Se afișează postările cu eticheta prietenie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta prietenie. Afișați toate postările

vineri, 11 martie 2016

Din nou despre prieteni și bani

Concluzia la care am ajuns este gravă: nu numai că poți pierde prieteni din cauza banilor, dar ajungi la momentul când pui sub semnul întrebării însuși conceptul de prietenie. Mie mi se întâmplă acum acest lucru, din pricina unui om pe care l-am considerat ani și ani un prieten bun.
Acum cinci luni, prietenul acesta, pe care îl voi numi Velicu, mi-a cerut să-l împrumut cu 300 de euro. Condițiile erau simple: timp de trei luni, urma ca el să-mi restituie, pe data de 11, câte 100 de euro. De ce pe 11? Pentru că Velicu este profesor și pe data de 11 ia salariul. I-am dat banii fără nicio emoție - doar ne cunoaștem de ani mulți. Fiind el într-un loc și eu într-altul, a rămas că-mi pune banii în cont. A scris contul pe o foaie și asta a fost tot.


vineri, 2 octombrie 2015

O eroare imensa privind prietenia

Am scris de mai multe ori aici, de-a lungul vremii, despre paradisul pierdut al copilariei si despre imaginea lui, pe care omul ar trebui sa o pastreze intacta. Spre exemplu, fericirea ti se parea, candva, a fi posibilitatea de a te duce intr-o anumita poiana in care te jucai cu prietenii. Gandindu-te la ea, simti un anume gen de liniste si iti spui in sinea ta: cand o sa fiu coplesit de toate necazurile lumii, o sa ma intorc acolo si toate vor fi ca inainte. Nu te gandesti nicio secunda ca poate poiana aia nici nu mai exista, fiind transformata in teren de fotbal sau in curte a unei fabrici. Nu te intrebi: "chiar daca as regasi-o, cum as putea sa-mi rezolv problemele doar mergand acolo?" O tii ascunsa in inima si te gandesti ca ea iti poate fi salvare, la o adica. 


miercuri, 17 iulie 2013

Prietenia

Când și când aud despre cearta unor prieteni care, din cauza politicii, ori a unei femei, ori a unui alt gen de mărunțiș, au devenit dușmani. Și de fiecare dată îmi zic: oamenii ăștia de fapt n-au fost prieteni. Prietenia e ceva aproape supranatural, pot spune că este cu adevărat o minune. Când doi bărbați sunt prieteni, sunt gata de orice sacrificiu unul pentru celălalt. Și asta, atenție, în lipsa oricărei conotații sexuale - un bărbat și o femeie pot fi absolut orice în afară de prieteni, tocmai pentru că mai devreme sau mai târziu relația lor se transformă în dorință reciprocă (da, cunosc contraexemplul cu homosexualul și lesbiana).


duminică, 9 decembrie 2012

De la prieteniile de altădată la sleepover

Maria are o colegă cu care a devenit și prietenă. Noțiunea de prietenie a copiilor este ceva destul de relativ aici, în Germania. Spun asta pentru că nu-mi mai amintesc chiar exact cum era cu prieteniile mele la vârsta de zece ani. Presupun că nu erau altfel în mod esențial, dar deh, timpul a trecut și acum mi se pare că adevăratele prietenii au fost cele din România - Sinaia - anii 60-70. Știu bine că e doar unul dintre nenumăratele moduri de manifestare ale nostalgiei, cea care face ca mai tot ce ni s-a întâmplat în copilărie și, evident, nu are cum se repeta, să capete semnificații și proporții edenice - în sensul că atunci eram în Rai și acum suntem într-o viață ștearsă, tristă etc. 


marți, 21 august 2012

Pi si prietenia

Ma uit pe contul meu de Facebook si constat ca am 314 prieteni. Intamplator sau nu, 314 este Pi inmultit cu 100. Cand eram student casatorit, am stat cu Luminita in camera 314 din Grozavesti. Acum locuiesc, impreuna cu Liliana si Maria, la numarul 14. Asadar 3 oameni la nr.14. Probabil ca daca mai sap, mai gasesc cateva interventii ale lui Pi in viata mea. Dar nu pentru asta m-am apucat sa scriu.


marți, 24 iulie 2012

O lectie neinvatata

Una dintre lectiile pe care nu am reusit sa le invat niciodata este cea care spune ca nu toti oamenii sunt la fel, nici macar intre anumite limite. Mi s-a intamplat de nenumarate ori, de-a lungul vietii, sa fac anumite lucruri si sa am asteptarea ca oamenii din jur sa reactioneze exact asa cum as fi reactionat eu. Imi amintesc surpriza care ma incerca de fiecare data cand cineva se declara revoltat de actiunile mele, sau oripilat, sau ma condidera demn de dispret sau de pedeapsa. Si cu toate ca asta mi s-a intamplat de multe ori, am ramas acelasi. Am continuat sa presupun implicit ca daca o sa ma duc, de exemplu, fara cravata la nu stiu ce adunare, o sa gasesc acolo o gramada de alti tipi fara cravata. Sigur ca ma duceam si constatam ca toti au cravata, asa ca ma apucam sa-mi construiesc un aer de individ nonconformist etc. In realitate, mi-ar fi placut sa nu trebuiasca sa fac asta.



miercuri, 7 decembrie 2011

Prietenia

Mă întreabă o prietenă dacă am prieteni. Ea e virtuală, dar mă întreabă de cei reali. Îi spun că nu am şi îmi cere să-i dovedesc. Cum naiba poţi dovedi că nu ai prieteni?
Mă uit la Maria. Când avea cinci-şase ani, considera că fiecare copil pe care-l cunoaşte îi e prieten. Făcea liste cu ei şi se bucura că-s mulţi. Au trecut anii şi dintre ei n-a mai rămas niciunul. Acum are prieteni noi, cu mult mai puţini, de la şcoală. Se vor duce şi ei.
Mă uit la soacră-mea. La 80 de ani, nu are niciun prieten. Se vizitează cu o babă, dar acolo nu e vorba de prietenie ci mai degrabă de fapte creştineşti.
Îmi aduc aminte de mama. A avut o singură prietenă, căreia îi spunea Ți. Norocul lor că stăteau în Sinaia amândouă. Apoi Ți a murit şi mama a rămas fără prieteni.
Aşadar, ar fi vorba de o "prietenie torenţială" în copilărie, care se domoleşte treptat şi ajunge la secetă în anii bătrâneţii.


După mine!