Mici intamplari cu animale (200)

Paznicul de vînătoare de la Bucin s-a grăbit să-mi scrie. Adică, vorbele erau ale lui, dar scrisul al muierii lui, care ştia oleacă de carte. Lupii, vulpile, rîşii, vidrele şi jderii erau tainul paznicilor — de Anul nou îşi puteau împuşca cîte doi mistreţi, dar de cerbi nu aveau voie să se atingă — şi iată că el, pazni­cul, a împuşcat un cerb. Putea să-l tăinuiască, dacă nu era om drept şi cu credinţă. Aşa, mi-a scris întîmplarea şi a cerut să-l dezleg.

Mici intamplari cu animale (199)

Vînătoarea de cocoşi de munte se desfăşoară în primele zori. Cînd s-a ridicat soarele e terminată, vînătorul se întoarce la cabană şi îşi completează somnul scurt de peste noapte. Asa făceam şi eu, iar după-mesele hoinăream prin teren, ca să vad ce mai e cu cerbii şi cu căprioarele, dacă au dat peste iarnă tribut mare lupilor.

Mici intamplari cu animale (195)

Maxilar fracturat

In 1936, inginerul silvic P. I. conducea la cerbi, în Munţii Sebeşului, pe un vînător din străinătate. Vînătorul a avut noroc: a împuşcat un taur excepţional de puternic. Mare în trup, cu şaisprezece raze în coarnele enorme. La jupuire s-a constatat o anomalie a maxilarului inferior. In jumătatea dreaptă lipsea un molar, osul era uşor concav şi prezenta o îngroşare foarte pronunţată. In jumătatea stîngă dinţii erau foarte uzaţi. Era evident că maxilarul a fost fracturat şi apoi s-a vindecat.

Mici intamplari cu animale (147)

Inginerul silvic P. I. conducea un oaspete din străină­tate la muget de cerbi în Munţii Sebeşului. Gîndul şi truda le erau concentrate asupra unui taur bătrîn, cu o voce impresio­nantă, cu urmă ca de bou. Numai vocea si urmele erau cele ce-l trădau vînătorilor pe acest cerb şi îi făceau să-l socotească mai puternic în coarne decît toţi ceilalţi. De văzut nu l-au putut vedea nicicînd: taurul bătrîn şi viclean se retrăgea în ascunzişul lui şi înceta să mugească încă din noapte, iar seara nu ieşea şi nu boncăluia decît după ce se făcea întuneric. 

Mici intamplari cu animale (146)

Între durere şi patimă

Am dat de un loc de gonită într-o insulă de tăietură îm­brăţişată strîns de o pădure de molid străveche. Nu mi-a fost greu să mă furişez din copac în copac pînă în marginea pădu­rii. Stăpîn al pacului de ciute era un taur deosebit de puternic şi în trup şi în podoaba capului. Aveam vîntul în faţă, stăteam bine acoperit, ciutele păşteau, cerbul clocotea mugind înteţit; mi-am putut da răgaz ca să mă încînt de scena care se desfăşura în apropierea mea, cu toate fazele jocului de împerechere. Dar la o vreme, o ciută bătrînă şi-a înălţat periscopul capului şi şi-a îndreptat spre mine pîlniile urechilor mari. Am făcut oare un zgomot fără să-mi dau seama sau poate s-a întors vîntul? Dacă voiam să duc la cabană minunatul trofeu nu mai puteam aş­tepta. S-a mai întîmplat că în momentul acela taurul s-a ră­sucit şi mi-a arătat spata, cum nu se putea mai potrivit pentru un glonţ sigur. Am ochit cu băgare de seamă şi am tras. Eram sigur că victima mea se va prăbuşi îndată. Dar surprizele sunt zestrea vînătorului. Fără să dea cel mai mic semn că a primit glonţul, deodată cu pîlcul de ciute a sărit şi taurul şi a pornit în goană spre pădurea de dincolo.

