Jocul mortal

De câte ori mă duc în locuri unde se pot vedea animale sălbatice captive, mă înfior la ideea că unele dintre ele nu renunţă niciodată la libertate. Au înţeles că nu pot ieşi din cuşti, pentru că nu pot roade graţiile, nu pot sparge geamurile şi nu pot sări peste zidurile înalte. Asta nu înseamnă că şi-au luat adio de la libertate. Până în ultima clipă, aceste fiare stau cu simţurile încordate, sperând să apară o cât de mică ocazie de scăpare. O neatenţie a celui care vine să le hrănească, un moment de slăbiciune, nu le trebuie mai mult şi redevin luptătorii din junglă. 

Primul vizitator

Nu stiu daca ma va crede cineva, dar habar nu am cine a fost primul om care s-a oprit la standul meu. Nu mai stiu nici macar daca a fost femeie sau barbat, daca era copil sau adult, alb sau negru, gras ori slab, inalt ori scundac. Poate sa nici nu fi fost un om, ci un tigru. Dar eu, pur si simplu, nu imi amintesc. Tot asa, nu stiu daca acel prim om a cumparat sau nu cartea. Stiu doar atat: cand prima fiinta a venit la stand, nu am stiut cum e mai bine sa ma comport: sa raman asezat, placid, asteptand sa vad ce se intampla, sa ma ridic in picioare, sa-i dau binete, sa-l mangai pe cap (in varianta in care nu era fiinta omeneasca), sa glumesc, sa cant, sa ii ofer bomboane...Nu mai stiu ce am facut, dar insusi faptul ca existase cineva care se oprise acolo pret de un minut sau doua, m-a facut sa capat brusc un curaj nebun. Am inceput sa atac lumea, sa strig, sa inventez texte memorabile, pur si simplu nu am mai putut fi oprit. Pana seara, cand expozantii au inceput sa inchida tarabele, am fost ca argintul viu. Rezultatul? Am vandut 15 carti - adica cincisprezece. Poate credeti ca asta e un numar mic. Ei bine, realitatea este ca 15 a fost un numar URIAS. Doamna care expunea alaturi o multime de titluri nu a vandut nicio carte.