Se afișează postările cu eticheta biserica. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta biserica. Afișați toate postările

joi, 21 mai 2015

Constantin și Elena la Formula 1

Azi se prăznuiesc, după cum scrie prin bucoavne, „Sfinţii Împăraţi, întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa Elena”. M-am dus la Sinaxar, să citesc câte ceva despre vieţile acestor sfinţi împăraţi şi m-am luat cu mâinile de cap. Un asemenea text, folosind o asemenea limbă, nu mai are nimic de-a face cu exprimarea din zilele noastre. Limba a evoluat. Numai textele bisericeşti au rămas pe loc de zici, citindu-le, că eşti pe vremea lui Ienăchiţă Văcărescu. Priviţi numai ce ni se spune  despre cei doi şi, mai ales, cum ni se spune.


duminică, 25 mai 2014

Cu superstiția la biserică

Cei care îi acuză pe credincioşi (creştini sau nu), că ar fi „îndobitociţi”, nu realizează, prin asta, o critică a creştinismului sau a religiei în general. Ei critică un anume tip de comportament care, aparent, este urmare a asumării oarbe a unei doctrine dar, în realitate, este urmarea necunoaşterii în profunzime a acelei doctrine. O să mă refer, ca model, la credinciosul creştin ortodox care face întotdeauna şi fără abatere ceea ce îşi închipuie el că-i cere doctrina lui Cristos, fără a avea pentru asta altă călăuză decât propria interpretare a textelor sfinte.


joi, 30 ianuarie 2014

UNDO

"Şi a zis Dumnezeu: "Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!
Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie."
Aşa este descrisă în Vechiul Testament crearea omului. Pur şi simplu, Dumnezeu a decis să-l facă, dar nu oricum, ci după chipul şi asemănarea Lui. Există o întreagă literatură pe tema distincţiei dintre "chip" şi "asemănare", dar nu acesta este subiectul articolului meu. Pe mine mă interesează una dintre componentele asemănării dintre om şi Dumnezeu: veşnicia. 


duminică, 6 octombrie 2013

Grohăieli în franceză

În România, televiziunile sunt împărţite pe căprării, după cum bate vântul politicii. Unele posturi sunt cu puterea, altele cu opoziţia. Şi în fiecare parte găseşti indivizi de tipul one-man show, care se ocupă cu spurcatul părţii adverse. La trustul Varanului, el lider maximo la înjurat şi manipulat este Mircea Badea. Dincoace, capo di tutti capi e Radu Banciu. Aşa încât românul adevărat, pasionat, implicat, are de ales între cei doi. Sincer să fiu, a fost o vreme când mă uitam şi colo şi colo, nu de alta dar un om informat trebuie să ştie de toate. Până la urmă, după ce mi s-a făcut greaţă de Badea şi societatea lui (Gâdea, Grecu şi celelalte scolopendre), am rămas la Banciu. În fond, omul e mai altfel, puţin mai aşezat, vorbeşte ca un ardelean, înjură numai un sfert din emisiune, în rest bate câmpii pe teme culturale, sociale, erotice, prezintă câte o carte, arată câte un cur de VIP, scoate limba ca Miley Cyrus, grohăie, citează în franceză, blesteamă. Un adevărat om-orchestră. Aşa că, repet, m-am obişnuit să mă uit seara la Banciu.


miercuri, 17 iulie 2013

Veneția (1)

Cand am ajuns in autogara, am dat de-un indicator pentru Piata San Marco, unde se duce toata lumea ca sa stea la cozi infernale pentru a vizita Bazilica si Palatul Dogilor. Ne-am luat dupa el, am trecut peste un pod si ne-a aparut in fata intrarea intr-un hotel numit Papadopoli. Eu, dupa cum mi-e obiceiul, m-am intrebat ce-o fi cu numele ala: sa fie vorba de un domn numit Papadopoli, cu accent pe i, sau sa fie niste frati Papadopol si acolo sa fie vorba de plural - adica un Papadopol, doi Papadopoli? Poate e vorba de niste frati legendari, m-am gandit, cum erau fratii Gracchi, despre care ne invata domnul Mezarescu la istorie pe cand eram copii, rostindu-le numele sub forma frații grahi, cu accent pe a, si carora eu le spuneam, desigur, Frații Grași. Nu stiu inca raspunsul. 


joi, 7 martie 2013

Liberul arbitru (nu, nu e vorba de fotbal)

