luni, 28 septembrie 2015

Cazul gării din Sibiu - o generalizare

Andrei Pleșu, zis si Căpcăunul Cumsecade, a dat o raită prin Sibiu, mânat de nostalgia vremurilor în care pe-acolo trecea în drum spre Păltiniș, unde se întâlnea cu Constantin Noica. Iată câteva impresii postate de el pe situl adevărul.ro, sub titlul „O gară europeană”.


joi, 24 septembrie 2015

Somnoroase păsărele

Am găsit cărțulia asta într-un scrin din casa unei bătrâne. Cred că mulți au primit-o cadou, în copilărie, de la părinți sau bunici. Mie mi-a adus aminte de o altă ediție, de prin anii 60, pe care mi-a cumpărat-o mama și cu ajutorul căreia am învățat să citesc.
Dacă ar avea-o cineva și mi-ar trimite-o scanată, i-aș rămâne recunoscător, ba chiar i-aș oferi la schimb una din cărțile mele de poezii




marți, 22 septembrie 2015

Despre competență și profesionalism - în imagini

Acum vreo 15 ani, la Sinaia a apărut importantul doctor T, originar din Buşteni, dar care locuia în Franţa. Acest domn era un democrat pursânge, un apostol al capitalismului şi un înverşunat adversar al comunismului. Deţinea documente care dovedeau că înaintaşii lui avuseseră în proprietate, pe lângă diverse case şi căsuţe, clădirea în care funcţiona, la acea vreme, restaurantul Vănătorul din cartierul Cumpătu. Pe baza lor, doctorul T obţinuse o sentinţă de retrocedare şi se prezentase la Sinaia pentru punerea ei în executare.


miercuri, 16 septembrie 2015

Afara din lista de prieteni!

Am, ca tot romanul, cont pe Facebook. Postez aproape zilnic cate ceva acolo. In cei cativa ani de cand tot scriu, mi-am facut cateva sute de prieteni - in acceptiunea pe care o da Facebook acestei notiuni. Unii dintre ei imi sunt prieteni si in lumea reala. Pe altii nu-i cunosc neam. Am, insa, o teorie: daca cineva imi cere prietenia online, inseamna ca impartaseste cu mine anumite valori. Asa fac si eu - cer prietenia unor oameni care mi se pare ca au ceva comun cu mine. Nu i-as cere prietenia cuiva care posteaza cu precadere cadavre de animale, sa zicem.


sâmbătă, 12 septembrie 2015

Tovarășul Fănică

În 1927 am publicat în „Cugetul liber” câteva capitole dintr-o lucrare în care aş fi vrut să înfăţişez viaţa şi zbuciumul mişcării muncitoreşti din România. Încercarea n-a izbutit, dar o parte din material a servit pentru câteva schiţe. După primetle două capitole din „Omul de mâine", Fănică Stoenescu mi-a spus cu o clipire din ochi:
 — Mi se pare că m-ai băgat în roman, tov. Pas.
    — Ce te face să crezi ?
    — Ei, chestia cu tovarăşul Mitică... Pe mine m-ai descris.



vineri, 14 august 2015

Filosofie de doi bani pe Facebook

Circulă pe FB, adunând zeci de mii de likes, o filosofare de doi bani cu următorul text: "Don't waste one more moment of your beautiful life, worrying about what was or what might be". Cu alte cuvinte, nu-ți mai bate capul cu ceea ce a fost sau cu ceea ce ar putea să se întâmple. Dacă o faci, înseamnă că irosești clipele neprețuite ale minunatei tale vieți.


duminică, 9 august 2015

Miel

Pe vremea aia încă mai înţelegeam
limba animalelor - aşa se face că am aflat
de la o mierlă despre cascada ascunsă între
stâncile cele înalte, unde poţi bea apă vie
şi asta te va face nemuritor.
Să fi avut 12 ani când am plecat la drum...


sâmbătă, 8 august 2015

Grăunțele pentru câini salvează vieți

A doua zi după ce am coborât din canion, m-am trezit de dimineață și m-am apucat să-mi strâng lucrurile risipite prin casa lui Gogol. Le-am pus pe toate lângă ușă, apoi am ieșit pe terasă, cu cafeaua. Și cum stăteam eu așa, savurând tot ce se putea savura, numai ce-l văd pe Ares, câinele curții, jucându-se cu ceva care inițial mi s-a părut a fi o bucată de cauciuc din cel pe care-l foloseam în copilărie pentru confecționat praștii. Îl arunca, îl prindea, îl scutura, ce mai, o joacă necurmată. M-am apropiat și, ce să vezi: era un pui de veveriță. Am scos repede niște grăunțe de câini și le-am pus lângă scări, Ares s-a repezit să le înfulece, iar eu am apucat puiul de coadă și l-am dus pe balustrada terasei.


sâmbătă, 1 august 2015

O coborâre din canion

Carevesăzică, acum exact o săptămână, am mers împreună cu mai multă lume la canionul Şapte Scări. Nu mai fusesem până atunci şi eram foarte curios să văd peisajele. Eram în total 6: Gogol, Dana, fratele Danei, soţia lui, fata lor - Eliza şi cu mine. O excursie banală, care însă avea să se transforme într-o aventură de neuitat.


