Mici intamplari cu animale (25)

Regret că azi nu mai pot identifica pe cel ce mi-a descris întîmplarea ce urmează. Atîta îmi aduc aminte, că era un profesor de liceu. Îmi scria :

Pe cînd copiii mei erau mărunţi, locuiam în apropierea clă­dirii liceului. Într-o seară, fiica mea vine plîngînd în casă, fiindcă a lovit-o vreun băiat rău cu o piatră în ceafă, peste gard, pe cînd era în curte. O caută mamă-sa şi găseşte în ceafa fetei urma loviturii: o zgîrietură destul de pronunţată. Va fi fost o bucată de cărămidă — ne zicem, mîngîiem fata, bleste­măm în gînd pe ticălosul care a lovit-o şi ne bucurăm că n-a nimerit-o în ochi.

Mici intamplari cu animale (7)

Fără sfială (3) 

Am nimerit vreme rea la vînătoarea de capre negre. Prin viscol abia am putut străbate pînă la stîna, părăsită de mult de oameni şi de turme, în care am hotărît să sălăşluim acele cîteva zile. Cînd am intrat pe uşa stînei am tresărit de fîlfîit de aripi: o pasăre se învîrtea în zbor pe sub acoperişul fără plafon, apoi a ieşit pe deschizătura prin care scapă fumul din vatra din mijloc. Am recunoscut-o: era o cucuvaie (Athene noctua). „Asta ne mai trebuia!" — a bombănit paznicul, superstiţios. Mie mi s-a făcut milă de biata pasăre, care s-a aciuat aici de frica urgiei de afară şi noi am alungat-o. Unde îşi va găsi ea un adăpost atît de bun ?