Mergand eu azi pana la o institutie unde trebuia sa vad daca mi-au iesit niste hartii si aflandu-se institutia asta destul de departe, am avut timp sa reflectez - a cata oara? - asupra conceptului de "liber arbitru". Voi spune, foarte pe scurt, ca aici e vorba de libertatea pe care ar avea-o omul de a alege intre cele doua variante care-i stau intotdeauna la dispozitie si dintre care, in general, una e buna si una rea. Un exemplu la care m-am gandit era chiar alegerea pe care o facusem: puteam decide sa nu ma duc la institutia cu pricina si sa nu ma mai interesez deloc de hartiile despre care vorbeam. Sau, iata, acum ca tocmai mi-am turnat a doua cafea, ma gandesc ca as fi putut alege sa renunt la ea. Carevasazica, intotdeauna si cu o singura exceptie (moartea), suntem pusi in fata alegerii. 


joi, 28 februarie 2013

Intrebuintari ale rotii

In 1785, pe vremea asta, la Alba Iulia erau omorati prin tragere pe roata doi dintre conducatorii rascoalei taranesti din 1784 - e vorba de celebrii Horea si Closca. Cel de-al treilea, Crisan, se spanzurase in celula lui, ca sa scape mai usor.
Conform Bisericii, Horia si Closca s-ar prea putea ca acum sa fie in Rai, in vreme ce Crisan, saracul, indura in iad pedepse cu mult mai infricosatoare decat trasul pe roata, intrucat sinuciderea este un pacat atat de mare incat cine il savarseste este ars la infinit in cazane cu smoala topita. Sa retinem acest aspect al doctrinei crestine. Intotdeauna cand citesc cate un text despre martirii primelor secole care mureau jupuiti de vii, eviscerati, decorticati, dati prin masina de tocat etc, ma gandesc cat de stranie poate sa fie invatatura asta despre sinucidere. Imi inchipui ca as fi in locul unuia dintre cei care il propovaduiau pe Cristos, ca as fi prins si pus sa ma lepad de credinta mea, altfel voi fi trecut incetisor prin stramosul device-ului din poza:


marți, 5 februarie 2013

De la Avraam la Zara

Există un fel de a te ruga la Dumnezeu care mie mi se pare pur și simplu exagerat. Uite un exemplu:
Doamne Atotțiitorule, Dumnezeul părinților noștri, al lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacob și al seminției lor celei drepte, Cel ce ai făcut cerul și pământul cu toată podoaba lor, Care ai legat marea cu cuvântul poruncii Tale, Care ai încuiat adâncul și l-ai pecetluit cu numele Tău cel temut și slăvit, înaintea Căruia toate se tem și tremură din pricina atotputerniciei Tale, pentru că nimeni nu poate să stea înaintea strălucirii slavei Tale și nesuferită este mânia urgiei Tale asupra celor păcătoși. Nemăsurată și neajunsă este și mila făgăduinței Tale, căci Tu ești Domnul cel preaînalt, bun, îndelung-răbdător și mult-milostiv, Căruia îi pare rău de răutățile oamenilor.”  


sâmbătă, 22 decembrie 2012

Masculin - feminin

Subiectul homosexualităţii este unul dintre cele care nu se epuizează niciodată. Lucrurile sunt, dintr-un anumit punct de vedere, foarte limpezi: homosexualii există şi au drepturi, iar oamenii se împart în categorii cuprinse între două extreme - cei care sunt de acord cu orice doresc homosexualii şi cei care nu sunt de acord cu nimic în ceea ce-i priveşte.
În opinia mea, una dintre cele mai condamnabile poziţii pe care le poate avea un om cu privire la această chestiune este cea exprimată prin cuvintele: „n-au decât să facă ce vor în intimitatea lor; câtă vreme nu îmi aduc mie niciun prejudiciu este OK”. Spun că această poziţie este condamnabilă pentru că este totalmente egoistă şi pentru că nu ţine seama decât de prezent.


BOAZ

Există o poziţie a corpului în care poţi muri pur şi simplu, fără nicio cauză. Foarte puţini oameni cunosc lucrul asta, fiecare crede că pentru a muri trebuie să suprimi funcţionarea inimii, ori a creierului, să distrugi ficatul sau să scoţi din trupul omului tot sângele. Sigur, şi astea sunt căi prin care poţi să instalezi moartea, dar ele sunt dureroase şi cel puţin inestetice, câtă vreme a te pune în acea poziţie te asigură că vei ajunge să cunoşti finalul cel mare fără niciun fel de suferinţă şi, mai ales, lăsându-le celor rămaşi în această lume o imagine plină de frumuseţe.