miercuri, 22 iulie 2015

Violatorii din Vaslui

Subiectul lunii în presa românească este "Violul vasluian". Ştie toată lumea ce s-a întâmplat:  şapte tineri din comuna vasluiană Văleni au violat o tânără, pe un câmp, timp de mai multe ore, obligând-o la diverse perversiuni sexuale şi stropind-o cu ţuică atunci când i se făcea rău. După aia au dus-o acasă şi i-au cerut să-şi ţină gura. Tânăra nu şi-a ţinut-o, a reclamat violul şi totul a ajuns în presă. Cei şapte tineri au fost reţinuţi, dar o instanţa a decis judecarea lor în stare de libertate.


sâmbătă, 18 iulie 2015

Tu, la fereastră

Uneori ajungeai după mine
şi atunci mă desfătam privindu-ţi paşii,
balansul mâinilor
şi forma sânilor sub bluza înflorată.
Mă închipuiam întinzându-mă în calea ta,
iar tu îţi înfigeai tocurile roşii,
unul după altul,
în chakrele mele deschise.



miercuri, 15 iulie 2015

Dovada nevinovatiei lui Dan Voiculescu, zis Varanul

Am un prieten, fost coleg de scoala, care ii iubeste pe liberali, fara insa a fi membru PNL. Omul a fost cucerit de personalitatea lui Crin Antonescu si astazi continua sa il perceapa ca un reper al politicii romanesti. De la Crin a aflat ca Basescu este sursa tuturor relelor, lucru pe care continua sa-l creada si acum. Asa incat daca te afli in preajma lui, este suficient sa rostesti numele "dictatorului", pentru a obtine o serie de invective si argumentatii de toata jena, preluate, desigur, din recuzita lui Ciuvica, a lui Gadea etc.


marți, 16 iunie 2015

Vindecări și învieri

Mă gândesc la spusele lui Cristos: „cel ce crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu şi mai mari decât acestea va face” (Ioan, 14:12). Mi se pare foarte interesant de analizat această afirmație. Deoarece mulți spun că sunt plini de credință în Cristos, dar nu fac nimic din lucrările lui. Let's go! Iată, pentru început, lista minunilor săvârșite de Cristos, așa cum se găsește pe Wikipedia:



sâmbătă, 13 iunie 2015

Privirea condorului

Genunchii îi avea cam mari şi butucănoşi...

stătea singură într-un colţ, cu o cafea,

pe toţi ignorându-ne, urâţi sau preafrumoşi,

absorbită în gânduri de altundeva.

 



luni, 8 iunie 2015

Un dinozaur - Ion Cristoiu

Ion Cristoiu este un comentator de politica interna pe care il suspectez a fi in slujba unor anumite forte care nu actioneaza la lumina. Cu toate ca el se pretinde independent - de capul lui adica, de la o vreme face o galagie infernala pe tema arestarilor in randul politicienilor, atacand tintit varful de lance al luptei cu mafia politica - Laura Kovesi, galagie care, in opinia mea, este comandata. 


sâmbătă, 6 iunie 2015

Diaspora

Cum îi recunoști pe îndoctrinații Antenei3? Există o metodă infailibilă. Deschide o discuție despre Diaspora și imediat îi vei auzi blestemând. Pentru ei există un singur adevăr: orice bun român trebuie să stea în țară și să sufere privațiuni. Orice român care pleacă este un trădător de țară, un ticălos, unul care scuipă mâna care l-a hrănit etc.


vineri, 5 iunie 2015

Inţelepciunea singurătăţii

S-au scurs câţiva ani de când, într-o noapte, mergeam cu maşina pe un drum de pădure, în dreapta mea aflându-se o persoană dragă mie, pe ale cărei păreri puneam foarte mult preţ. Eram într-o perioadă de mari frământari sufleteşti. Un întreg capitol al vieţii mele urma să ia sfârşit. Păşeam cu încredere într-un viitor pe care mi-l doream a fi cel bun. Aproape fără încetare mintea mea era preocupată de evaluarea trecutului. Descopeream mereu cât de multe greşeli făcusem, cât de păcătos eram în ordinea creştină, uneori chiar fapte pe care le considerasem bune mi se arătau într-o nouă lumină, tulbure.



666

Când pleci din locul A pentru a ajunge în locul B

dinainte propus, sau în locul C la care nu te-ai

gândit, adică un loc oarecare, întâmplător, dar

despre care ştii foarte bine că există, altfel nu

s-ar mai putea ajunge nicăieri niciodată nicicum,

trebuie să ai un motiv puternic cu adevărat.



miercuri, 3 iunie 2015

Facerea de bine

M-am întâlnit de multe ori în viață cu o un tip de reacție răsturnată care nu știu de unde vine, din ce adâncuri ale psihicului omenesc. Stau de vorba cu o persoană și, la un moment dat, spune un cuvânt căruia îi atribuie un sens greșit. Spre exemplu zice „fortuit”, crezând că înseamnă „forțat”, când el înseamnă "întâmplător". Îi atrag atenția și rezultatul e că se supără pe mine.


duminică, 31 mai 2015

Presa romaneasca - o rusine

Iata ce scria ziarul Curentul in 17 martie 2010.
Intrebare: poti sa mai dai un ban pe responsabilitatea si credibilitatea presei din Romania?



După mine!