Se afișează postările cu eticheta Societatea Timisoara. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Societatea Timisoara. Afișați toate postările

luni, 20 februarie 2012

Greva foamei

Exista niste oameni in Romania care fac, din cand in cand, greva foamei. Spun asta fara nicio urma de ironie. Ei protesteaza impotriva incalcarii unor principii fundamentale, de ordin moral sau legal. Este dreptul lor sa aleaga orice mod pasnic de protest, inclusiv greva foamei. Tot ce vreau este sa pun in discutie utilitatea unor astfel de proteste. Si o sa ma refer, pentru a nu discuta in abstract, la cazul lui Doru Maries, presedintele Asociatiei 21 Decembrie din Bucuresti. Acest om se afla in greva foamei din 21 noiembrie 2011, pentru a obtine urmatoarele: aplicarea legii lustratiei, a legii imprescribilitatii crimelor impotriva umanitatii si a legii recunostintei fata de eroii revolutiei anticomuniste. De-a lungul vremii, el s-a mai aflat de trei ori in greva foamei si, din cate stiu, nu a rezolvat nimic sau aproape nimic. Si, din cate poate deduce oricine, nici nu va rezolva vreodata ceva, decat daca va trai cat Matusalem si va apuca sa-i vada murind pe cei care impiedica aplicarea legii lustratiei.



marți, 19 iulie 2011

O degustare din mers

Cum ziceam, azi am dat o fugă la Rădăuți. Singurul lucru demn de interes pe care îl pot spune despre acest oraș e că până nu demult, credeam că el se află în Republica Moldova. În rest...nici măcar nu m-am ostenit să fac o poză. M-am învârtit ce m-am învârtit, până mi-au căzut ochii pe un magazin de vinuri. Am intrat și ce să vezi? Un fel de echivalent al magazinelor din Recaș, bazat însă pe vinurile de Cotnari. Am întrebat-o pe tânăra domniță care vindea acolo dacă vinul e bun (știu, întrebare idioată) și mi-a sugerat să gust.


luni, 20 iunie 2011

Absurdul desavarsit

Broasca mea testoasa - are si un nume, dar imi scapa acum - a ajuns sa manance aproape orice. Cand am luat-o, nu manca nimic. Apoi a inceput sa infulece rosii. Dupa o vreme, s-a dedulcit si la mere. Ei bine, acum cateva zile am prins-o tragand de o bucata de carnat oltenesc pe care nu-l mai putea manca Richi2.
Broasca in blidul lui Richi2



luni, 25 aprilie 2011

Clasa muncitoare merge în paradis

Dimineață, mergând spre gara să o duc pe Ali care a plecat la părinții prietenului ei, mi-a povestit cum s-a distrat ea la nu știu ce club, azi noapte, undeva într-un cartier mărginaș al Timișoarei. Și mi-am adus aminte cum ne distrăm noi, la Sinaia, prin anii 70.
Miercuri și vineri era întotdeauna dans la Casino. În sălile cu marmură și oglinzi cât peretele, veneau oamenii muncii și se distrau, beau, dansau, agățau turiste venite la odihnă. Exact miercuri și vineri, ca nu cumva să stea acasă și să țină posturile.
Aici era paradisul clasei muncitoare din Sinaia in anii 70



marți, 19 aprilie 2011

Recunoasterea: o scurta introducere

Soarta mi l-a mai scos odata in cale pe domnul Liiceanu, pana sa ajung sa-i vanez privirea la Gaudeamus. Asta s-a intamplat acum trei ani, cand filosoful a fost invitat la o aniversare a Societatii Timisoara. Fiind si eu membru al Societatii si auzind ca vine la intrunire toata spuma intelectualitatii romanesti, m-am pus iarasi la costum si m-am infiintat la Casa Adam Muller Guttenbrunn, unde avea loc evenimentul. Am ascultat, cu oarecare plictis de data aceasta, cuvantarile celebritatilor. Stiam dinainte cam ce vor spune, auzisem lucrurile respective de multe ori inainte, asa ca nu prea mai aveam cum sa fiu entuziasmat. La pauza, toata lumea a iesit la tigara, sucuri si cafele. Domnul Liiceanu, imbracat si domnia-sa in costum nou si elegant, a stat de vorba cand cu unul cand cu altul. Eu, insistent ca niciodata, m-am tot apropiat de el, pana am reusit sa stau in asa fel incat sa nu poata sa nu ma priveasca. Si m-a privit. In secunda aia am spus, cu o mica inclinare a capului: "Buna ziua". Domnul Liiceanu s-a uitat la mine o vreme, dupa care a rostit: "A!" Atata tot: "A!" Si, imediat dupa ce s-a exprimat in acest mod, domnul Liiceanu a plecat de langa mine.


După mine!