry (13)

Calliope se reformează
Calliope Catesby era iarăşi prost dispus. Se plictisea. Promontoriul ăsta arătos, zis pămînt — şi mai ales porţiu­nea din el cunoscută drept Quicksand — i se părea o masă pestilenţială de vapori. Copleşit de urît, filozoful îşi poate găsi consolare în solilocvii; doamnele pot găsi alinare în lacrimi; locuitorul de pe coasta Atlanticului, cam vlăguit, ocăreşte notele de plată de la modistă făcute de persoanele de sex feminin din familie. Dar asemenea refugii erau insu­ficiente pentru locuitorii Quicksand-ului. Mai ales Calliope, era deprins să-şi exprime plictiseala în felul lui propriu.


joi, 20 decembrie 2012

Din povestile lui O. Henry (12)

Prinţul din hăţişuri
In fine, se făcuse ora nouă şi truda chinuitoare a zilei se sfîrşise. Lena urcă în camera ei, la al treilea etaj de la hotelul „Cariera de piatră". Robotise din zorii zilei, făcînd munca unei femei adulte, frecînd podelele şi spălînd farfuriile şi cănile grele de limonit, strîngînd măturile şi aducînd apă şi lemne în hanul deprimant şi gălăgios, ori de cîte ori fusese nevoie.
Zgomotul de la cariera de piatră din timpul zilei în­cetase — exploziile, foratul, scîrţîitul marilor macarale, strigătele maiştrilor, încărcatul şi expediatul vagoanelor-platformă care transportă blocuri masive de calcar. Jos, în biroul hotelului, trei sau patru muncitori ocărau şi mormăiau în jurul unui joc de dame care se întinsese pînă tîrziu în noapte. Prin încăperi atîrnau mirosurile grele de came fiartă, grăsime încinsă şi cafea ieftină, ca o ceaţă deprimantă.


duminică, 9 decembrie 2012

Din povestile lui O. Henry (11)

Crăciun la comandă
Cherokee era tatăl civil al Yellowhammer-ului. Yellowhammer era un nou oraş minier, construit în special din corturi şi brad neprelucrat. Cherokee era prospectant. Intr-o zi, cînd măgăruşul rumega conuri de brad amestecat cu cuarţ, Cherokee a dat la iveală cu târnăcopul o pe­pită cîntărind treizeci de uncii. Îşi împrejmui lotul, apoi, fiind o persoană cu vederi largi şi ospitalieră, trimise in­vitaţii prietenilor din trei state, să vină să-l viziteze şi să se bucure cu el împreună da norocul care dăduse peste dînsul.
Nici măcar unul dintre invitaţi nu trimise părerile de rău împreună cu refuzul la invitaţie. Se adunară din ţinutul Gila, de la Salt River, de la Pecos, de la Albuquerque şi Phoenix şi Santa Fe şi din taberele dintre ele.
Cînd o mie de cetăţeni sosiră şi-şi luară loturile în pri­mire, botezară oraşul Yellowhammer, numiră un comitet de vigilenţă şi-i făcură cadou lui Cherokee un ceas de aur masiv.


miercuri, 5 decembrie 2012

Din povestile lui O. Henry (10)

Paradă în uniformă de gală
Domnul Towers Chandler îşi călca costumul de seară pe masa din dormitor. Un fier de călcat se încălzea pe o sobiţă; pe celălalt îl trecea cu putere înainte şi înapoi, ca să scoată la pantaloni dunga dorită ce urma să se întindă exact din dreptul pantofilor de lac pînă la marginea ves­tei răscroite adînc. Atît ne poate fi destăinuit despre ţinuta eroului. Restul se poate ghici de către cei care au fost împinşi uneori spre expediente meschine de către sărăcia sclivisită. Următoarea imagine a lui ne apare pe cînd coboară treptele pensiunii, îmbrăcat absolut impe­cabil; calm, sigur pe sine, chipeş - în aparenţă tipicul tînăr newyorkez, care frecventează cluburile, uşor plicti­sit, gata să se înfrupte din desfătările serii.


