Se afișează postările cu eticheta decizii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta decizii. Afișați toate postările

marți, 15 aprilie 2014

Mașina de trăit(1)

Există oameni pe care-i poți asemui unor mașini de trăit. Pentru ei, a trăi nu este decât o ocupație oarecare, cum ar fi decorarea casei, ori curățenia de primăvară. Și ocupația de a trăi, precum oricare alta, poate deveni eficientă, cred acești oameni, prin aplicarea câtorva metode simple, din gama „planificare, organizare, control”. Viața, după ei, funcționează precum un proces de producție dintr-o fabrică: nu trebuie decât să alegi o cale și apoi să mergi pe ea, neabătut, făcând din mers corecturile necesare, pe baza regulamentelor verificate în timp de alte mașini de trăit. Astfel asigurat, poți să te apuci să trăiești. Și aceste mașini de trăit chiar trăiesc - așa cum mașina de găurit face găuri, mașina de tuns iarba tunde iarbă și mașina de cusut coase. 


luni, 19 noiembrie 2012

Libertatea de a alege

M-am trezit dimineaţă foarte devreme, bântuit de un gând inconfortabil: orice decizie pe care o iau în locul copilului meu este un risc la care mă expun cu bună ştiinţă şi, cândva, se prea poate să regret, dar va fi prea târziu, pentru că lucrurile nu se vor mai putea îndrepta. Pe de altă parte, a-mi lăsa copilul să ia singur toate deciziile, ar fi o dovadă clară de inconştienţă şi m-ar supune unor riscuri încă şi mai mari.


joi, 19 aprilie 2012

Dezradacinarea

Ca sa fii fericit ai nevoie de oameni si de locuri, nu de lucruri. Oricat am merge cu Maria la distractii, oricat am calatori, oricate gadgeturi i-am lua si oricati bani am cheltui prin mall-uri ca sa aiba tot ce-i trebuie, nu vom putea inlocui nici macar o singura zi petrecuta de ea la Brebu, cu Delta si Neo. 
Luam decizii in locul copiilor nostri. Consideram ca nu sunt suficient de maturi ca parerea lor sa conteze. Stim ca dorintele lor nu tin seama de viitorul indepartat, ca ei nu se gandesc la ce li s-ar putea intampla peste douazeci de ani, ca vor doar sa se bucure de jucariile lor, de prieteni, de soarele pe care il cunosc, de casa unde stau bunicii si ii asteapta cu drag si dor... Si atunci, in numele viitorului pe care noi credem ca il cunoastem, ii scoatem de acolo, de unde sunt ei, cei adevarati si ii replantam ca pe niste pomi in alt mediu, in locuri necunoscute, printre straini.... Facem asta pentru viitorul lor. Dar stim noi oare cat de mult ii va costa, in acelasi viitor, faptul ca au fost niste dezradacinati, ca amintirile lor vor fi doar un sir de plecari si renuntari, reasezandu-se mereu precum pietricelele din caleidoscop, ca nu vor avea acel punct de intoarcere care in mod normal ii insoteste pe oameni de-a lungul vietii si care ii face sa treaca mai usor peste greutati? Stim noi, astazi, ce efect va avea, peste ani, asupra Mariei, plansul dinaintea revenirii la Hannover, cand ma strangea in brate si-mi spunea, printre suspine "Nu vreau sa plec"?


După mine!