Se afișează postările cu eticheta USR. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta USR. Afișați toate postările

vineri, 7 iunie 2019

Lanțurile roșii (Editorial apărut în Ziar de Sinaia)


În aceste momente, România a cârmit din nou spre democrație. La alegerile europene, ai noștri au dat de pământ cu PSD și ALDE, iar Dragnea, acest furuncul pe fruntea politicii social-democrate, a fost condamnat și arestat. Așa cum mulți observatori și analiști au comentat, dacă Dragnea rămânea la putere, țara noastră s-ar fi îndreptat către o dictatură de tipul celei din Turcia unde, mai nou, Erdogan a început să aresteze și scriitorii care nu sunt „pe linie”. Dar justiția și-a făcut datoria și, mai mult, românii s-au orientat masiv către partidele europene. 


miercuri, 3 aprilie 2019

De ce și cu cine voi vota


Nu am de gând să mă implic în vreo campanie electorală. Am fost și am rămas țărănist în adâncul sufletului, chiar dacă partidul meu s-a transformat, sub conducerea lui Pavelescu, într-un fel de anexă a PSD. Dar alegerile se apropie cu pași repezi și este, pentru cineva responsabil, o eroare să le ignore. Chiar dacă un român nu este membru de partid, chiar dacă nu candidează, el nu poate rămâne indiferent la faptul că traversăm o perioadă crucială pentru democrația din țara noastră. Noi suntem cei care au ales aderarea la UE și îmi place să cred că am făcut-o în cunoștință de cauză. Suntem cei care cred în valori precum competența, modernismul, justiția, competiția, liberalismul. Suntem împotriva întoarcerii, sub hlamida lui Putin, la valorile pe care le-am părăsit în mod tragic odată cu Revoluția din 1989. Așa încât nu poate să nu ne pese de faptul că țara a încăput pe mâinile unei clici de penali, care conduc prin intermediul unor aventurieri, a unor analfabeți, a unor condamnați în prima instanță. Și, ceea ce este cel mai important, nu putem rămâne indiferenți la pericolul imens ca această clică să rămână la conducerea României. 



joi, 14 septembrie 2017

Palada, Goțiu și dodonii vadimiști

Ieri, în pauza emisiunii la care erau invitați, senatorul Mihai Goțiu și sociologul Mirel Palada au avut o altercație. Palada a tăbărât cu pumnii pe Goțiu și l-a umplut de sânge. Punct. Nu are niciun sens să discutăm despre ce a zis Goțiu înainte, despre ce schimburi de replici au avut loc în direct etc. Tot ce contează acum este că astăzi, în România mileniului trei, un individ care nu este vreun needucat din periferiile Brăilei, își rezolvă problemele cu pumnul. Exact ca un căruțaș beat. 


luni, 23 ianuarie 2017

Ordonanțele lui Dragnea

Mitingul de duminică al bucureștenilor care nu doresc grațiere, amnistie etc a fost, pentru mine, un bun prilej de a-mi aduce aminte de personajele sinistre de genul Hrebenciuc, specialiști ai manipulărilor grosolane, indivizi lipsiți de rușine, gata să facă din alb negru printr-o singură întorsătură abilă de frază. Am văzut din nou la televizor bărbați și femei din PSD, susținând fără să clipească idei care mai degrabă și-ar găsi locul în manualele de psihiatrie. Mitingul a fost catalogat rapid ca o încercare de lovitură de stat, organizatorii au fost identificați printre liderii USR, președintele Johannis a devenit trădător de țară și multe altele.


sâmbătă, 7 ianuarie 2017

Stâlcirea numelor

O să scriu azi despre poreclele pe care românii le dau politicienilor, precum și despre stâlcirea, sau pocirea numelor - obicei larg răspândit printre noi. Și o să plec de la o întâmplare care s-a petrecut chiar ieri. Este vorba despre faptul că am descoperit, în postarea cuiva care scrie pe Facebook și are o anumită orientare politică, un text pe care nu-l reproduc, dar care conține două referiri la Nicușor Dan, liderul USR. Autorul ne aduce la cunoștință că Dan este un „retard” și un „dihor rânjit pe câmp”. Am postat pe contul meu de Facebook următoarele:
Noi calificative acordate lui Nicușor Dan, doctor în matematică la Paris: „retard” și „dihor rânjit în câmp”.


duminică, 4 decembrie 2016

ALDE Secureanu, pitecantrop

Circulă în mediile online mai multe clipuri în care poate fi auzit/văzut un anume Secureanu, director până azi dimineață al spitalului Malaxa din București. Modul în care li se adresează subalternilor este pur și simplu de neconceput. Urletele, jignirile și insultele sunt acompaniate de multe ori cu spargerea și distrugerea lucrurilor care-i cad în mână. Uneori, el aruncă după câte-o angajată cu pahare care se sparg în mii de cioburi la contactul cu peretele. Toate astea se pot găsi pe YouTube, le poate vedea orice utilizator de Internet.


După mine!