miercuri, 28 noiembrie 2012

Din povestile lui O. Henry (9)

Somaţie de plată
În zilele acelea, văcarii erau atotputernici. Ei erau mai marii ierbii, regii cirezilor, stăpînii izlazurilor, baronii cărnurilor şi ai oaselor. Puteau să meargă în caleşti de aur, dacă aveau poftă. Înotau pur şi simplu în aur. Ba chiar li se părea că aveau mai mult decît era firesc. Pentru că după ce-şi cumpărau cîte un ceas bătut cu nestemate, aşezat într-o cutie voluminoasă de se trezeau cu coastele zdrelite, o şa californiană cu ţinte de argint şi piele angorată şi comandau cîte un rînd de whisky pentru toţi la bar — pe ce altceva să mai dea banii?
Nu acelaşi lucru se întîmpla cu proprietarii lassoului care aveau neveste. Ăştia nu se omorau cu întrebările despre folosirea surplusului de bunăstare. În pieptul sexu­lui făcut dintr-o coastă, talentul uşurării pungii s-ar pu­tea să se domolească odată cu anii de nefolosinţă, dar de stins nu se stinge în veci, fraţilor.
Aşa că, din hăţişuri îşi face apariţia Long Bill Longley de la Bar Circle Branch din Frio — un bărbat în căutare de nevastă — gata să guste din bucuriile urbane ale suc­cesului. Avea cam o jumătate de milion de dolari şi un venit care creştea constant.


luni, 19 noiembrie 2012

Din povestile lui O. Henry (8)

Comportament cavaleresc
Puştiul din Cisco ucisese şase oameni în nişte încăie­rări mai mult sau mai puţin cinstite, omorîse încă de două ori pe-atît (în cea mai mare parte mexicani) şi rănise mulţi alţii, pe care din modestie se ferea să-i numere. Şi îl iubea o femeie.
Puştiul avea douăzeci şi cinci de ani şi arăta de două­zeci: o companie de asigurări serioasă probabil că i-ar fi apreciat data decesului cam pe la douăzeci şi sase de ani. Îşi avea reşedinţa între Frio şi Rio Grande şi ucidea din mai multe motive: de dragul crimei, pentru că era iute la mînie, ca să nu fie arestat, din amuzament şi pentru oricare alt motiv care i-ar fi trecut prin cap. Nu fusese prins pentru că era în stare să împuşte cu cinci şesimi de se­cundă mai repede decît oricare şerif sau poliţist şi pentru că avea un cal murg pătat care ştia toate cărările şi toate hăţişurile din San Antonio pînă în Matamoras.


sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Din povestile lui O. Henry (7)

Telemachus, prieten
Mă întorsesem de la o vînătoare şi aşteptam într-un orăşel din New Mexico, Los Pinos, trenul cu direcţia sud, care avea întîrziere de o oră. Stăteam pe veranda de la Summit House şi discutam de-ale vieţii cu Telemachus Hicks, proprietarul hotelului.
Dîndu-mi seama că nu era cu supărare să faci remarci personale, l-am întrebat ce fiară îi înşfăcase şi-i mutilase urechea dreaptă cu ani în urmă. Eram şi eu vînător şi mă preocupau primejdiile care se puteau ivi în căutarea vînatului.


duminică, 4 noiembrie 2012

Din povestile lui O. Henry (6)

