Se afișează postările cu eticheta axiome. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta axiome. Afișați toate postările

vineri, 21 decembrie 2012

Mulțimi

Din când în când, îmi aduc aminte de cartea mea intitulată "Mulţimi". Mai am şi acum vreo două sute de exemplare, adică vreo cinci pachete ambalate în hârtie îngălbenită, legate cu sfoară maro, grosolană, din aceea cu care prindeam, când eram copil, limba tăiată de la un pantof vechi de-al tatei, de fâşia de cauciuc decupată din vreo camera de tractor aruncată pe marginea drumului, construind în acest fel o praştie.



luni, 24 septembrie 2012

Logica și fumatul

Mi se pare, de multe ori, uimitor cum pot oamenii să susțină cu argumente o poziție pentru ca apoi, când interesul le dictează altfel, să susțină tot cu argumente poziția contrară. În logică, asta s-ar chema că azi demonstrezi A și mâine demonstrezi nonA. Ori așa ceva este imposibil - în logică. Acolo există o condiție de bază, care spune că dintre A și nonA, una e adevărată și alta falsă. Așadar, dacă poți demonstra și A și nonA, undeva ai făcut o eroare. La fel stau lucrurile in geometrie, unde ai un sistem de axiome. Din acele axiome nu poți deduce și A și nonA, decât dacă axiomele sunt rău alese și atunci poți să arunci tot sistemul tău la gunoi. Cum ar fi să plec de la Euclid și să demonstrez că suma unghiurilor unui triunghi este 180 de grade și apoi, plecând tot de la Euclid, să demonstrez că suma aia este mai mică de 180 de grade?


După mine!