Se afișează postările cu eticheta credință. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta credință. Afișați toate postările

marți, 6 decembrie 2016

Spaima de logică la habarniști

De-a lungul vieții, am întâlnit foarte mulți oameni capabili să argumenteze la nesfârșit în chestiuni la care nu se pricep. În marea lor majoritate, aceștia sunt persoane care cred în Dumnezeu. Și eu cred în Dumnezeu, însă am destule rezerve privind întâmplările relatate în Biblie. De asemenea, îmi vine foarte greu să admit că anumite susțineri ale slujitorilor Domnului trebuie urmate. Dau un singur exemplu: nu cred că trebuie să renunț la mersul în restaurant și să-l înlocuiesc cu ședințe de rugăciune în genunchi sau cu statul ore peste ore la biserică. 


sâmbătă, 17 septembrie 2016

Cazul Ionescu

De-a lungul vieții sale păcătoase, Ionescu a făcut tot ce se putea pentru a ajunge la vârsta a treia golit de orice înseamnă suflet. El a fost mereu nemulțumit de tot și de toate, a refuzat să se deschidă în fața celorlalți, a făcut exclusiv ce a vrut, nu a luat nimic în serios, și-a bătut joc de cei care dovedeau sensibilitate, de cei naivi, a luat în derâdere iubirea, credința, a fost, cu alte cuvinte, un om de nimic - în termenii folosiți în cărțile de morală.


După mine!