Răscumpărarea lui Mack
Eu şi bătrînul Mack Lonsbury am ieşit din afacerea cu mina aia de aur „De-a v-aţi ascunselea" cam cu 40 000 de dolari de căciulă. Zic „bătrînul Mack“, dar nu era bătrîn deloc. Avea vreo patruzeci şi unu de ani, arătînd însă mult mai în vîrstă.
      Andy, mi-a spus el. M-am săturat de corvoadă. Ne spetim amîndoi pe-aici de trei ani. Hai s-o lăsăm puţin baltă şi să tocăm ceva din banii ăştia pe care i-am agonisit.
—   Îmi place propunerea, zău, i-am răspuns. N-ar fi rău să facem o vreme pe nababii să vedem şi noi cum e. Dar, cum să procedăm — cumpărăm Niagara sau punem banii la bătaie la cărţi?
     Ani în şir m-am tot gîndit că, dacă aş avea bani, aş închiria pe undeva o căsuţă cu două camere, aş angaja un chinez să ne gătească, aş sta numai în ciorapi şi aş citi „Istoria Civilizaţiei" a lui Buckle.
    Mda, nu sună rău; ba chiar ademenitor şi fără pic de ostentaţie vulgară; nici nu văd cum altfel am putea investi banii cu mai mult folos. Fă-mi şi mie rost de un ceas cu cuc şi o metodă de învăţat cîntatul la banjo şi sunt omul tău.


miercuri, 31 octombrie 2012

Din povestile lui O. Henry (5)

Prin curier
Nu era nici anotimpul, nici ora la care parcul să aibă trecători; şi mai mult ca sigur că tînăra care se aşezase pe una din băncile de la capătul aleii urmase pur şi simplu un impuls brusc de a se aşeza o clipă şi de a se bucura de semnele prevestitoare ale primăverii.
Rămase acolo liniştită şi gînditoare. Umbra de melan­colie care-i învăluia înfăţişarea era probabil de dată re­centă, pentru că nu ajunsese încă să-i modifice conturul fin şi tineresc al obrazului şi nu-i schimbase arcuirea hotărîtă a buzelor.


marți, 16 octombrie 2012

Din povestile lui O. Henry (5)

Usa verde
Să zicem că vă plimbaţi pe Broadway după cină şi, în cele zece minute rezervate pentru fumatul trabucului, încercaţi să vă hotărîţi unde să mergeţi — la o tragedie amuzantă sau la ceva serios în genul vodevilului. Brusc, cineva vă apucă de braţ. Vă întoarceţi şi priviţi în ochii tulburători ai unei femei frumoase, acoperită de diamante şi salbe. Femeia vă strecoară în mînă într-o clipă o chiflă cu unt fierbinte, scoate o forfecuţă, vă taie al doilea nas­ture de la pardesiu, rosteşte cu înţeles un singur cuvînt: „Paralelogram!” şi o ia la goană uitîndu-se temătoare înapoi, peste umăr.
Asta s-ar putea numi — aventură curată. Aţi accep­ta-o? Nu, dumneavoastră nu. V-aţi înroşi stînjenit, aţi da drumul prosteşte la chiflă şi v-aţi vedea de drum, pipăind jenat locul de unde lipseşte nasturele. V-aţi comporta exact aşa, doar dacă nu sunteţi cumva unul din puţinii pentru care spiritul de aventură nu s-a stins încă.


joi, 11 octombrie 2012

Din povestile lui O. Henry (4)

Filtrul dragostei lui Ikey Schoenstein
„Blue Light” e în centru, între Bowery şi First Avenue, acolo unde cele două străzi sunt foarte aproape una de cealaltă. „Blue Light” e genul de drogherie care consideră că nu e cazul să se încarce şi cu alte mărunţişuri, parfumuri şi îngheţată cu sucuri acidulate. Dacă omul vine şi cere un calmant, n-o să i se ofere o bomboană.
„Blue Light” dispreţuieşte metodele moderne de eco­nomisire a muncii pe care le întîlneşti în drogheriile din ziua de azi. Ea îşi macerează singură opiumul şi îşi fierbe propriul laudanum şi alte tranchilizante. Şi astăzi caşetele se prepară acolo, în spatele biroului înalt pe care se scriu reţetele — pe măsuţa acoperită cu ceramică, unde sunt separate cu o spatulă, rotunjite între două degete, pu­drate cu praf de magneziu şi vîndute în cutii rotunde de carton. Magazinul e situat în colţul în care se joacă cete de copii nebunatici, împopoţonaţi cu pene jerpelite, viitori candidaţi ai siropurilor de tuse şi balsamurilor alinătoare înşiruite pe rafturi.


După mine!