Se afișează postările cu eticheta grauri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta grauri. Afișați toate postările

vineri, 21 iunie 2013

Mici intamplari cu animale (155)

Vecinul meu avea în dosul casei o livadă cu fel de fel de poame alese. Era acolo şi un păr bătrîn, care spre toamnă cocea nişte fructe galbene ca aurul, mai dulci ca mierea şi cu un parfum deosebit de delicat. Perele acestea erau deliciul oame­nilor, dar şi al graurilor.
Omul nu putea sta toată ziua să hîşîiască de la pere păsările, aşa că într-o vară a făcut o sperietoare. A umplut cu paie nişte pan­taloni vechi, un veston, a trecut prin mîneci o bîtă ca să stea mînecile răstignite, a găsit pe undeva şi o căciulă spartă, a pus-o în capul chipului de om şi i-a cusut-o acolo, ţuguiată. Apoi a suit momîia în păr şi a priponit-o bine.


sâmbătă, 28 aprilie 2012

Mici intamplari cu animale (33)

Joc sau duşmănie?
0 scenă curioasă, pe care am văzut-o repetîndu-se de mai multe ori într-o vară şi pe care am provocat-o şi eu de cîteva ori, îmi pune întrebarea dacă era de joc sau duşmănie, fără să-i pot da vreun răspuns.
În apropierea unei case de la ţară era o preafrumoasă dumbrăvioară, în care creşteau tei mulţi şi mari. Aici e un rai al grangurilor. Cum nu sînt tulburaţi de nimeni, an de an cuibă­resc aici mai multe perechi şi nici nu se tem de apropierea omului. Ca la toate casele de la ţară, nu lipseau nici aici cîinii.



După mine!