vineri, 10 august 2012

Despărțirea de Biserică

Să fi fost prin '91-'92. Locuiam pe-atunci la Sinaia, pe Calea Codrului, împreună cu mama și cu Luminița. Duminică de duminică mergeam la Mănăstire pentru Sfânta Liturghie. Eu și Luminița, vreau să zic, mama nu venea niciodată. Aveam o Dacie 1300 gri-metalizat, a cărei odisee poate că o s-o povestesc cândva, cu care coboram ca să ne fie mai lesne la întoarcere, când aveam de urcat toată Furnica. În primii ani de mers la biserică, stăteam la slujbă până la sfârșit. Stăteam acolo două ore și mai bine, fără niciun fel de excepție, după care ne întorceam acasă și ne așezam la masă. Nu pot să spun că mă umpleam de cine știe ce emoții duhovnicești. Ba chiar mă întrebăm uneori de ce mă tot duc, dacă aproape știu liturghia pe dinafară și viata


joi, 7 iunie 2012

Barul si biserica

Într-un mic orăşel american, un individ a decis să deschidă un bar chiar vizavi de o biserică. Biserica şi adunarea credincioşilor au început o campanie pentru a bloca deschiderea barului. Ei au trimis o mulţime de plângeri şi petiţii la tot felul de autorităţi şi, bineînţeles, s-au rugat zilnic lui Dumnezeu ca să îi ajute în lupta lor cu forţele răului. Între timp, tipul cu barul şi-a văzut liniştit de treabă. Când mai erau doar câteva zile până la deschidere, s-a iscat o furtună şi, pe neaşteptate, un trăsnet a lovit clădirea în care se găsea barul, arzând-o din temelii. Biserica şi credincioşii au fost foarte mulţumiţi de ceea ce se întâmplase şi nu au contenit să vorbească despre modul în care a intervenit Dumnezeu şi a făcut dreptate etc. Asta până când proprietarul barului a dat în judecată autorităţile bisericeşti, cerând daune de 2 milioane de dolari, pe motiv că biserica şi credincioşii, prin adunările şi rugăciunile lor, ar fi fost responsabili pentru distrugerea clădirii.
În apărare, biserica a negat vehement orice legătură dintre rugăciunile practicate şi trăsnetul căzut pe bar. În susţinerea apărării, a invocat inclusiv un studiu efectuat la Harvard, care ajungea la concluzia că nu se poate stabili o legătură între diverse evenimente şi rugăciunile practicate în biserici.
Judecătorul, după ce s-a uitat peste actele depuse la dosar, a comentat: "Nu ştiu cum am de gând să decid în acest caz. Tot ce pot să spun pentru moment e că sunt oarecum surprins să văd în proces un proprietar de bar care crede în puterea rugăciunii şi o biserică împreună cu toti credincioşii ei, care nu cred."


joi, 26 aprilie 2012

Raiul handicapatilor

Aici, in Hannover, la tot pasul te intalnesti cu handicapati de toate felurile. Invalizi in carucioare, indivizi cu sindrom Down etc etc. Merg cate doi sau in grupuri mai mari, aproape ca nu exista loc unde sa nu dai de ei. I-am intalnit inclusiv la parcul de distractii, unde vin numai sa se uite, ca doar nu se pot invarti prin carusele. Nu exista parcare unde sa nu aiba si ei un loc rezervat, toate scarile au alaturi cate un acces pentru ei, unii conduc masini special construite, ce mai, zici ca aici s-a ajuns cu adevarat la punerea in practica a conceptului de grija a omului fata de semenii sai.



marți, 17 aprilie 2012

Un clipuscul

Tocmai cand ma pregateam sa scriu ceva despre indivizii care urasc Biserica, popii si credinta, am dat peste un clipuscul (adica un clip minuscul) urcat pe YouTube, in care o individa evident afectata de probleme mintale serioase, da un raspuns aberant la intrebarea: "Ati tinut post?" Este greu de urmarit monologul femeii si de altfel nu are nicio importanta ce spune ea. Important e ca astfel de oameni se duc la biserica, se inchina, respecta ritualul crestin, apoi ies de acolo si vorbesc despre "divulgaritatea umanistica", "blastomul nonsalantei nonconformistice" si alte aiureli. Urmarea e ca indivizii aia despre care ma pregateam eu sa scriu gasesc noi motive sa urasca Biserica, popii si credinta. Ei zic: "Uite in ce hal te tampeste mersul la Biserica". Altii, care poate ca nu se exprima violent sau vulgar cu privire la popi (niste oameni, in fond si ei, nu cine stie ce fiare salbatice), intreaba cu viclenie retorica: "De ce nu o vindeca Dumnezeu cand o vede ca intra in biserica?"



