Se afișează postările cu eticheta Predeal. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Predeal. Afișați toate postările

luni, 10 noiembrie 2014

Prabusirea unui idol

In adolescenta am fost un cititor asiduu. Citeam cam tot ce-mi cadea in mana. Luam carti pe sub mana de la librareasa lui tata, cotrobaiam prin imensa biblioteca stransa de mama si citeam. Visul meu era sa devin scriitor. Nici nu-mi imaginam ca vor veni vremuri ca cele de azi cand absolut oricine doreste va scrie carti si le va publica online. Scriitorul era o fiinta mai presus de oamenii obisnuiti. Nici nu cutezam sa-mi inchipui ca as putea sta de vorba face to face cu Gunter Grass ori  cu Ken Kesey. Cumva mi se parea ca astfel de oameni nu au o viata ca a noastra, nu ies din case, nu merg sa cumpere paine, nu, ei doar scriu. Mai pe scurt, scriitorii erau niste zei, ascunsi pentru eternitate in muntele lor inaccesibil.


miercuri, 1 august 2012

Un dialog imaginar

Intr-o emisiune la Realitatea TV unde a fost invitat, Victor Ponta a spus urmatoarele:
Am avut o discutie cu domnul Crin Antonescu si am zis ori rămâne cu 50% din cei care votează dar ne asumăm izolarea, ori cu cvorum. Am hotărât că e mai important cum rămâne România conectată la partenerii externi decât o victorie a noastră, o victorie de altfel meritată.
Cu alte cuvinte, cei doi comici vestiti ai ecranului au stat ei, asa, la o sueta si au socotit cum sa faca: sa respecte decizia CCR sau nu? Dialogul lor trebuie sa fi decurs cam asa:
- Ce facem bai frate, respectam ce-au decis aia?
- Nu stiu ce sa zic, frate, e destul de groasa.
- Pai eu zic sa-i bagam in ma-sa si sa mergem cum am stabilit - fara niciun prag
- Asa ma gandesc si eu frate, dar ce facem cu Barroso?
- Cu cine, ma, cu politrucul ala? Da-l in ma-sa si pe el. 
- Pai stai putin, ca daca ne izoleaza, nu stiu pe unde scoatem camasa.
- Ne dam cu Putin, ai vazut ce-a zis Kondriakov, ne asteapta cu bratele deschise.
- Dar ce-o sa zica ai nostri, la Bruxelles? Nu stiu, zau, cred ca trebuie sa ne gandim serios.
- Aici ai si tu dreptate. Alea cu plagiatul le mai rezolvam noi cumva, dar cu CCR-ul e mai dificil.
- Atunci eu zic sa respectam decizia si sa bagam pragul.
- Bine frate, facem asa.
Si uite-asa au stabilit viitorul Romaniei cei doi comici vestiti ai ecranului. La fel cum au facut si guvernul, prin telefon, in timp ce unul se ducea la Predeal si celalalt se barbierea sau asa ceva.
Dar faptul ca acesti doi oameni au fost in stare sa puna in discutie un asemenea subiect, ca l-au dezbatut, ca au inclinat ba intr-o directie ba in alta, arata gradul lor de iresponsabilitate si completa lor decuplare de ideea ca Romania trebuie sa fie o tara europeana. E ca si cum eu si un amic am discuta daca sa omoram sau nu pe cineva si, pana la urma, am zice: "OK, fie, hai sa-l lasam sa traiasca".


luni, 23 aprilie 2012

Bară la bară

Îmi amintesc de mersul bară la bară dintre Predeal și Sinaia, când nu aveam cum să ies din coloană și eram obligat să mă târăsc precum un dric. Asta mi se întâmpla, bineînțeles, după o zi de condus, când numai de coloane nu îmi ardea. Mă apuca un fel de disperare, o dorință irezistibilă de a face ceva, cât de nebunesc, ca să scap de-acolo. Existau, clar, soluții ca să nu mă mai târăsc: puteam să întorc mașina și să o iau înapoi, puteam să trag pe dreapta și să aștept până ar fi trecut întreaga coloană. Dar eu nu doream doar să nu mai stau în coloană, mie îmi trebuia să și ajung la destinație - și nu oricum, ci cu o întârziere cât mai mică. Situația era efectiv fără ieșire: trebuia să mă târăsc mai departe, cu răbdare, cu tenacitate.
La ultima astfel de întâmplare am simțit impulsul de a evada din acea situație într-un mod straniu. Pentru o fracțiune de secundă, m-a bântuit ideea să frânez și să opresc motorul, să cobor liniștit, să încui mașina, să traversez și să o iau prin pădure, tot mai adânc, să merg așa fără să mă uit înapoi până când oboseala mă va obliga să mă întind la pământ, apoi să rămân lungit, într-o așteptare senină, condimentată cu un ușor praf de curiozitate: oare ce urmează să se întâmple mai departe?


sâmbătă, 2 iulie 2011

Ciorba de pui fara pui

Am vorbit de Mircea Danila, zis Mircioaga si de casa in care a locuit. Mi-am adus aminte de tatal lui, unul dintre cei mai celebri carciumari din Sinaia, nea Mitica. I se spunea Zapada, pentru ca la fiecare doua propozitii zicea ceva de genul "vine zapada". El tinea Cabana Schiori, pe care o stie toata Romania, mai nou pentru ca si-a sarbatorit Elena Udrea ziua acolo.
Cabana schiorilor cu zapada afara si Zapada inauntru



marți, 12 aprilie 2011

Daolică Dodă

Am promis că voi scrie despre întâlnirea de 30 de ani. Din mai multe puncte de vedere, pentru mine a fost un eșec. Dar poate că pentru ceilalți a fost OK.
Toată treaba a fost organizată de Bebe Cristescu. Pe vremea când eram elevi, ea era una dintre frumusețile școlii. Mulți dintre noi nici nu cutezam să ne imaginăm că am putea ajunge până la ea. Bebe a stabilit locul faptei: un hotel din Predeal.


luni, 11 aprilie 2011

Lumea e mica

Dupa ce am refacut relatia cu Gogol, am mers pe la el de doua-trei ori pe an. Si el si Dana, sotia lui, sunt niste oameni foarte ospitalieri, care se bucura sa aiba musafiri. Asa ca nu mi-am facut probleme sa ii vizitez inclusiv cand nu eram singur. Asa am ajuns la Breaza, impreuna cu Maria si cu Ali. Veneam de la Predeal, unde participasem la intalnirea de 30 de ani de la terminarea liceului - despre care o sa scriu, ca am ce. Cu mine erau si fetele: Maria si Ali. Dupa chef, ne-am suit in masina si ne-am dus la Breaza, unde am mai ramas vreo doua nopti. Fetele s-au imprietenit rapid cu cei doi caini ai lui Gogol, anume Max si Rabdau.
Ali cu Rabdau si Maria cu Max


După mine!