Se afișează postările cu eticheta Victor Eftimiu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Victor Eftimiu. Afișați toate postările

marți, 20 august 2013

Din povestile lui Victor Eftimiu (5)

Răsplata Profetului
     Nu ţi s-a întîmplat vreodată, scumpe cititorule, să iu­beşti pe cîte cineva, să-l aperi de cîte ori e vorbit de rău şi la urmă să vezi că toată dragostea ta a fost în zadar? Te miri cum îţi răsplăteşte cel pe care ţi l-ai crezut prieten! Ba de multe ori, chiar năzuinţele noastre ne înşală. Îţi jertfeşti toată viaţa ca s-ajungi la o ţintă şi vezi că ceea ce ai visat n-a fost vrednic de atîta luptă. Palatul muncit o viaţă-ntreagă se năruieşte într-o clipă.


sâmbătă, 16 martie 2013

Din povestile lui Victor Eftimiu (4)

Mormîntul de pe ţărmul mării...
Ai văzut tu pe malul mării, departe, la, poala colinelor de lîngă Ramazunda, un mormînt singuratec, deasupra că­ruia se îmbrăţişează doi dafini?
Se revarsă de acolo pînă lîngă mare o pădure de mig­dali tineri, o pădure umbrită, cu stufişuri de trandafiri săl­bateci, cu izvoare tainice, cu păsări galbene şi cenuşii, cu adieri de vînt.
De unde vine vîntul?
Cînd marea e liniştită, cînd praful drumurilor nu mai întruchipează privelişti ciudate în lumina amurgului, cînd peste tot coboară adînca pace a înserării, frunzele migda­lilor freamătă o poveste tânguitoare.


duminică, 24 februarie 2013

Din povestile lui Victor Eftimiu (3)

Spovedania unui clovn
Iată ce mi-a povestit, într-o seară, clovnul Coco:
Pe tata nu l-am cunoscut. Şi nici n-am întrebat vreodată de dînsul.
Mama era evreică din Galiţia, şi rătăcea în oraşe mari, în trupa unul circ. Îi ziceau „Frumoasa spaniolă”. Era dansatoare şi călărea pe un roib frumos, care o purta în jurul arenei într-o ploaie de flori şi de „bravo!“ Domnii cari ve­neau în cabină, după ce-şi isprăvea numărul din program, îi spuneau că nici sirenele ce se leagănă pe creasta unui val nu sunt mal frumoase decît dînsa, cînd trece pe lîngă sta­luri, culcată pe spatele lat al roibului. Eu n-o văd pe mama decît aşa: înconjurată de domni în frac, răsuflînd repede, roşie la faţă, cu ochii strălucitori, mulţumind cu surîsuri uşoare şi rugînd pe domnii în frac s-o lase singură ca să se dezbrace. Cînd răminea cu mine, mai mult se îmbrăca decit se dezbrăca. Apoi plecam împreună, în trăsura vreu­nuia din cei cari se înghesuiau în cabina ei.


miercuri, 6 februarie 2013

Din povestile lui Victor Eftimiu (2)

Un "Millet" original
Prietenul meu Adolphe C, astăzi milionar, proprietar de castel în Fontainbleau, împărţea cu noi, acum cîţiva ani, mizeria, plictiseala şi farmecul Cartierului Latin.
Ca să scăpăm de odaia sărăcăcioasă a hotelului de pe rue Cujas şi de întunericul cafenelei „Vachette”, ne adă­posteam pe vreme de ploaie în muzeul „Luxemburg", iar cînd era senin, rătăceam prin grădina uriaşă de la spatele muzeului. Eram credincioşii statornici ai cartierului. Aveam un nobil dispreţ pentru Parisul modern ce se americaniza în fiecare zi. Nu treceam Sena cu lunile. În cartier vei găsi întotdeauna zece boemi, cari pun mai presus „Odeonul" decît „Comedia franceză", fiindcă e în cartier, „Luxembur­gul” mai presus decît „Luvrul", fiindcă „Luvrul” e dincolo de apă, şi în virtutea acestui obicei... democratic, Academia „Goncourt” mai presus de cea Franceză, pe Jean Moreas mai presus de toţi ceilalţi poeţi francezi, fiindcă venea la ca­feneaua noastră... Prietenul Adolphe C. era dintre aceştia. Ce era al cartierului era şi al lui. Ajunsese să socotească al lui şi al cartierului tot ce n-avea celebritatea întîietăţii. N-ar fi dat toate „vechiturile" „Luvrului” pe o pînză de Claude Monet, iar Venera din Milo îi părea un moft pe lîngă Cariatida din sala impresioniştilor.


joi, 24 ianuarie 2013

Din povestile lui Victor Eftimiu (1)

PORTRETUL
Se întorcea, aproape îmbătrînit, după multă vreme. Re­vederea locurilor copilăriei îl înseninase. Vuietul Parisului mai stăruia încă în fundul urechilor sale, dar încetul cu în­cetul, balaurul uriaş, în măruntaiele căruia se zbătuse amar de ani, sforăia tot mai departe şi tot mai departe îşi duhnea fumul sutelor de guri.
Dinu Bogdan lipsea de zece ani din ţară. Cabareturile din Montmartre, tavernele din Cartierul Latin, femeile frumoase, caii de la curse şi toate mărunţişurile care alcătuiesc viaţa unui străin tînăr, îl furaseră şi pe dînsul, ca pe atîţia alţii, şi-l ţineau strîns acolo.


După mine!