Mici intamplari cu animale (70)

Ciudăţenii la cerbi

Îmi împuşcasem cerbul din acel an. Prea degrabă — chiar a doua zi după ce sosisem la munte. Să iau în spate coarnele şi să mă întorc acasă, cînd din vacanţa pe care mi-am luat-o mai aveam zece zile? Parcă glonţul ar fi plăcerea cea mare şi nu însăşi viaţa în munte, cînd mugesc cerbii! Am rămas pînă la sfîrşit, cu carabina fără cartuş în ea, si multe plăceri am avut, pîndind crîmpeie din viaţa sălbătăciunilor şi trăind zile de cabană, pline de farmec.

Mici intamplari cu animale (64)

Lupii intre ei

Stînd odată în soarele scăzut de octombrie pe prispa caba­nei de la Gotu, bătrînul meu prieten, paznicul Toma, mi-a vestit întîmplări cu lupi care s-au mîncat între ei. Îmi amintesc două.

Prin decembrie, Moş Toma îşi revizuia într-o dimineaţă şirul de capcane puse pentru jderi. A dat de o ştire pe care i-au spus-o lămurit urmele de pe zăpadă: lupii au gonit un cerb. După urme, cerbul era unul voinic — lupii erau trei, mari şi ei. A luat pîrtia goanei, a dus-o pînă departe, fiind sigur că va găsi resturile din trupul sfîşiat al cerbului. Într-un loc - semnele luptei: zăpada călcată pe o întindere mare, mulţime de urme, şi de cerb şi de lupi. Cerbul a fost ajuns şi a făcut faţă. Picături de sînge roşeau pe zăpadă. Aici n-a fost biruit cerbul, iată, i s-a desprins urma şi s-a întins în altă goană. Dar lupii care îl goneau erau numai doi. 

Mici intamplari cu animale (42)

Urşi, cerbi, căpriori şi acvilă alături

Brigadierul de vînătoare L. G. conducea un vînător fran­cez căruia i s-a îngăduit să împuşte un urs în regiunea Ghelinţa. Într-o seară, cei doi şi-au ales ioc de pîndă în marginea unei poieni întinse, unde ieşeau şi urşi si alt vînat la iarba fragedă de primăvară.

Mici intamplari cu animale (37)

Colaborare

Iată o întîmplare povestită de un bun vînător din munţii de pe la Călimani. 

Au venit acolo doi oaspeţi-vînători din străinătate ca să îm­puşte cîte un cerb carpatin. Vînătorul-ţăran localnic avea însărcinarea să-i conducă, să îi ajute să aibă succes în lumea sălbatică a munţilor noştri, atît de diferită de terenurile de vînă­toare din ţara de baştină a oaspeţilor. Unul dintre vînători a tras într-un cerb foarte puternic în coarne; cerbul a plecat ră­nit. Era seara tîrziu, urmărirea imediată nu mai era cu putinţă. Au constatat doar că cerbul lăsase urmă de sînge bună — nă­dejde că a doua zi îl vor găsi. Dar peste noapte a plouat şi di­mineaţa nu se mai găsea picătură de sînge. S-au căznit oamenii o zi întreagă, dibuind în toate părţile. In zadar!

Mici intamplari cu animale (20)

Se întîmplă oare ca cerbii şi căpriorii să atace omul?

Cei ce din plăcere sau în scopuri de colonizare au ţinut în captivitate aceste animale „blînde" vor răspunde îndată afir­mativ. Aproape nu este căprior ţinut pe lîngă casă sau într-un loc mai mare împrejmuit, care, atingînd vîrsta de trei-patru ani, să nu se facă rău, să nu atace chiar şi pe cei ce îl îngrijesc şi pe care îi cunoaşte. Ar însemna să înşirăm lucruri prea cunoscute dacă am da pilde. Rănirile pe care căpriorii le pro­voacă cu coarnele adeseori sînt grave; au fost şi cazuri mor­tale. Acelaşi lucru se petrece şi cu cerbii din captivitate şi din semicaptivitate.

Mici intamplari cu animale (13)

Scapare la om (3)

Iarna din 1939—1940 a fost deosebit de grea. Geruri aspre, zăpezi mari, lupi mulţi — mai ales jivinele muntelui au dat veacului rău haraci de vieţi multe. într-o zi din acea iarnă grea un ţăran din comuna Ibaneşti de sub Munţii Gurghiului s-a pomenit în curtea lui cu un cerb. Era cerb în vîrsta bărbăţiei, puternic în coarne, mare în trup, însă foarte slăbit.