Se afișează postările cu eticheta partide. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta partide. Afișați toate postările

joi, 23 ianuarie 2014

Minciuna cu profesionalismul

Ceea ce a ieşit la iveală în primul rând în urma catastrofei din Apuseni este marea, uriaşa, iresponsabila şi criminala minciună a puterii în legătură cu profesionalismul celor numiţi politic în funcţii mai mari sau mai mici. După cum se ştie, orice partid (coaliţie) din România, în momentul în care preia puterea, începe înlocuirea oamenilor fostei puteri cu oameni din ograda proprie. Nimeni nu este iertat, indiferent cât de bine şi-a făcut treaba, indiferent dacă e profesionist sau diletant. Cu toţii sunt basculaţi pentru a face loc flămânzilor noii puteri. Excepţie fac, desigur, cei care schimbă macazul, adică acei suboameni care sunt numiţi în funcţii de un partid căruia îi jură credinţă veşnică, după care, când se iveşte momentul, trec la partidul următor, care îi menţine în funcţii.


luni, 20 februarie 2012

Alegeri cu puști și pistoale

Mă întreb, uneori, la ce îi poate folosi unui om să aibă păreri. De exemplu, eu am o părere despre greva parlamentară a Opoziției din România. Nu o să spun care e ea, poate fi pro sau poate fi contra, asta nu are nicio importanță. Întrebarea e simplă: la ce-mi folosește că am această părere? O să-mi spună unii: îți folosește, pentru că te duci la vot și o exprimi. Serios? Așadar părerile mele contează doar din patru în patru ani? În rest pot să mor cu ele în brațe? Sistemul asta care ne transformă pe aproape toți în masă de manevră, mie mi se pare complet greșit. Nu văd nicio diferență între a mă duce la vot și a porni un război. Să ne imaginăm că tot la patru ani partidele își strâng armatele și se prind în bătălie la propriu, cu pistoale etc. Bătălia durează 45 de zile, la sfârșit se numără morții și gata. Cine e mai tare, conduce țara. Cât despre președinți? Să fie aleși de partidul care a învins pe câmpul de luptă. Ei? Aud? De ce nu ar fi mai bun sistemul ăsta?


După mine!