Se afișează postările cu eticheta Richi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Richi. Afișați toate postările

duminică, 16 martie 2014

Greaua viata a catelelor si a femeilor

Imediat ce Cindy a facut pui, Richi, autorul lor, a intrat in calduri. Nu stiu daca asa se intampla la fiecare nastere, femelele devenind ispititoare pentru masculi. Eu credeam initial ca Richi vrea sa omoare puii, ca sa scape de niste rivali - cam asa am vazut ca se intampla, spre exemplu, la leii din savane. Cand colo, cum i-a scos Lili putin pe amandoi prin jurul casei, cum individul a incercat sa se urce pe Cindy.
Pui de catea


marți, 19 noiembrie 2013

Cum contrazic bichonii darwinismul

Acum cateva zile, m-am trezit cu catelusa Cindy bolnava. Statea pur si simplu intr-un singur loc, fara sa se aseze, tinea capul in pamant si ofta - cel putin scotea niste sunete care mie mi se parea ca aduc cu oftatul. De mancat a mancat, dar ceva mai tarziu a vomitat niste lichide. Asa ca la patru cand am ajuns acasa, am luat-o pe sus si, impreuna cu Maria, am mers la Kleintierklinik. Am asteptat ce-am asteptat, pana a aparut o domnisoara subtire, care ne-a dus intr-un mic cabinet, ne-a cerut tot felul de informatii despre Cindy, apoi a plecat si a zis ca doamna doctor o sa vina imediat.



miercuri, 23 octombrie 2013

Tarifarea la ochi

Azi am fost să tund câinii. De fapt, numai pe Cindy, pe Richi îl duc peste jumătate de oră. E o frizeriţă de câini aici în Timişoara, la care am mai tuns animalele. Lucrează cu o asistentă simpatică şi amândouă iubesc în mod evident câinii. Am sunat-o şi am făcut programările, la 11 am dus căţeluşa, la 13:30 m-am dus s-o iau. Nu terminaseră încă, aşa că am mai stat pe-acolo să privesc finalul operaţiunii. Şi pentru că aşa-i romanul (dar şi neamţul, asta v-o spun sigur), ne-am apucat să pălăvrăgim pe diverse subiecte. 


joi, 4 iulie 2013

Disprețul și batjocura

Îmi place să urc poze pe blogul meu şi pe zidul pus la dispoziţie de Facebook. Foarte mulţi oameni fac lucrul asta, deci nu sunt un original. Dacă te uiţi la pozele care sunt urcate, le poţi clasifica rapid: poze de familie, poze cu animale, flori, prăjituri, peisaje etc. Desigur, eu vorbesc aici despre pozele făcute de utilizatorii FB, sau de fotografii profesionişti. Nu am nicio clipă în vedere imaginile procesate de diverşi pricepuţi în photoshop şi nici pozele cu mesaj creştin, moral, filosofic etc, alea în care se ia un trandafir şi se scrie pe el un text de genul „Frumuseţea are nevoie de spini” etc.



joi, 13 iunie 2013

Gusturi si arome

Ieri seara m-am apucat sa fac ceva mancare pentru cateii familiei - Richi si Cindy. Acesti doi amarati mananca precum niste sparti, nu-i mai satura Dumnezeu, asa ca le cumpar mereu ba niste ficat, ba niscai pipote, ba cate un carnat. In plus, mai au si o tingire sau cum s-o fi chemand in care le punem graunte de la Royal Canin. Eu unul m-am mirat foarte tare cand am aflat ca bichonii, ca rasa, exista de mii de ani (zic unii ca avea si Cleopatra unul): cum adica de mii de ani? Adica Royal Canin exista de mii de ani? Sau poate in Egiptul antic functionau alti producatori de graunte, ceva de genul Ramses Drinks & Foods? Ca doar nu ma poate convinge cineva ca inainte de Royal Canin traiau cateii de rasa fara graunte. Cum sa fi rezistat, spre exemplu, rasa bichon mii si mii de ani hranindu-se cu altceva decat cu granulele cu formula stiintifica, elaborata de nutritionisti care au absolvit Harvard? 


