Mici intamplari cu animale (204)

Mergeam călare pe un plai nebătătorit încă în anul acela de oieri, ca să străbat pînă la o colibă din apropierea unei tăieturi, în care voiam să aştept un căprior. Deodată calul dă semne de nelinişte, sforăie, se opreşte. Nu observ nimic, nu aud nimic. Dar calul, cu simţurile lui mai agere, nu se putea înşela; era ceva. Am descălecat, am priponit calul şi în curînd am găsit cadavrul unui căprior. Avea corniţele curăţite de moţ — era prin 10 mai — era aproape complet năpîrlît, căprior în toata puterea. Putea să fie căzut cel mult de o zi — nu avea niciun semn de descompunere.