duminică, 15 aprilie 2012

Momentul renunțării

I-am auzit pe mulţi vorbind despre faptul că au hotărât să-şi schimbe viaţa începând cu Învierea. Socoteala lor e simplă: noaptea trecută a înviat Cristos, aşa că eu de azi nu mai beau.
Dar ce sens are să legi renunţarea la un obicei prost de Învierea lui Cristos? Dacă tot vrei să te laşi de băutură, de ce să n-o faci de îndată ce îţi vine ideea, fie că asta se întâmplă de Crăciun sau într-o marţi din februarie? Are vreo influenţă asupra organismului faptul că ai demarat acţiunea în prima zi de Paşti? Te ajută Cristos mai mult văzând că ai băut ca porcul până în noaptea de Înviere şi după aia te-ai lăsat? Nici pomeneală, Cristos se bucură pentru că renunţi la un viciu, nu pentru că renunţi la el într-o anumită zi.


luni, 26 decembrie 2011

Un anume tip de poze

Exista un obicei cel putin ciudat de a face diverse prezentari PP, care circula apoi prin mailuri si in care poti vedea poze cu biserici si manastiri, care se deruleaza pe un fon sonor liturgic. Ce mi se pare straniu e ca mai toate manastirile sunt fotografiate in asa fel incat par a se afla undeva foarte departe, in adancul unor codri de nepatruns, cam cum era palatul celor de la "Tinerete Fara Batranete si Viata Fara de Moarte". Uite, cam asa:
Din cate stiu eu, manastirile sunt accesibile destul de usor celor interesati sa le viziteze. La cele mai multe poti ajunge cu masina, pe asfalt. Si atunci, de ce oare sunt prezentate in modul asta? Poate ca se vrea acreditarea ideii ca biserica e departe de oameni? Ca e un fel de taram miraculos, asa ca in basme? Ca acolo nu pot ajunge decat initiatii sau aia care rup sapte perechi de opinci? Sau poate cei care urca pozele habar nu au ce fac? Nu m-as mira. Exista oameni pentru care Biserica pare a fi ceva care le apartine in exclusivitate. Ei si numai ei stiu care e dreapta invatatura, toti ceilalti fiind niste ageamii inculti. Cand se intalnesc doi astfel de indivizi, sa te tii scandal si acuzatii reciproce de tipul "esti un eretic!". Poate ca unii ca acestia fac poze cu biserici aparent inaccesibile, determinandu-i pe mireni sa ramana acasa si sa le priveasca pe monitor, in loc sa se suie in masina si sa le viziteze.


miercuri, 23 noiembrie 2011

Armata si bunul Dumnezeu

Ceea ce ne cere Biserica este dezarmant de simplu. Anume: sa credem ca exista viata dupa moarte, ca sufletele pleaca din corpuri si se duc la Judecata, dupa care cei buni merg pentru eternitate in Rai, cei rai merg pentru eternitate in Iad si gata. Asadar, viata noastra pamanteana e asa, un fel de punere la incercare, cumva ca anii de armata pe care-i faceau pana nu demult in Romania, obligatoriu, baietii pe la 18 - 20 de ani. Daca te porti bine, iesi de-acolo cu grad si, in caz ca ulterior izbucneste, Doamne fereste, un razboi, ajungi sa comanzi trupele si ai sansa unica de a deveni erou al tarii tale. Daca te porti rau, ramai soldat prost si dupa aia, la razboi, devii simpla carne de tun.
O diferenta notabila ar fi ca armata poti s-o fentezi, nu insa si viata.


luni, 14 noiembrie 2011

Exagerarile Bisericii. Porunca IV

Exagerarile Bisericii: Porunca IV
Cred ca foarte multi oameni au de suferit din cauza credintei oarbe si a fricii de pedeapsa de dupa moarte. Cine crede "la buche" in tot ce scrie prin cartile de invatatura crestina, este pierdut: practic, nu mai poate face nimic, este paralizat, pentru ca nu mai are niciun fel de control asupra vietii lui. Daca omul s-ar elibera de toate maruntisurile scripturistice, pastrand doar credinta in existenta lui Dumnezeu si aplicand, in masura posibilitatilor, Decalogul, i-ar fi mult mai usor sa traiasca. O sa iau, pe rand, Poruncile din Decalog si o sa explic cum cred eu ca ar trebui respectate, in comparatie cu exagerarile pe care ti le solicita Biserica. 
Indivizi pierduti, incalcand A Patra Porunca



marți, 26 iulie 2011

Viata culturala de la Brebu

Sambata, pe 23, la ora 12, m-am dus la biserica din Brebu, dar nu la vreo slujba ci la un concert de jazz. Pare ciudat pentru un ortodox, insa la catolici se pare ca sunt mai putine restrictii. Asa ca Mircea Tiberian, Liviu Butoi si Luiza Zan s-au putut produce fara probleme in biserica din Brebu.


După mine!