vineri, 4 ianuarie 2013

Despărțirea de traiul pe vătrai

Ieri s-a încheiat episodul Breaza 2012-2013. După o săptămână de experimentat împreună cu Gogol străvechiul îndemn al lui Horațiu „Carpe diem”, a trebuit să mă întorc la Timișoara, de unde voi pleca azi spre Germania. Pentru prima dată mi-a venit extraordinar de greu să mă desprind de-acolo. Pe de-o parte îmi era dor de Maria, pe de alta aș mai fi rămas să mă bucur de ceea ce aș putea numi „trai pe vătrai”.


vineri, 31 august 2012

Instinctul cârnatului

Îi ştiţi pe indivizii ăia care îşi etalează lanţurile de aur, maşinile luxoase, cărămizile de bani etc? Nu ştiu cum se numesc ei - cocalari, gherţoi, nu mă pricep şi chiar nu are importanță. Întrebarea este: de ce etalează acei oameni cu ostentaţie ceea ce au? Pentru ce le trebuie ca noi, ceilalţi, care nu avem, să luăm notă că ei au?


joi, 14 iunie 2012

Cățel contra păianjen

Câinele Richi, bichon şi purcel totodată, s-a împerecheat cu o căţea dintr-o rasă apropiată şi din chestia asta au rezultat trei pui. Ei se află la Timişoara şi acum se pune problema ce să facem: să luăm sau nu unul aici, în Germania. Bineînţeles că Maria insistă şi presează pentru prima varianta. Aşa încât ce m-am gândit eu? Ia să folosesc momentul şi să rezolv problema fricii de păianjeni pe care o manifestă Maria. În consecință, i-am spus: „Vrei al doilea căţel? OK, dacă pui mâna pe un păianjen, se rezolvă”.


luni, 7 mai 2012

Vechile instincte

Am scris cum ne-au fost furate televizoarele. Si acum, se intampla ceva foarte ciudat. Cum inchid ochii, cum vad figura lui Arnold. Cum care Arnold? Schwarzenegger, desigur. Ce poate sa insemne asta? Am un singur raspuns plauzibil: undeva in subconstientul meu as vrea sa fiu Arnold, sa traiesc ca in filme, iar acum sa ma duc rapid peste aia de la firma care a facut transportul, ca sa-i pedepsesc unul cate unul, pana la seful cel mare. Asta arata ca in subconstient am convingerea ca justitia din Romania e bullshit, ca nu are sens sa caut dreptate in vreun tribunal. Mi se pare foarte interesant: s-ar parea ca acolo, in profunzime, se manifesta vechile instincte ale primitivului care-si facea dreptate cu bata. Probabil ca instinctele astea nu se pierd niciodata, ele isi fac simtita prezenta exact precum cele ale lupului care se manifesta in Richi atunci cand el latra la luna.


marți, 17 aprilie 2012

Căscarea ochilor

Am ajuns la Hannover azi noapte la 12:30, după o călătorie de 15 ore. Ne făcuserăm socoteala că o să plecăm la 7 şi o să ajungem la 10, dar s-au întâmplat tot felul de chestii.
Întâi că ne-am trezit după 7.
Apoi, nu am mai găsit declaraţia nevestei cum că e de acord să ies cu Maria din ţară. Am căutat-o de mi-au sărit capacele şi până la urmă am găsit-o într-o cutie aflată în portbagaj. Apoi n-am găsit alte hârtii pe care trebuia să i le las soacrei că să rezolve diverse lucruri.


sâmbătă, 14 aprilie 2012

Cugetari pascale

Prin bucatarie, Mitza, Ali, Maria si Diana (mama lui Ali) fac diverse operatiuni culinar-gastronomice. Richi umbla ca turbat de colo-colo, incercand sa apuce vreo bucata de carne. Iar eu, ca un adevarat filosof ce ma aflu, stau la masa din dormitor, cu ochii in monitor si cuget. La ce cuget? La Traditie. 
Acum aproape 2000 de ani, Cristos a fost rastignit dupa ce venise cu Legea cea noua. Invatatura lui s-a raspandit masiv si astazi, sute de milioane de oameni sarbatoresc, an de an, nasterea, apoi invierea celui pe care il considera a fi insusi Dumnezeu. Cum fac ei asta? Retraind, pas cu pas, evenimentele petrecute atunci. Exista o sumedenie de etape pe care le are de parcurs un crestin in timpul marelui post. El trebuie sa mearga la diferite slujbe, fiecare marcand cate un episod din istoria ultimelor saptamani din viata Mantuitorului. Trebuie sa aprinda lumanari si sa faca pomeni; trebuie sa se roage in anumite ceasuri ale zilei, spunand anumite rugaciuni si nu altele. Trebuie sa poarte imbracaminte cernita, sa asculte muzica religioasa, sa cugete la Jertfa lui Cristos si tot asa, timp de sapte saptamani. 



duminică, 1 aprilie 2012

Un hotel nefrecventabil

Ajuns cu bine la Timisoara. Noaptea a fost de cosmar. Am laudat eu snitelul unguresc, dar mi-au iesit laudele pe nas. Nu recomand acel hotel pentru nimic in lume, nici dusmanilor mei.
Prima chestie e ca pe la ora 11, cand incercam cu totii sa adormim dupa zece ore de condus (respectiv calatorit - Maria), la parter a inceput conversatia dintre receptionera si omul de paza. Tipul avea o voce groasa si ragusita, care urca in spirala pe deasupra scarilor si se oprea exact in usa de la 106, unde stateam noi, facandu-l pe Richi sa pufneasca scurt si repetat. Cand si cand, se auzea si pitzigaiala tipei, care nu facea altceva decat sa-l starneasca pe individ sa ii dea mai departe cu povestile. Nu stiu pana cand a durat asta, cert e ca la un moment dat au incetat. 
Firma



sâmbătă, 31 martie 2012

Szigetszentmiklos

Petrecem noaptea la un hotel din Szigetszentmiklos, langa Budapesta. Nema poze, nema impresii. Doar ca la restaurant nu au portii pentru copii si a primit Maria un snitel pe care nu cred ca l-ar da gata nici daca s-ar pune pe el cu toata scoala. Maine pe la pranz, sper sa fim in Timisoara. Eu am ajuns la vreo ora dupa restul familiei si cand am batut la usa m-a latrat animalul Richi de zici ca eram cel mai mare dusman al lui. Asta e viata...


joi, 29 martie 2012

Interfetele

Aici, in hotelul Pelikan, am avut revelatia faptului ca e al naibii de greu sa gasesti niscai oameni in libertate prin tarile civilizate. In libertate de exprimare, vreau sa spun. Toti se ascund atat de bine in interioarele lor, incat ceea ce vezi te poate face sa crezi ca esti intr-un joc din alea cu personaje animate. Oamenii cu care intri in contact au niste limite bine stabilite ale apropierii de ceilalti. Nu poti discuta cu ei decat profesional, sau despre vreme. Cine are unul-doi prieteni, poate ca isi mai deschide sufletul cat de cat in fata lor. Altfel, totul e butaforie. Decoruri. Masti. Toate tipele alea care traiesc la modul oficial, care nu sunt decat interfete intre tine si sistem, toate sunt niste masti. Daca vrei oameni, trebuie sa-i cauti in alta parte, printre cei care sunt la baza sistemului. Cameriste, bucatari, soferi, vanzatori, portari, astia sunt cu totul altfel. Astia au figuri omenesti vii, figuri care exprima ceva, sentimente, nemultumiri, bucurie, ingrijorare, fericire. 



vineri, 23 martie 2012

12 Apostel

In duminica in care am parasit Bad Nenndorf si ne-am mutat in Hannover, am mancat pizza la o carciuma recomandata de receptionera. Receptionera era grasana si ne-a spus ceva ce o interesea pe ea in mod evident: pizza de acolo e uriasa. Ne era foame si oricum nu mai aveam chef sa cautam, asa ca ne-am infipt la locul indicat, care s-a dovedit a fi restaurantul "12 Apostel" - aproape lipit de hotelul Sheraton. 



sâmbătă, 17 martie 2012

Richi, vazut printre crengi

Aseara, pe la 8, am iesit cu Richi sa-si faca nevoile. L-am lasat liber, ca de obicei in ultima vreme. Chiar langa hotel e o poiana (in realitate curtea unei case in constructie) si el se duce linistit acolo, face ce e de facut si se intoarce ca sa mergem in casa. Asteptandu-l, am stat rezemat de o balustrada si am privit printre doi brazi, in departare, catre o stea care se vedea incredibil de clar. M-am dedat chiar si la oleaca de filosofie pe tema distantelor uriase, a universului curb etc. Deodata, l-am vazut pe Richi venind in mare viteza catre mine, trecand mai departe de parca n-as fi fost acolo si disparand dupa coltul hotelului. N-am mai apucat nici sa-l strig, dar mi-am zis "lasa ca vine el inapoi", asa ca mi-am continuat reveria.



vineri, 16 martie 2012

Locuri de veci

Am facut un tur de orasel aici, in Bad Nenndorf. Nu stiu cum am reusit, dar primul loc important unde am ajuns a fost cimitirul. Am intrat printr-o spartura in gardul viu, asa ca n-am vazut ca este interzis accesul cu caini. Nu stiu ce parere a avut Richi, dar diversele babe care mai trebaluiau pe-acolo au fost oripilate.



joi, 15 martie 2012

Cum da napasta peste om

De data asta, Richi a intrecut masura. Iata ce a fost capabil sa faca.
Pe la 10, a venit camerista sa ma intrebe daca am ceva nevoi. Am pus-o putin la treaba, ca pana acum s-a cam lenevit. Din cauza asta, n-am observat ca Richi nu mai era in apartament. Dupa ce a plecat camerista, da-i si cauta-l pe nemernic. M-am dus prin tot hotelul, nimeni nu-l vazuse. Am iesit in curte, am strigat, am fluierat - nimic. In cele din urma, vazand ca la camera vecina sunt niste chei in usa, am batut si apoi am intrat, convins ca e camerista pe-acolo. Ei bine, purcelul era inauntru, statea nemiscat, doar se uita la mine cu niste ochi din aia nedumeriti. Statuse acolo fara sa-i pese ca il cauta toata lumea si, lucru deosebit de grav, facuse caca in fata usii de la baie, pe mocheta prazulie. In apartament nu era nimeni, camerista coborase dupa nu stiu ce chestii, asa ca ma aflam, pur si simplu, in apartamentul cuiva fara sa am acest drept. Am vazut niste pantofi, niste pantaloni atarnati pe cuier si poate ca as mai fi vazut si altele daca nu as fi luat repede rahatii cainelui cu niste hartie igienica si nu m-as fi grabit sa inchid usa pe dinafara. 
Acum stau si ma gandesc: uite cum da napasta peste om! Daca aparea locatarul de drept si ma gasea la el in apartament, cu caine cu tot? Ce explicatii as mai fi putut sa-i dau?


miercuri, 14 martie 2012

Câinele care stă cu mine și nu e al meu

Azi, înainte de a pleca să o iau pe Maria de la școală, am ieșit puțin cu Richi. Marea problema e că dacă nu este scos cel puțin de trei ori pe zi, face pipi pe mochetă, iar mocheta asta prăzulie este mare cât tot apartamentul, cu excepția bucătăriei și a băii. Așa că îl scot, n-am chef să mă pună turcii la plată.


După mine!